Seara celor mai plăcute surprize
Seara de 29 noiembrie va rămâne drept ”Seara celor mai plăcute surprize” în memoria personală, pentru că am fost invitat să particip la un eveniment cu ștaif organizat de către Ambasada României din Paris cu ocazia Zilei Naționale.
Astfel am avut privilegiul să o cunosc și să schimb câteva cuvinte cu Excelența Sa doamna Ioana Bivolaru, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză, apoi doamna Consul General Ecaterina-Maria Constantinescu m-a întrebat cum se împacă scrisul cu avioanele și francezii cu singurul scriitor-inginer român din aviația franceză, după care m-am îmbrățișat cu domnul Mihai Covaliu, un om extraordinar de fain, care este și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român și al Federației Române de Scrimă, apoi, printre cele 6 grade ce se plimbau prin curtea palatului Béhague, am îmbrățișat-o pe doamna care rivalizează de-a dreptul cu pâinea lui Dumnezeu, zicând aci nu de alta decât de doamna Elisabeta Lipă, cea mai medaliată canotoare din istoria Jocurilor Olimpice, cea mai bună canotoare a secolului XX, vicepreședinte COSR și președinte al Agenției Naționale pentru Sport, apoi, provocat de vărul meu de sânge bun, regizorul Petre Năstase, am schimbat câteva idei cu domnul secretar de stat Gheorghe-Florin Cârciu, șeful Departamentului pentru Românii de pretutindeni despre cum ar trebui să mă recomand la astfel de întâlniri, scriitor-inginer sau inginer-scriitor, eu răspunzând frumos, ca la ora de dirigenție, că în primul rând sunt tată de copil și soț de mamă, rămânând să dezbatem mai pe larg subiectul într-o dată viitoare.
Pentru mine, dragii mei, vă zic cu mâna pe inima sufletului, a fost o experiență cu totul și cu totul de neuitat, pentru că rar mi-a fost să găsesc într-un singur loc atâția oameni faini, numai una și unul!
Mulțumiri majore și din suflet Excelenței Sale doamna Ambasador Ioana Bivolaru și doamnei Consul General Ecaterina-Maria Constantinescu pentru jovialitatea, răbdarea și primirea extraordinar de caldă, personalului ambasadei pentru organizare și, nu în ultimul rând, celui mai faimos verișor din neamul nostru, regizorul Petre Năstase și echipei sale în frunte cu domnul Tibi Rotărescu, pentru punerea în scenă a unui spectacol de muzică și lumină de înalt profesionalism și rafinament tehnic (”video mapping”) care ar face să pălească până și concertele lui Jean Michel Jarre!
Sănătate și La mulți ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla!
Comparația cu Roald Dahl și alte bucurii de a fi scriitor
Scriu pentru bucuria mea și a celorlalți, iar când, după ani și ani, primești câte un semn dinspre cei mulți și necunoscuți, sufletul îți devine o oază de fericire din care muza te îndeamnă să mergi mai departe cu poveștile tale.
Azi dimineață am primit printr-un mesaj unul dintre cele mai faine complimente, dacă nu cel mai fain, cel puțin pe anul ăsta.
Ia, citiți și voi și vă bucurați:
Dragă domnule Voicu,
Băiețelul meu de nouă ani mă tot îndeamnă de ceva vreme să vă scriu pentru a vă transmite bucuria și amuzamentul cu care vă citește de când și-a cumpărat de la librăria Junimea din parcul Copou, de la Iași, una dintre cărțile dumneavoastră.
Mi-am permis acum câteva luni să vă caut pe rețelele de socializare (vă mulțumesc pentru accept), împins de la spate atât de cel mic, dar și din curiozitate ”lemistă” (”lemist” = absolvent de liceu militar, n.a.), căci, după câte înțeleg, trebuie că avem câțiva profesori comuni dinspre părțile Brezei.
Altfel, vă spun drept, doar la lectura cărților lui Roald Dahl l-am mai auzit pe cel mic al meu râzând cu atâta poftă, ceea ce nu-i puțin lucru.
N-am îndrăznit, așadar, în lunile din urmă să vă scriu netam-nisam. N-am obișnuința să deranjez cu impresiile mele/noastre mai mult sau mai puțin plate toți autorii pe care-i citesc/citim.
Numai că, amintindu-și când și când de câte o poveste hazoasă cu ”Acceleratorul de Particule”, în al cărui personaj el însuși se regăsește strașnic, băiatul meu mă tot iscodea pentru a afla dacă i-am scris domnului Voicu.
Așa că, domnule Voicu, vă scriu din datorie paternă (de la care, sustrăgându-mă în mod repetat și nemotivat, nu-mi voi culege decât veșnice reproșuri filiale), pentru a vă mulțumi din partea fiului meu pentru cele scrise (el însuși scrie la vreo trei romane și își doreste, firește, să devină scriitor).
Mi-ar face plăcere să ne întâlnim cândva.
Dacă aveți drum prin Strasbourg, și nu numai, dați-mi de știre.
Cu prietenie,
Matei
PS: Domnul profesor Giurgincă v-a fost cumva profesor de română în liceu?
Anunț de semn de carte
O vorbă veche de la noi, de la Nehoi, zice că cine se scoală luni de dimineață, prinde cele mai faine cadouri de Sărbători și, pentru că acuși vine Moș Nicolae, ia uitați-vă ce frumoase semne de carte mi-a trimis Violeta Borzea, șefa de la Editura pentru Artă și Literatură!
În plus, conform unor cercetători din Marea Britanie, cică semnele astea faine se asortează de minune cu cărțile aferente, mai ales acuma, de Sărbători!
O întâmplare cu clătite și Amorul bățului de chibrit și multe altele ca ele se găsesc atât pe site-ul minunatei Edituri pentru Artă și Literatură – cu reducere de 20% pentru toată luna decembrie, cât și în majoritatea librăriilor on și offline.
Hai, să le citiți sănătoși și voi, și copiii voștri!
Clubul de Proză al Filialei USR Proză București la 100 de ediții
Prima întâlnire a Clubului avea loc marţi, 26 ianuarie, ora 17.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, moderat fiind de domnul Constantin Stan (vie să-i rămână memoria) și coordonat de doamna Ştefania Coşovei.
În anul următor aveam să particip pentru prima oară la Clubul de Proză ”La formarea ideilor”.
“Poate că şi ăsta-i un fler: am făcut Clubul de Proză ca să-l descopăr pe Adrian Voicu şi care mi-a produs bucurie să-l citesc” a afirmat atunci maestrul Constantin Stan și cuvintele domniei sale m-au împins decisiv înainte pe drumul meu scriitoricesc.
După ce s-a stins maestrul Constantin Stan, steagul a fost preluat cu succes de maestrul Aurel Maria Baros, președintele Filialei București Proză a Uniunii Scriitorilor din România, care, iată, ajutat de doamna Ileana Popescu Bâldea și domnul Emil Lungeanu ajunge miercuri la aniversarea a 100 de ediții.
Felicitări maxime tuturor și să ne vedem sănătoși și voioși peste încă 100 de ediții!
”O întâmplare cu clătite” sub lupa celor mai mici critici
Că tot e vremea bucuriilor, hai să vă zic ce surpriză faină îmi făcu Violeta Borzea, minunata șefă a Editurii pentru Artă și Literatură.
Zice, ”Adiță, acum ceva vreme am fost la Școala Altfel la o clasă de a III-a și am prezentat două cărticele, Mesaje de poveste și O întâmplare cu clătite. Ei, bine, azi au fost copiii pe la noi, la editură și mi-au povestit cât de mult le-a plăcut cartea ta, O întâmplare cu clătite și alte povești vii pentru copii. Au zis că spre deosebire de poveștile clasice, personajele tale au un alt comportament. Uite, le-a plăcut așa de mult încât au făcut desene după povestirile preferate, ba chiar au și comentat în scris. Zi și tu ce critici minunați ai!”
Dragi copilași, eu până acum, la etatea mea și la sumedenia de povestiri scrise, n-am avut așa faine elogii de la criticei așa de mititei, ceea ce vă foarte mulțumesc!
Dragă Vio, săru’ mâna mult pentru neașteptat de frumoasa surpriză, ceea ce înseamnă că musai trebuie să mai scoatem povești vii pentru copii.
