74

Aparenţele din borcanul de gogonele

Posted by Neliniştitu' on 16 January 2011 in La gura sobei |

“Ce faci după-masă?”, mă trezesc într-o zi cu un telefon de la o amică vioaie. “Stai un moment, să-mi consult agenda încărcată”, râsei eu. “Bine, vii cu mine până-n Obor, că vreau să iau mai multe din piaţă”. După două ore alergam cu ea prin piaţă să căutăm tot felul de plăntuţe, care mai de care mai vii şi mai aromate, pentru nu ştiu ce draci de mâncare găsise ea pe un forum femeiesc.

Umblam de vreo juma’ de oră, dar nimic n-o satisfăcea la pretenţii. Mă păşteau două, ba chiar trei bănuieli: una – se pregătea de măritiş şi voia să dea pe spate audienţa din partea ăluia, a doua – îi venea vreun nene în vizită şi voia să-l dea pe spate şi ultima, degustătorul era să fiu eu, urmând a fi dat pe spate. “Nu e nimic special, am rămas fără condimente şi vreau să mă joc cu nişte reţete noi, ceva fiujăn, Orient plus Occident, nu-ţi face nici un fel de idee, da?”, se întoarse ea zâmbind, în timp ce slalomam printre tarabele cu cartofi, morcovi şi ceapă. “Drace! E mai bună decât Oracolul din Matrix!”, mă făcui eu că zâmbesc, ocolind doi neni cu saci de cartofi în spate.

Am bătut piaţa-n zag şi-n zig, ajungând la o mamaie simpatică şi volubilă mai încolo, către zona cu peşti de acvariu, undiţe şi alte ustensile. Avea tanti de toate, şi la ghiveci, şi proaspete, şi uscate, şi de pus la uscat, ce mai! Era universul mirodeniilor româneşti la ea pe tarabă!
Pretenara mea a început să cumpere avidă ghivece, plicuri sau rămurici de coriandru, mentă, busuioc, rozmarin, oregano, cimbru şi câte şi mai câte. “Da’ acolo ce-i? Vreau şi din acelea!”, comanda amica orice bălărie vedea pe tarabă sau era scoasă de mamaie de dedesubt.

La un moment dat îi pică privirea pe un borcan sănătos, d-ăla mare, de gogonele, doldora de ceva verde înăuntrul său. “Vreau şi din acelea, vreau şi din acelea!”, se aruncă pretenara mea cu atenţia pe borcanul babei, bănuind cine ştie ce murături japoneze. “Ce-aveţi acolo?”, continuă ea frenezind dintr-o mânuţă. “Plante de acvariu, maică, nu e bune la ciorbă”, răspunse mamaia zâmbind şugubăţ, în timp ce eu mă împrăştiam pe tarabă de râs.

Datorii: Teo Negu, Gabriela Elena, Flavius, Cristian Dima, Năbădăiosul, Şi la vară cald, Nea Costache.

Tags: , , ,

74 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.