73

Minunăţie papilară la turlă marocană (cu cartofi, morcovi, cârnaţi afumaţi şi şuncă aşijderea)

Posted by Neliniştitu' on 9 January 2011 in Papila inovatoare |

După atâtea Sărbători şi Sfinţi, am zis că se cade să începem anul cum se cuvine, adicătelea cu ceva potol în concordanţă cu temperaturile exterioare şi cu arderile interioare.
Ca să menţin tonusul la acelaşi nivel cu ceea ce aveam să prepar, am ales pentru ambient o trupă de extrem calibru: Dream Theater! Dacă nu veţi agrea haleala, cu trupa n-am dubii că nu vă va lovi în sentiment. Merge banda? Merge! Să trecem la fapte!

Cu ocaziunea deosebitului preparat am ales să inaugurez noul meu vas marocan din lut (tavă groasă, grea şi degrabă provocatoare de hernii + „turlă”, un capac ţuguiat şi prevăzut cu un mic orificiu pentru „respiraţia” compoziţiunii aflată întru găteală), ce aduce a acoperiş de biserică catolică.

Am vârât lutul la apă călduţă şi m-am apucat de tocăţit. Am început cu vreo zece cartofei, urmaţi de tot atâţia morcovei. Pentru că mi s-a atras atenţia încă de la momentul preparării, menţionez că un morcov sau doi, nu mai ţin minte, că totul s-a produs mai repede decât un flash dat la o intersecţie nesemaforizată, au fost curăţaţi de fiică-mea (în paranteză fie spus, sper să nu citească, he-he!).
Cartofii i-am tăiat ţărăneşte, în sensul de „neuniform”, iar morcovii mai ca la oraş, dar păstrând aerul de la ţară, rezultând nişte rondele mai groase. I-am aruncat într-un castron laolaltă cu un praf de tarhon, pătrunjel uscat, o ţâră de cimbru şi o juma’ de căpăţână de usturoi zdrobită. Nu mi s-a părut de-ajuns şi le-am mai trântit în cap zeama de la o lămâie, după care le-am amestecat până am numărat rar până la 5.

Am părăsit pentru moment castronul cu leguminoase şi am scos lutul de la apă. Tava am uns-o cu ulei de măsline, apoi am extras parţial aerul din ea umplând-o cu amestecul legumicol. În castronul ramas vădan am dat cep la două cutii cu roşii decojite în bulion, le-am frământat între degetuţe şi le-am turnat peste treburile vegetale din tavă. Când au zis că au scăpat, le-am zăpăcit cu totul când le-am plouat cu soldăţei de şuncă afumată via ai mei, preparată după o reţetă moştenită de demulturi, de când a trecut Mihai Viteazul pe la noi, pe la Nehoi.
Tabloul nu-mi dădea bine la ocheane, aşa că am rondelit şi vreo 3-4 cârnaţi afumaţi zămisliţi în aceeaşi zonă folclorică şi după aceleaşi reţete ancestrale. Dacă aş fi fost oleacă mai flămând, cred că mă apucam deja să mănânc, nu le mai vâram la cuptor!

Am tras o ultimă privire cu ochiul stâng şi-am savurat o aromă cu nareta de pe aceeaşi parte, apoi am intromisionat tava în cuptor, evident, cu turla montată. Mare era, frate, parcă aş fi băgat toată Biserica Neagră în cuptor!
Din moşi-strămoşi se ştie că lutul nu se oferă la foc viu, aşa că am dedat întregul aranjament la flacără molcomă, preţ de circa două ore.
Ce să vă mai zic de arome, de culori, de salivă?

Când am pus minunăţia în farfurie, i-am ras pe deasupra nişte brânză ovină galbenă, tare şi atât de uscată că ieşea seul prin ea, o mare meserie papilară, culeasă de ai mei de la pretenarul Cimpoaie, vajnic tătuţ de oi din Nehoiu. Cred că are cea mai ţapănă brânză de oaie pe care am gustat-o ever!
Toată treaba asta simplă, dar degrabă vărsătoare de lacrimi bucale, s-a topit în două reprize: prima s-a consumat din farfurie, iar a doua, şi ultima, direct din tavă. Nu mă mai puteam opri, să dea boala!

Data viitoare o să suplimentez cu ceva mai multă şuncă topitoare pe limbă şi cu încă vreo doi cârnaţi slobozitori de arome carnivore.
Hai, s-aveţi un an de mare poftă de viaţă!

Datorii: Teo Negură, Şi la vară cald, Cristian Dima, Buimacii, Năbădăiosul.

Tags: , , ,

73 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.