Spiritism în Regie
Fusese o zi cu soare, numai bună să-mi găsesc perechea (la stângul, pentru că adidasul drept nu-l mai găseam de vreo două zile) şi, culmea popotei (Academia Tehnică Militară), avusesem şi iahnie de fasole la prânz, fapt decisiv pentru mulţi dintre cei care-şi purtau creierele prin minunatul aşezământ. Mai pe-nserat urma să-l însoţesc pe Cucea, colegul meu de cameră, la nişte gagici de-ale lui, de la “chimie”, ca să nu se simtă singur. Până la momentul “gagici”, în loc s-o lăbărim prin camere, am flendurit-o pe Lipscani în căutare de blugi turceşti şi ieftini (singura lor calitate), am băut o bere la Shorley (care, pe vremea aia, avea o curte cu pietriş pe jos, tone de stive de navete de bere, 5 mese cu umbrele cocoşate şi o gramadă de studenţi consumatori) şi, când s-a făcut ora de “meeting”, ne-am înfiinţat într-unul din “P”-uri, nu mai ştiu care, oricum, unul ce dădea în “Dâmboviţa Channel”.
La etajul 3, camera “XX” (că erau numa’ gagici, he-he!) nu răspundea nimeni. “Bă, astea se foot pe muteşte şi în lipsa ta!”, îl aţâţ eu pe Cucea, care imediat îşi alipeşte urechea de uşă. Nu se auzea nimic. Am dat să facem cale întoarsă, dar după nici cinci paşi, în spate ne-a ciripit un glas de zână nordică, făcând referire la Cucea. În cameră, supriza emisiunii: la lumina unor candele am desluşit că fiecare din cele patru paturi suporta câte două “chimizde”, care mai de care mai bună, de parcă era expoziţia semestrială de eprubete umede! Unele dintre ele aveau şi pretenu’ aferent pe săptămâna în curs. Puţin surprinşi la fire, ne-am făcut loc prin semi-întuneric şi ne-am aşezat pe câte-un scaun dărâmat de vremi şi studiu individual. Fetele executau şedinţe spontane de spiritism pentru că se apropia sesiunea de vară sau sezonul de măritiş: unele vroiau să afle de examene, altele dacă pulalăii cu care o ardeau le vor deveni şi soţi întru cununie sau iar vor trebui să se reorienteze către facultăţi mai serioase. Am încercat să ne căcăm pe noi de râs, da’ ni s-au băgat imediat pumni în gâţi şi priviri de oţel în pupile care ne-au făcut ţinem în noi.
Filmul se desfăşura cam aşa: una dintre gagici, afişând faţa virginei în faţa poolii, ţinea o carte în mână, iar deasupra, cu cealaltă mână, ameţea o cheie legată cu aţă. Şi zicea cam aşa: “Spirit al lui Ion Creangă, te chem!”. Cucea şi cu mine, ne întorceam cu spatele, că ne plesnea sângele de râs. Aia băga chestia asta cu Creangă de câteva ori şi, cu nişte puncte de suspensie intenţionat lăsate, introducea în decor decisiva: “Dacă vii în această cameră, chemat de Mirela, învârte cheia spre stânga. Dacă nu vrei să vii, învârte-o la dreapta”. Şi cheia se învârtea într-un sens sau altul. Acuma, dacă nu vroia să vină nen’tu Nică, fie-i ţărâna uşoară cu tot cu “Amintirile” sale, de ce mai era necesar să învârtă de cheie? Mă rog, ideea e că proastele-alelalte stăteau abia să respire şi ţineau ochii beliţi către ce făcea aia cu cheia şi cartea, neapărat având în faţă pe cea care solicita spiritul dătător de informaţie.
După ce am hohotit în sinea noastră vreun sfert de oră, numa’ ce-l apucă pe Cucea patima spiritismului: “Mă, Alina, ia fă-mi, mă, şi mie să văd dacă iau examenul de Speciale!” Se aşează ei în cur, pe duşumea, faţă-n faţă, aia se relaxează un pic cu ochii închişi, ia cheia, cartea şi începe: “Ce spirit invoci?” “Ceauşescu!”, răspunde Cucea hotărât, fără să clipească. S-au produs niscaiva rumori în sală şi “spiritizda” a conchis că nu se poate, că e prea “tânăr spiritul tiranului”. “Gingis Han!”, a tras pretenarul meu altă carte. Asupră-ne s-a lăsat o linişte de cavou, lumina a pălit puţin şi invocatoarea a rostit rar şi afectat: “Mărite spirit al lui Gingis Han, fă-ţi simţită prezenţa printre noi!” Mă rog, ce s-o mai lungim, a mai incantat asta de două, trei ori, noi abia ne abţineam să nu ne colorăm chiloţii şi-n faţă, şi-n spate, “Gingis” i-a spus lui Cucea că o să ia examenul, iar acuma urma procedura de trimitere a spiritului în lumea lui. Faza era asemănătoare: pleacă, cheia se învârte într-un fel, nu pleacă, se roteşte în sens invers. Încearcă Alinuţa să-l trimită odată, de două ori, de trei ori, da’ nu vroia ăla să plece. Cucea îmi tot arunca ocheade şi-mi zicea ceva pe “mute”, da’ nu reuşeam să-l înţeleg că era luminat prost. Nici să mă duc la el nu aveam voie aşa că aşteptam cu interes un deznodământ de situaţie.
Ia Alinuţa o pauză, trage aer în pieptu-i bogat, îşi aruncă teatral, pe spate, părul arămiu şi bagă către cheie, Cucea, carte şi, evident, spiritul îndărătnic: “În numele adevărului absolut şi al Universului nemărginit, spirit al lui Gingis Han, du-te acolo de unde-ai venit! Dacă cheia se învârte la stânga, nu mai eşti aici, dacă se învârte la dreapta, eşti aici”. A urmat o pauză mormântală şi, când cheia dădea să se învârte într-un fel, a mâncat-o în gură pe Alinuţa să mai bage de la ea, cu glas tunător: “ACUM!”. Abia a închis aia sonoru’ că, fraţilor, de undeva, dintr-un străfund de cur, s-a auzit o mare, da’ mare băşină, de parcă în camera respectivă ar fi explodat un dirijabil.
Surpriza a fost totală şi de efect diferit pentru participanţi: Alinuţa a căzut pe spate, a aruncat cheia şi a scăpat cartea din mână, o parte din chimizde au scos câte-un ţipăt sănătos, altele au căzut din pat, un pulalău ceva mai inspirat, dar cu căcatu’n chiloţi cât kilu’, a ţâşnit prin uşă, afară, iar eu mă uitam prostit la Cucea care se înroşise de râs. “Te-ai băşit nemernicule, aşa-i?”, ţipa Alinuţa la el, dimpreună cu încă vreo două adepte. “Nenorocitule, cum mai trimitem spiritul mânios în lumea lui?”
În mai puţin de un minut eram în stradă şi ne ţineam de copaci. “Bă, prostule”, făcea Cucea printre hohote, “eu asta-ţi tot ziceam, bă, că-mi vine să mă băs în mijlocul şedinţei şi nu mai puteam să mă ţin, hă-hă-hă! Şi când a ţipat aia la final, m-am speriat şi am lansat-o! Da’ ai văzut ce a amplificat-o faptul că stăteam cu curu’ pe podea? A vibrat toată camera, hă-hă-hă! Am ameţit spiritu’, bă! Cine poola mea l-a pus să vină? Hă-hă-hă!”
Abia în toamnă, după restanţe, am mai avut curaj să mergem pe la fetele “spiritizde”. Ei bine, da! În vară nu am luat nici eu, nici Cucea examenul de Speciale. Faptul că în toamnă am trecut cu mult brio şi aplauze (un cinci muncit rău de tot), a însemnat pentru noi că spiritul lui Gengis Khan îşi revenise din şoc şi se dusese în lumea lui…
20 Comments
Baaaa! Mi-au dat lacrimile de ras! E incredibil! Rad si eu pe muteste ca trezesc toata casa =))
Povestea e bestiala!!! Si imi aduce aminte ca acum cateva sapt niste colege dintr-un alt an stateau pe trepte la intrare cu niste carti de tarot si le invarteau p’acolo. Naiba stie ce insemna chestia aia.
Oricum! Ma dor falcile! In loc sa-mi fac teme io rad de nu mai pot :))
Mulţam, Mike! Hai, bagă la învăţat ca să nu te taie vreo emoţie dacă eşti curios să vezi ce-ţi rezervă viitorul sesiunii. 😀
Super-tare! Pacat ca folosesti prea multe obscenitati ca as fi pus-o si pe fiica-mea sa-ti citeasca blogul, mai ales ca acum sta langa mine si se tot intreaba: “Ce-o fi asa de amuzant, de l-a apucat pe tati rasul, cu ochii la calculator?”
Noutati pe blogul meu bag la intoarcere din Grecia, momentan sunt inca in Peloponez, si ma mai destrabalez fo 5 zile in Greekland, dupa care ajung acasa si pun totul pe “hartie”.
Şi eu încă scriu mai cu perdea, spre deosebire de recomandaţii tăi. 😀 Las-o la scrierile mele peste câţiva ani, după ce se obişnuieşte cu mediul românesc.
Te-aştept cu nerăbdare să povesteşti experienţele greceşti.
Cred ca mi-am fisurat o masea 🙂 M-a pus dracu sa citesc istorisirea in timpul unei sedinte cu niste duzi (dudes 😛 ) din IBM si atrebuit sa strang serios din falci sa nu ma bufneasca rasul in mijlocul sedintei :))
He-he! Bine că n-a trebuit să strângi din buci, să nu scapi presiunea! :))
nu, ca din buci strang numa’ cand ma ia shefu la p*** :)))
Deci, dacă strângi, nu există penetrare, adicătelea, nu poate să te ia la măciuci, nu? Ce tehnică ai, nebunule! Ai învăţat de la fetele-alea care foloseau aspirina drept anticoncepţional.
cum ai ajuns, trai-ti-ar tot cartierul, aici? vai, dar ce profundis arhitectural skin ai la blog! stai sa ma dezmeticesc din treaba, ca sa vaz ce secreti pe glanda creatiei! toata saptamana am despicat si eviscerat miei, ca m-a pus dracu sa ma dau specialista in asta ; deja ma trag pe talpi cu otet si nu mai vreau sa vad carne. de paste mananc laptuci. ha, stai sa-ti zic un banc: cica leul era intr-o perioada cam naspa cu sexul, nu mai voiau leoaicele sa stea la maldareala, si trece leul brusc la poponareala. si-l prinde pe lup,cand venea cu ofranda la el si-i da zmetii, pleaca lupul in acolada din scula leului…. il prinde leul pe iepuras,care venise cu vreo doi morcovi ca taxa de protectie, si-i trage si lu ala vreo doua sexoace la poponeatza,de se vaicarea iepurasul ca din gura de sarpe, si la un moment dat, se pune iepurasul pe un ras isteric, de nu se mai oprea . leul, contrariat, il intreaba: ce-ai ma, de razi, ori iti place? iar ipurasul ii zice: nu, dar mi-am adus aminte ca maine e ziua ariciului sa vina cu doua laptuci la tine…
Ha-ha-ha-ha! Fato, văz că-ţi prieşte, ţine-o tare pe dinainte!
Vaxxi, băiatu’ ăla simpatic, cu lunete, m-a păcălit că-i mai fain aşa, ăla care fu la noi, la Nehoi, la evenimentul lansării de anul trecut. Până la urmă, a avut dreptate, am avut şi eu de muncă, da’ şi el, he-he!
Bine te-am (re)găsit! Frumoasă “incintă” 🙂
Bine ai revenit! Sper că te simţi confortabil. 😀 Meritele se împart între mine şi Vaxxi.
ma, e primu’ club de spiritizde de care aud. mai e in viata?cu asa ceva trebuie mentinut un contact apropiat, ca intre timp s-or fi apucat si de alte giumbuslucuri (tot in grup). fete cu viziuni largi. noi astia am ras cand am cetit povestea, dar ma gandesc ca sa participi “in direct” la ea, a fost o adevarata desfatare.
Mă bucurez că ţi(v)-a plăcut istorioara. O să mai vină câteva în decursul vremii.
[…] http://blog.adrianvoicu.ro/index.php/2009/04/16/spiritism-in-regie/ […]
Pot spune ca ai avut noroc cu muierile astea. Intamplarea putea degenera in tragic daca nimereai niste adepte ale cine stie carei tehnici de ”necromantie bullshitiana”.
Da-da, numai că a fost “necromantie băşitania”, he-he!
Uelcăm şi te mai aşteptez p-aci!
Eu la o sedinta de-asta era sa iau la bataie niste muieri implicate, noroc cu onoarea cavalereasca ce a dat repede ”override” peste protocolul ”Implineste selectia naturala”.
Doua cotofene de gen nu voiau sa ne lase sa plecam de la o sedinta ad-hoc in liceu si tot insistau ca in curand ne vom auzi spiritele soptind in ureche.
Deh! Dacă erau bune, nu mai aşteptai selecţia naturală să-şi facă efectu’, le băgai imediat la un spiritism sub plapumă.
Nelinistitu- — Post Topic — Spiritism in Regie…
Ultimele două articole le-am găsit pe blogul lui Mircea Popescu….