6

Spovedanie metalică la Silver Church – Burning Black, Manticora şi CIRCLE II CIRCLE

Posted by Neliniştitu' on 17 May 2009 in Note pentru avizaţi |

Nu ştiu dacă am noroc să mă duc numai la concerte bune, dar trebuie să vă spun din capul locului că ăsta a fost cel mai relaxat şi civilizat  concert, având sentimentul că mă ştiu de o viaţă cu cei de pe scenă. A fost primul concert unde nu am văzut picior de badigard, iar intrarea trupelor pe scenă a mers aţă. Cinste maximă organizatorilor!
Nu mai fusesem niciodată la Silver Church, dar pot spune că de departe este cel mai aranjat şi mai curat club unde am văzut un concert metalic. Arce gotice, lumânări ce ard în sfeşnicele uriaşe de pe bar, candelabrele ce curg din tavan, mult argintiu peste tot, ceva mobilier în lateralele scenei, ce să vă mai zic, aproape elegant…
La intrare am dat într-un nene vorbitor de engleză, foarte prietenos şi pe care l-am văduvit instant de un tricou Circle II Circle de 63 de lei.

La 19:30, aşa cum văzusem pe un program pe internet, au pătruns pe felie italienii de la Burning Black. Macaronarii au băgat tare şi cu forţă, da’, din păcate, nu prea i-a ajutat sunetul, aşa că primele 3 piese, care erau de pe nişte albume demo, nu le-am prea înţeles nici la muzică şi nici la titlu. În sală cred că erau vreo 50 de rocărei printre care se plimba vocalul corpolent, cu voce uşor scremută şi-i îndemna să vină mai aproape de scena minusculă. După 10 minute i-au răspuns invitaţiei circa 10 cetăţeni dătători din plete. Atmosfera s-a animat de-a dreptul când au trecut la performat piese de pe primul şi ultimul lor album, „Prisoners of Steel” – 2008. Au defilat prin boxe „Hell is Now” şi “Angel of War” (preferatele mele), “Angry Machine of Love”, “Heavy metal” şi “Prisoners of Steel”. Noroc că-i ascultasem înainte, altminteri greu îmi dădeam seama despre ce se întâmpla prin difuzoare. Păcat de ei, că unele piese sună de beton extrem. burning-1

.

După mici schimburi pe la tobe şi amplificatoare au năvălit peste noi danezii power de la Manticora, despre care auzisem vag, dar pentru care mă pregătisem de-acasă cu audiţii preliminare a celor 6 albume. Evident, nici la ei sunetul nu a fost de mare fineţe şi-ţi trebuia antrenament ca să te prinzi de piese. Noroc că Lars, energicul vocal care făcea ca scena să pară şi mai mică, băga câte-un anunţ despre ce-o să cânte. Timp de o oră, „manticorii” au ţinut ridicat steagul metalului danez cu piese alese pe sprânceană: “Cantos” şi “The Old Barge” (Hyperion – 2002), “Gypsies Dance 1” şi 2 (The Black Circus 1 şi 2 – 2006 şi 2007), “King Of The Absurd” (8 Deadly Sins – 2004), “Shadows With Tales To Tell” (Darkness With Tales to Tell – 2001), “The Vision” (perfectă!) şi “Nowhere Land” (Roots of Eternity – 1999).
Cu toate că figurau cu doi chitarişti în componenţă, pe scenă n-a evoluat decât Martin Arendal, care ştie meserie, nu glumă! Una peste alta, în ciuda sunetului precar, mi-a plăcut şoul, iar publicul a ţinut mult mai aproape de ei.
manticora-1
.

Eh, şi pe la nouă şi ceva a pătruns în vână trupa lui Zak Stevens, cel care a intrat în legendă ca vocal al lui Savatage. „Ce vremuri”, ar ofta unii! Ei, bine, aflaţi că Circle II Circle are vagi, dar absolut vagi influenţe Savatage, şi practică un heavy metal curat, în forţă, cu puternice accente progresive.
Zak este un tip cu mult şarm şi a reprezentat motorul atmosferei extraordinare care s-a menţinut pe tot parcursul concertului lor. Americanii au debutat cu prima piesă (Fatal Warning) de pe ultimul lor album (Delusions of Grandeur – 2008), urmând la evoluţie cu “Dead of Dawn”, “Forever” şi “Waiting”. Chiar dacă restul membrilor trupei nu au mai cântat în formaţii metalice de răsunet, sunt nişte profesionişti adevăraţi, iar chitariştii Andy Lee şi mai corpolentul de 25 de ani, Bill Hudson, parcă au pe dracu’ în degete, parol!

După primele 4-5 piese, Zak şi restul au luat o pauză de câteva minute lăsându-l pe tobarul Tom Drennan să rupă instrumentele într-un ritm înnebunitor de măiastru. Sunetul a reprezentat o mare supriză, nu ştiu din ce cauză, dar cum au intrat americanii pe rimt, diferenţa faţă de celelalte trupe a fost ca de la cer la planetă. La sfârşitul solo-ului de tobe, s-a produse reuniunea şi au înnebunit asistenţa cu „Sea of White” şi “Watching in Silence” (Watching in Silence – 2003), “Heal You”, “Mesiah” şi “Revelations” (Burden of Truth – 2006), “Chase the Lies”, “Echoes” (excelentă!) şi “So Many Reasons” (o altă preferată de-a mea)  de pe ultimul lor material discografic.
În urma bisului, Stevens dimpreună cu bassistul, Paul Michael Stewart, care bagă în timpul liber şi la clape, au reînviat Savatage cu două piese de referinţă “If I Go Away” (Streets: A Rock Opera – 1992), “Nothing Going On” (Handful of Rain – 1994), şi au încheiat seara, alături de restul trupeţilor, cu “Taunting Cobras” (Handful of Rain – 1994) şi “Edge of Thorns” (omonimul din 1993). Pentru cei ce-l ştiu, Zak a demonstrat că a fost şi a rămas o mare voce a rockului mondial, de o tonalitate şi o sensibilitate deosebită, care ţi se duce exact în suflet.

Ce pot să mai adaug? A fost extraordinar! La final de concert, sfătuit de tipul de la care luasem tricoul, am mai stat un sfert de oră şi am făcut poze cu toate trupele. Toţi băieţii au fost cu mult, mult bun simţ şi extrem prietenoşi.
Şi să vă mai zic ceva, cu care puţină lume se poate mândri: l-am pupat pe Zak Stevens! Aşa de mult m-a impresionat ca om, atât de apropiat a fost de noi, ăştia care năvălisem pe el cu poze, cu autografe (am luat de la toată trupa pe bilet, ha!), încât m-am dus la el şi l-am pupat! Asta l-a făcut să exclame către bassist: “Bă, dacă mă pupă un bărbat, înseamnă că ăla e un om bun, nu?”. I-am dat dreptate, he-he!
Închei prin a vă repeta că a fost cel mai aerisit (cred că au fost vreo două sute şi ceva de rocări), cel mai prietenos (toată lumea era prietenă cu toată lumea, inclusiv cu rocărimea de pe scenă) şi cel mai relaxat (nu tu picioare în cap, nu pogo, toţi s-au bucurat de muzică) concert la care am fost vreodată. Lucru pe care îl consider normal şi pe care mi l-aş dori tot timpul.

circle-1circle-4circle-6

Tags: , ,

6 Comments

  • cam asa a fost si la Cluj , dar mai multi rockeri …. si tot asa … cel mai civilizat concert rock pe care l-am vazut vreodata !!!!!!!!!!!!!!!!

  • Bine-ai venit, Andrei!
    Cred că asta nu era valabilă dacă venea o trupă death sau thrash. Uite cum un gen de muzică face şi diferenţa şi atmosfera.

  • iuzarescu says:

    Maitre, nu ti-e teama de tetanos, de la atatea metale? 🙂

  • Iuzăraş, a fost aşa de fain, că şi la ne-rocări le-ar fi plăcut, parol!

  • krossfire says:

    Pfuai, cum naibii am ratat Manticora in Bucuresti 🙁

    Ma bucur insa ca Silver Church se tine bine !

  • Lars, vocalul, a zis că vine şi la anu’, iar chitaristu’ i-a ţinut isonul, că-i făceau ochii artificii după piţipoancele care se plimbau pe lângă Preoteasa. Plecau la Sofia în noaptea aia, cu regret, he-he! Faini rău, băieţii!
    Singura nasoleala la Silver Church e scena îngrozitor de mică.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.