107

Wok-ul de la miezul nopţii

Posted by Neliniştitu' on 21 July 2009 in Papila inovatoare |

Într-un moment de timp situat în jurul unui miez de noapte, mi-aruncam ochiu’ pe la Bucătaru’ Maniac şi al său ghiveci, când m-a izbit în dreptu’ stomacului o foame ca de început de sezon ploios în Serengeti. Cum să împac şi foamea, şi pofta, şi ora la care mă apucase?

Încurajat de pe margine de Păfurişa, am ţâşnit cu nădejde în frigider şi am smuls de acolo doi pectorali de pui achiziţionaţi de ea cu foarte puţine zile în urmă. Cum era noapte, am ales ceva mai “light” ca sunet, oprindu-mă la Def Leppard. Intru de-a dreptu-n naraţiune, că şi-acu’ îmi lăcrimează ochiu’ drept de poftă (e de pe partea cu lobul de creier unde poftele-s mai mari şi mai dese, he-he!).

Pieptul l-am tăiat pe lungime, în fâşii de două degete. Pentru posesorii unor degete serioase, dă ţară (Ho! Nu vă atacaţi, că şi eu sunt de la ţară!), aflaţi că fâşiile aveau lăţimea de 1,5 – maxim 2 cm. Deci, mai puţin de două degete, he-he! Apoi le-am luat la scurtat şi au rezultat minunate cubuleţe pectoralice de pui.

După asta, le-am îngrămădit într-un bol, dimpreună cu ceva usturoi zdrobit, busuioc, alte verdeţuri şi, neapărat, curry, acest condiment care pe mine mă duce instant atât de aproape de Shambala Orientului Extrem. Dacă nu aveţi la îndemână usturoi şi ce vă mai ziceam, încercaţi cu nădejde şi încredere condimentul pentru cartof prăjit de la Kamis ori Galeo. Vă garantez rezultate deosebite.

Se bea un pahar cu ceva (bere, vin, da’ nu tărie, că se duce dreacu’ reţeta!), se numără până la 18 şi se execută câţiva paşi prin casă, pentru ca respectivele condimente să-şi exercite influenţa benefică asupra cărniţei nevolnice.

Într-un wok aflat la îndemâna-mi (mă dau centaur acuma, dar n-am decât un singur astfel de agregat de gătit cu ochii oblici) am prelins nişte ulei din seminţe de boabe de strugure, nu mult, şi l-am aruncat măiastru pe aragaz. După câteva zeci de secunde am prelins şi cuburile cărnoase în uleiul încins. Am amestecat bine cu o spatulă de lemn, întru potolirea groaznicei sfârâieli uleioase. Partea ingenioasă abia acum vine: peste sfârâiala din wok am pus un capac de sticlă. Motivul? Efectul de seră dat de capacul termorezistent combinat cu carnea fină, codimentele alese cu grijă şi uleiul de mare rafinament, vor zămisli cele mai fragede şi mai savuroase cubuleţe de carne pe care le veţi fi mestecat vreodată. Dar eronat zic eu “mestecat”, pentru că se vor topi, pur şi simplu, când le veţi intromisiona în “cutia limbii” (© Paraziţii).

Mirosul rezultat nu poate fi descris decât într-un singur cuvânt: nectardezei! În câteva minute, maxim 20, veţi fi înnebunit toate pisicile din cartier şi pe vecinii care dau găuri prin pereţi sâmbăta dimineaţa, la 8.
Excelentele cubuleţe puicole le-am servit cu o salată simplă compusă rapid şi pe loc din câteva roşii, ulei de măsline şi o ceapă roşie. A fost divină… Că tot nu mai mâncasem panificaţie de ceva vreme, am savurat zama de la salată cu nişte pâine de secară marca “Titan din 1782”. Belea pe papilă, nu alta!
Când am făcut poza abia luasem preparatul de pe foc şi aburea. Cred că puteţi să vă imaginaţi mireasma dumnezeiască ce se ridica din farfurie, ha?

Puiul de doispe 1

Puiul de doispe 2

Tags: , , ,

107 Comments

  • Neliniştitu' says:

    Manole Concluzionatorul,
    Nici aicea nu te pot contrazice, tot statisticile zic că şi la preparasion suntem tât de buni, pe cât sunteţi voi de cochete. 😀
    Ai dreptate, Campari Oranj e suc. 😛

  • maia says:

    normal, si io votez!!! ai mai tari bucatari is barbatii!!! cei al lor e pus in cui deoparte! am zis! 🙂

  • Şi alte alea… Ce tactică aveţi voi să ne creaţi mereu iluzia că am câştigat runda, ghemul, meciul, setul. 😆

  • maia says:

    imi facurati pofta, ma duc sa-mi comand, dac nu-mi place v-ati dat foc … la tigaie 🙂 🙂 🙂

  • Manole says:

    Voi scrieti mai repede decat dau eu refresh…hmmm, pierdui un comentariu al Doamnei cu Posetele, pentru care-i multumesc de increderea acordata. O vazut bine! 🙂

    Abia acum vine Concluzionerul, Nelinistitule…pai daca sunteti buni, va place, si va satisface ce ziceau Parazitii, n-ar fi mai bine sa predam sortul? 😛

  • Maia,
    Aşa, aşa, învaţă-l cum e cu vitezele la aragaz. 😀

  • Manole Desşorţuitorul,
    Mie-mi place fără şorţ. 😀
    Dinspre mine, dacă aş avea timp, utilităţi, ingredienţi şi consumatori, aş conduce aragazu’ până s-ar topi de oboseală, he-he!

  • Manole says:

    Nelinistitu’ cu permis de condus aragazu’
    Pai, la noi nu te gandesti???
    Din doo motive:
    1. ca un pic de imaginatie nu ne strica nici noua(pune, sortul la loc!)
    2. ingredienti si conumatori asa scrie la noi pe buletin! 😀 😀 😀
    N-am ce-ti face cu timpul si utilitatile te descurci! 😛

  • Neliniştitu' says:

    Manole Concluzionatoru’ PP (Pe Puncte),
    Tot timpul mă gândesc. 😛
    1. viaţa mi-a demonstrat că nu duceţi lipsă;
    2. sunt întru totul de acord cu catalogarea din buletin (ce-ar fi viaţa făr ingredienţi?). 😀
    3. (nu e la tine, da’ l-am intuit) pentru cauze nobile găsesc şi timp, şi chestii utile. 😀

  • madalina says:

    …am si uitat ce voiam sa scriu, tot deruland la comentarii. Asadar, sa va fie de bine, tie si Pafurisei. Dar mai schimba, bre, reteta, tot pui, tot pui? 🙂

    Eu acum am in fata ochilor una oala, deoarece castron nu o pot numi, cu salata a la mine> masline verzi, 1 mar, taiat, da, 2 moduri de branza, neste crastraveti, neste maioneza, dar numai o idee si multa foame !

  • Neliniştitu' says:

    Oooo… Bine-ai revenit!
    Păi, la repezeală, aşa, ce puii mei să fac? Puiul se prepară rapid şi cu un singur ochi pe tigaie, eventual, nici ăla. 😀
    Mişto salată! Poftă mare!

  • sictireanu says:

    De-a dreptul revoltator 😀

  • Ai venit şi tu, când a plecat toată lumea. Sătulă, cred… 😀

  • sictireanu says:

    Pai unii mai si munceste, Maitre, nu doar o bel…fereste 😛

  • codeus says:

    Nu ti-as manca asa ceva la ora aia nici sa stai in cap. Eu dupa o anumita ora seara nu-ti mai mananc nimic gatit fript si alte alea doar din astea “usoare”

  • maminineta says:

    E ora 24,03,citii textul si urmez reteta.Doar ca nu pot face fotografii in miez de noapte ca s-au dus acumulatorii.Bag sama reteta asta iese minunat numai noaptea.

  • Manole says:

    Ha! 😀

  • flavius says:

    Servus!
    Mă gîndesc acuma… să ma duc au ba sa sparg frigideru’? Sau mai bine televizoru’? Nu vezi cît e ceasu’? Fir-ar!
    Cele bune! Cu noapte bună şi Bună Dimineaţa, vorba meşterei… Manole! 🙂

  • WhiteWolf says:

    @codeus, o stii pe aia cu “mãnci, nu mànci, vremea pw..lii trece ?
    Pasaretul nu cade greu la stomacel si dupa ultimele studii ale cercetatorilor arondati Libertatii, cu sinele satul esti mai … vioi 🙂
    Nu te mai da dupa plop, nu mai baga atat in seama ceasul si risca-te sa le folosesti mai util pe cele ramase.
    Sau, varianta scurta: “puiu’ pestele si putza se serveste cu mànutza !
    E din stramosi lasata si zau de o duceau rau pe vremurile cand nu se inventasera inca metrosexualii 😛

  • Sictireanu,
    Hai, că m-ai omorât! La cine munceai? 🙂

  • Cody,
    Ai dreptate, mănânci o ţuică şi te culci. 😀

  • Mami Nineta,
    Cred că noaptea e inspiraţia mai mare. 😀

  • Meşteru’ Succint,
    Ha, şi de la mine! 🙂

  • Flavius,
    Aloha şi ţie, tătuţule! Ştii cum se îngraşă omu’: vine acasă, se duce la frigider, mănâncă, se duce la teveu, vede aceleaşi prostii, se întoarce la frigider, mănâncă, se duce în dormitor, aceeaşi femeie, se întoarce la frigider, mănâncă… 😀

  • WhiteWolf,
    Cody e un delicat şi un hotărât, în acelaşi timp! Are tot respectul meu. Dar nu cred că dacă am fi faţă-n faţă la o chermeză, nu nişte friptane cât porcu’ pă masă, s-ar mai da lovit. Că doar foamea vine mâncând sau cum boala era? Sau nu era despre mâncare, ci despre altceva? 😀

  • WhiteWolf says:

    Atunci, Nelinistitu’, respect si de la mine.
    La intrebare zau de-ti pot raspunde; mi-s batran, se duc mintile, azi-maine renunts la nucile mioritice in favoarea celor de cocos. Insa, cu siguranta, un sambure de adevar musai sa existe in ce zici 🙂

  • Adevărul e de partea noastră, bre! 😀

  • codeus says:

    Adriane la ora aia sa fii sigur ca nu si daca-mi tot invarti platoul cu friptane pe sub nas, ma abtin mai bine mananc o felie de paine si o rosie.ti.am zis ca am pitici pe creier referitor la prajeli dupa o anumita ora. White Wolf io nu stiu tatucule pe ce imasuri umbli da ma rog eu oricum vorbeam strict de mancare asa ca eu nu o dau dupa plop nici macar dupa colţ

  • codeus says:

    A si vin cu precizarea ca poate nu s-a inteles, mananc friptane si berici langa ele dar nu la ora 12 noaptea. Nu-s vegetarian, asta ca sa inteleaga toata lumea

  • Manole says:

    Ha, ha, ha!
    Deci, nimeni cu apa plata cu lamaie! 😀

  • DeMaio says:

    Clar, s-a dus liniştea mea papilară :)))

  • Cody,
    A înţeles, bre, toată lumea! Da’ numa’ excepţia o întăreşte pe ea… Regula, adică. 😀

  • Meşteru’,
    Io, unu’, am băgat la greu apă plată, când mă gânbdesc cât de bun a fost, să mi se mai ducă saliva. 😀

  • DeMaio,
    Hai, bine-ai revenit, bre! Păi, la ce agitaţie e la matale, asta-ţi mai trebuia la papile. 😆

  • Manole says:

    Apa plata, alaturi de ce? 😀

  • Alături de-un vin roşu, ca să uit. 😀

  • maia says:

    uraata reteta de-ngrasare si de-a dreptu’ insinuoasa, pai se poa’, p-aia n-o votez!

  • Începi cu apă, vin şi la desert bagi un porc, nişte mici şi cartofi prăjiţi. Asta ca să ştii de unde ţi se trage. 🙂

  • brightie says:

    Serengeti… sa inteleg ca stii cand si de ce “lupta pentru supravietuire se transforma intr-o joaca” :)))?

  • He-he! Alegoric de departe mergi…
    La mine a fost doar foame spontană şi şansa de a avea obiectul muncii. 😀

  • Manole says:

    Asa m-am gandit si io, ca nu vazui nici un semn de vreo boala! 😀

    Nelinistitule, fie e vorba intre noi, raspunsul ultim pentru Maia…e bestial! 😀 😀 😀
    Nu stiu daca ai si vrut sa spui asta 😛

  • Să dea boala, acuma am văzut şi eu ce-am zis, da’ n-am vrut! 😆

  • Manole says:

    Ba sa nu dea, ca te banuim de jentelmen! 😀
    Ceea ce este foarte adevarat! 🙂

    Oricum cred ca e momentul sa bagi si matale ceva si de baut ca de mancat e inundatie! 😛

  • Culmea, he-he! Mai am în pregătire o reţetă de beut şi una de halit! 😀

  • Manole says:

    Nah, se cerea! Ai gandit bine! Gand la gand, cu bucurie! Baga postul! 🙂

  • Hai, să-l dau p-ăla cu beutul, că-i de vară!

  • maia says:

    etee n-ai vrut, las’bre no mai da-ntoarsa ca la ploiesti, da’s’stii ca-i fac si cartofi prajiti c-altufelu ma culca-n balcon 🙂 🙂 🙂

  • maia says:

    si ca’s stii ce te-asteapta, pregatesc o jalba-n protap cu prezentare directa la pafurisha sau pe romaneste dau cu para (ce uraaat) 🙂 🙂 🙂

  • Pentru că mi-s de la munte, io le-ntorc pe toate părţile, ca la Nehoiu, c-aşa-mi plac! 🙂
    Para = Lozu’ = Dolari?

  • maia says:

    da-da, pofta-n cui! pira bre!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.