34

Organu’ şi măru’ dilematic

Posted by Neliniştitu' on 7 September 2009 in La gura sobei |

Un aeroport oarecare din ţara asta…
Eu, aproape singur în aeroport, doream să intru…
La controlul cu raze, o grasă-plotoneră şi un sergent-major cu ochelari de soare Dolge & Cabbana, ambii sereişti. Grasa părea simplă în gândire, el părea fante de Dorobanţi.
Mă golesc într-o ladă de metale (chei, curele, telefoane) şi pun sacul de umăr pe bandă. Trec prin filtru… „OK!”, zice fantele.

Încep să mă uit după chestiile care trebuiau să iasă din filtru şi nu mai ieşeau. Grasa îşi scotea bulbucii ochilor pe monitor şi nu ştiu ce dracu’ văzuse suspect. Cum se uita ea, aşa, precum capra la frunză, începu să sune aprig un telefon. Pulea se uită la buzunare, buzunarele la el, grasa la mine, eu mă uit în monitoru’ de la filtru şi exclam: „E telefonul meu, îl excită razele X , de câtă vreme a stat p-acolo!”. „Ha-haaa!”, îşi iţi grasa plombele la mine. „Auzeam, da’ nu descopeream sursa, ha-ha!”.

Dă bunul Dumnezeu şi scoate lada cu mărunţişuri, şi rucsacul. Îmi recuperez telefoanele, metalele, da’ când să pun mâna pe sac, mă izbesc de o mână groasă şi pufoasă precum pâinea turcească: „Nu puneţi mâna, eu îl manevrez!”. Zâmbesc vizibil şi mă dau la o parte. Mi-a scos piesă cu piesă cele 7-8 monezi dintr-un buzunar, stick-ul de memorie, apoi actele, din altul, apoi banii de hârtie, încărcătorul de telefon, mp3 player-ul, agenda şi mărul…

Maru' radiat

Încerc să iau mărul. „Nu, lăsaţi-l aici!”, porunceşte grasa, împresurându-mi fructul cu polonezii (nişte cremvuşti mai groşi) ei hrăniţi bine. „Păi, aş vrea să-l mănânc”, o încerc eu. „Nu, îl mâncaţi p-ormă!”, făcu ea aproape ameninţător. M-am retras precum un căţeluş speriat de tunete.

După manevra asta, grasa ia sacul, îl pune pe bandă şi-l vâră iar la X-uri. De la distanţă, mi-arunc şi eu privirea pe monitor, curios ce dracu’ o vrea dementa să descopere. Stă, se uită, se întoarce, apoi mă întreabă: „Ce e asta?”. „Mărul”, zic aproape râzând. „Aaaa, da…”, face ea şi scoate sacul din filtru. Dau să pun mâna pe sac, ea mă opreşte iar, îl desface, scoate mărul, se uită la el, îl vâră la loc, iar sacul ia din nou drumul razelor dătătoare de imagini prin penetrare. Ce v-am povestit s-a mai repetat de două ori, exact cu acelaşi ritual „ce e ăsta?”, „măru’”, „aaa, da”…

Răbdarea pe care mi-a dat-o natura-mamă s-a terminat după patru introduceri ale sacului, cu tot cu măr, în filtru şi n-am mai rezistat: „Doamnă, înţeleg că e o problemă cu sacul. Pot să vi-l las să-l studiaţi câteva ore, dar vă rog să-mi daţi mărul, că la cât l-aţi iradiat, mi-e frică să nu mi s-aprindă ochii ca reflectoarele de la 20th Century Fox şi să-mi răsară arcuri electrice între măsele când oi muşca din el”. „Imediat, domnu’, imediat”, face ea la fel de preocupată în studiul monitorului. „E aparatură nouă şi sensibilă şi trebuie să ne familiarizăm cu ea”. „Păi, pe mărul meu, doamnă? Îl scoateţi, dracu’, răscopt! Dacă ştiam că vă familiarizaţi, puneam lângă el nişte zahăr şi scorţişoară”, făcui eu râzând. „Imediat vi-l dau. Silviule!”, făcu ea către fante. „Silviule, ce dracu’ e asta?” Fantele veni agale, cu ochii întredeschişi şi gura căzută, cu mâinile arcuite ca după cărat îndelung de pepeni, ce mai, abia-şi ţinea băşinile-n frâu şi cu greu se suporta mergând …

Ajunge lângă grasă, asta repetă întrebarea şi pune un polonez pe ecran. După două secunde aud răspunsul fantelui, care m-a făcut să izbucnesc în hohote nestăvilte, mult timp după ce am părăsit încăperea: „Ăsta-i fermoarul, Maricico, fermoarul!”.

PS: N-am mai mâncat măru’, că a suferit mutaţii, he-he! Poza cu fructu’ isterizat de radiaţii a fost preluată de aici.

Tags: , , , ,

34 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.