Despre sperieturi – Episode One
Singur, înfruntând noaptea şi pericolele ascunse prin lăuntrul său, ajung la uşă. Mă uit pe vizor, dar parcă mă uitam într-un cur de babă. Înjur cu putere în gând lenea care mă footuse temeinic atunci când avusesem iniţiativa de a schimba becul de pe hol. Am continuat câteva secunde să privesc bezna, forţându-mi ocheanele să prindă vreo formă, da’ nimic. “Trebe să am elementul surpriză de partea mea!”, gândesc, concomitent cu strângerea puternică a ciocanului gonflabil cu ţipăitoare (altceva contondent nu am prin casă, cu excepţia căpuşneacului personal), cumpărat anul trecut de la Eforie Nord.
“Deschid subit uşa, şi-i foot una-n moalele capului. Se sperie şi se cară!”, mi-am continuat eu firul logic al gândirii. Cu pilota pe cap, întinsă pe burtă şi cu ochii cât ping-pongii, Păfurişa mă tot freca la rădăcina părului, că “Ţine e la uşă? Ţine e la uşă?”, aşa în şoaptă. Nu puteam să vorbesc, de teamă să nu audă potenţialul infractor şi să se care. Aşa că, i-am silabisit pe muteşte: “Măăă-taaa!”. A dat din cap a nedumerire. “Mă-ta!”, deschid rar gura, nescoţând un sunet. S-a prins din a patra încercare: “Eşti prost!”, a pufnit ea cu sonorul la minim şi s-a ascuns sub pilotă. Între timp, se mai produseseră vreo două bocănituri scurte. Strâng în dreapta coada moale a ciocanului, dar nu prea tare, ca să nu s-apuce să scoată vreun sunet, număr până la unu şi deschid uşa brusc. “Ia-haaaa!”, ţâşnesc în bezna grea, ameninţând cu ciocanul deasupra capului, precum Thor, zeul tunetelor. Zgomote precipitate, duduituri şi vreo trei perechi de luminiţe trecut-au pe lângă mine. De undeva, din dreapta-sus, de pe ceasul de gaze, o chestie de smoală, dar blănoasă, mi s-a prăvălit pe mecla desfigurată de surpriză. “Un pui de drac!”, mi-a încolţit prima propoziţie în mintea îngrozită. Câteva gheare mi-au muşcat din pielea capului, a urmat un profund “oarlau!” şi m-am căcat pe mine de frică. La figurat, pentru că la propriu, aproape că mi-am lăsat vezica să cugete liber.
Păfurişa m-a găsit câteva momente mai târziu, rezemat în cur, lângă uscătorul de rufe. Încă mai respiram. “Cine-a fost? L-ai văzut? Te-a lovit în cap? Că ai sânge în păr. Sunăm la Salvare? La Poliţie? La Unu-Unu-Doi?”
Mi-am revenit privind-o cum îi turuiau măselele. Nu s-a oprit decât în momentul când m-a văzut râzând, în capul oaselor: “Fir-ar ale dreacu’ de pisici! Iar au venit să se footă la uşa noastră!”.
15 Comments
=)) =)) =))
De mult n-am mai ras asa. Fire-ar sa fie si matzele alea. Da’ ce are usa voastra bre de le atrage asa? 😀
Nu uşa le atrage, ci intimitatea oferită de ea.:)
Imaginea lu’ matale, cu ciocanu’ piuitor în mână, pândind pisicile de după uşă … nici cu Mastercard nu se poate cumpăra :)) auzi, pentru completarea peisajului, zi-mi te rog că aveai şi o cămaşă de-aia de noapte, cu accesoriile adecvate, respectiv scufie şi sfeşnic 😀
BTW, foarte expresivă poza ataşată :))
Aveam sfeşnic IR, boxeri şi păru’ zburlit pe pept, conform pozei prezentate.:)
si pe acoperis mai era un pisoi, care striga la tac’su : tata eu mai f-t cinci minute si plec acasa !
:))) Da’ tu de unde stii? Ha! Erati in gasca!
E, acuma nu mai fac sex ci se… mictioneaza discret pe sosetele tale.
Să vezi ce mi ţi le foot de-o să le iasă fulgere pe sub cozi când or întâlni şpiţul meu, ale dreacu’ să fie ele cu obiceiurile lor şi cu cine nu le ţine acasă! Na! Deja mă pun la pândă.
Da, sigur o sa se sperie de “coada moale a ciocanului” pe care o strangi in dreapta.
Deci: ciocanul era cu ţipăitoare, da? Boooon… Dacă-l strâng tare în mînuţă, face zgomot? Face! Se sperie jivinele perverse? Răspuns corect: da! CCTD, adică, ceea ce trebuia demonstrat.:D
Deci nu trebuie sa dai detalii pentru ca deja totul devine foarte indecent. Sau interpretabil.
Eşti obosită.
Esti mos.
catzelor 🙂
Welcome to Earth, Iuzăraş!:)