66

Numa’ pentru ELE, pupa-le-aş gleznele!

Posted by Neliniştitu' on 8 March 2010 in Papila inovatoare |

Am stat un piculeţ şi-am cugetat că bine-ar fi să bag un potol de ziua cuconetului românesc şi nu numai, subliniind încă o dată rolul covârşitor pe care l-a avut, cel promiţător, pe care-l are, şi rolul hotărâtor pe care-l va avea sexu’ frumos în cadrul existenţei mele. Aşa că, numai Ana, Ana Maria, Bad Pisi, Brightie, Brontozăurel, Cella, Cristiana, Dielda, Doamna cu Poşete, Elisa, Geanina, Leo, Lia, Luana, Lucia Verona, Lulu, Mami Nineta, Matilda, Mădălina, Mălina, Noaptea Iguanei, Oana, Orry, Papillon, Petronela, Sibilla, Sillyterra şi ultima, dar nu cea din urmă, Tenţi vor fi invitate la pupat şi mâncat, nu neapărat în această ordine, he-he! Luaţi loc care pe unde vă convine, să vă pui ceva de peste Canal – Iron Maiden – întru trezirea simţurilor şi aşteptaţi niţeluş minunea intitulată “Simplitate porcească şi pui cu lactate garnisite cu piure Fantezia morcovului“.

Odată puse lucrurile la punct, să trecem la chestii mai simple, dar dătătoare de fiori pe sinapsele responsabile cu gustul, văzul şi mirosul.
Introducere: se iau cotleţelele, se dau prin niscaiva mirodenii porceşti (Kamis, Cosmin, Galeo, ce preferaţi) şi se aranjează, ca pentru defilare, într-o tavă cu puţin ulei pe fundu-i. Bineînţeles, pentru maturizarea gustului şi înnebunirea vecinilor, se presară peste cotlete căţeluşi de usturoi tăiaţi mărunt. Oferiţi-i cuptorului. În mai puţin de trei sferturi de oră la foc moderat, se pot savura cu ochii, nasul şi limba.

Cuprinsul lucrării de faţă este oferit de pieptul de pui. L-am tăiat în bucăţi de 10 pe 5 cm, apoi am intervenit asupra lui cu inspirata inovaţie alcătuită din iaurt chior, chimen şi ceva curry. Procedeul este simplu şi se derulează în 3 paşi:
– se cufundă bucăţile de cărniţă în iaurtu-nmiresmat;
– se dau prin făină;
– se prăjesc discret în ulei puţin.
Durează câteva minute până bucăţile de piept se frăgezesc şi se colorează incredibil. Nu vă mai spun de aromă şi câtă încântare bucală produce …

Încheierea este reprezentată de piureul-legendă menţionat în titlul lucrării gustative.
Cartofii se despică în forme 3D, nu prea mari, şi se pun la fiert cu rondelele de morcov şi un cubulete Knorr de legume. Ca să nu ne plictisim, tăiem o ceapă şi o aurim într-o lingură de ulei aruncată pe teflonul unei tigăi.
După fierbere, cartofelii şi morcoveştii se scurg de cea mai mare parte de apă, se adaugă ulei de măsline şi se zdrobesc meticulos şi bărbăteşte cu furculiţa sau cu un pasator elegant. Evident, eu am preferat furculiţa, în lipsa celuilalt device. A ieşit fain, ţărănesc, cu bucăţele mici de cartofi şi morcovi, taman cum place la ochiu’ meu.
Se adaugă ceapa călită şi niscaiva sare, piper ori chili, după gustu’ Doamnelor şi Domnişoarelor care este.
Se serveşte sub orice formă, cald, rece, ca garnitură sau pe pâine neagră, aşa de bun e!

Când oi avea restoran sau ce-o fi să fie, numa’ să fie, he-he!, toate damezele amintite + şi altele vor fi invitate să consume moca preparatele subsemnatului la astfel de zile şi când mi s-o mai năzări pe traseu. Hai, pupa-v-aş pe toate separat şi laolaltă, să fiţi sănătoase, fericite şi veşnic îndrăgostite de noi!

LA MULŢI ANI, bre!

Tags: , , ,

66 Comments

  • Luana says:

    unde vin sa-mi ridic cadoul? eh? imi facusi pofta 🙂

    multumesc pentru urari si pentru cadou, tinem minte reteta!

    m-ar interesa neshte poze de la desfraul de pe 9 martie, material pentru zilele ploioase de primavara, daca se poate 😀

  • Imediat cum mă desfrâiez cu nen’tu Vania & Co., bag şi poze de material ploios şi de numărat lovele. 😀
    Cadoul se va ridica într-un viitor cât mai apropiat, posibil în viaţa asta, he-he!
    Numai bine şi pupături! 😀

  • Pisi says:

    saru`mana 😀 si s`avem pofta .. eu una sigur am

  • brontozaurel says:

    Mersi frumos! 🙂 Ca tot am eu o mare slabiciune pentru Bruce 😀

    Da’ mie “vor fi invitate la pupat şi mâncat” imi cam suna a canibalism… 😆 😀

  • Sibilla says:

    Ţucu-vă, d-apoi dacă-i musai cu plăcere să hie… la asemenea pregătiri…
    Da unde-i vinul roşu… aaaa… ? Nu-i bai, trec mai târziu , să fie totul ca la * carte *, nu spui care, din… modestie 😉 🙂
    HVALA LEPO !!!
    Sibilla

  • brontozaurel says:

    uoff… YouTube Related Videos da dependenta… uite la ce am ajuns http://www.youtube.com/watch?v=shfZzTJYZWs – asta-i unu’ din videoclipurile cu care am descoperit eu YouTube acum trei ani si jumatate…

  • Florin says:

    Pfoai, da ai pus usturoi nu gluma !
    Mie imi place mai mult si mai mult, farfuria. Fremoasa 😀
    Si muzichia ghadila placut, si cea de la Brontozaurel.
    Sa ne fie bucuroase doamnele si domnitele 😀

  • Papillon says:

    Cum stii tu sa ne faci sa ne simtim bine!:)… Da’ las ca vei fi rasplatit in ziua aia cu deschiderea restoranului, cand toate damele astea frumoase si destepte (si durdulii daca ne mai vinzi multe ponturi culinare) vor roi in jurul tau, nazdravane ;)…

  • Pisi,
    Să avem, să avem şi să petrecem, mai ales tu. 😀

  • Brontozăurel,
    He-he! Nu-s canibal defel, da’ de muşcat, muşc şi io ca tot omu’! 😀 P-asta am dat-o cu perdea, aşa… 😀
    Faine descoperiri, faine… 🙂

  • Sibilla,
    Păi, vinu’ roşu-i mai pe seară, că face bine la somn. 😀
    Cu mare plăcere! 😀

  • Florin,
    Cică-i afrodisiac, bre, he-he!:D
    Farfuria-i de la pretenarii ungureni de la Corund. Să ne fie de bine cu ele, cu damele şi domnişorarele, adică! 😀

  • Papillon,
    Aşa să mă ajute Dumnezeu! 🙂
    Am zis! 😀

  • Orry says:

    mmmmm, yami!! Si ce sa mai zic de pupicul ala a la Nelinistitu!
    N-are comparatie, domn’le!
    Multumesc!!!!!!!!!!!!!
    Sa fi iubit!

  • Aşijderea, drăgălaşo! 🙂
    Numai bine să aveţi! 🙂

  • Lia says:

    Adriane, cu tine se duce naibilui silueta maica, arata prea bine ce gatesti matale!!! :))
    Multam fain de urare, de pofta uriasa de mancare pe ziua de azi (de fier sa fii si tot balesti cand vezi asa minunatii de bucate!!), si abia astept sa deschizi restorantu’ ala sa testez si “laiv” bucatele 🙂

  • VanGhelie says:

    de ziua barbatului ce o sa pregatesti?

  • Sibilla says:

    Deci eu treceam pe aci, absolut întâmplător…
    pe seară să fie, dară ,

    😉 🙂

  • Lucia Verona says:

    Da, da, da! Aştept cu nerăbdare să inaugurezi restoranu’.

  • Ascunde-n sufletul gingaş un univers plin de comori,
    Din ochii mari poţi să culegi priviri prinse-n buchet de flori,
    Cu multă linişte şi calm pe buze grafiaz-un zâmbet,
    Iar glasul său armonizează blând vibraţiile unui cântec.
    La tâmplele fierbinţi ea poartă doar amintiri din flori de gânduri,
    Cu mâna fragedă le-aşează într-un album cu foi prinse în riduri,
    La gâtul diafan cristalele de rouă stau prinse-n colier,
    Pe umerii rotunzi timpul aşterne poveste de iubire şi mister.
    Îmbracă astăzi rochie din verde crud de iarbă,
    Privire de bărbat puţin iscoditoare trece şi se întreabă,
    Cine-i această lume discretă , virtute-ncântătoare?
    Este FEMEIA,MAMA, IUBITA ce azi e-n sărbătoare.
    Gânduri sublime îţi trimit pictate-n fluturi diafani,
    Să fii iubită, să-nfloreşti şi un suav, LA MULŢI ANI!

    Tuturor femeilor dragi din viața ta!

  • madalina says:

    Maestrul tot maestru! Multumesc pentru invitatie!

  • brightie says:

    pupaturi moncherule si foarte multumim ca ne torturezi cu bunataturile apetisante gatite de “manuta” dumitale – asta da afectiune si pretuire, de nu putem duce! :))
    intorc urarile de bine + cand ne-o fi mai rau cu “simplitate porcească şi pui cu lactate garnisite cu piure Fantezia morcovului” sa ne fie! 😀

  • dr. Lecter says:

    lasa draga sa fiu eu ultima, ca urma scapa turma!
    iar ai gatit! pentru 8 martie imi luasem o punga de fulgi de porumb, aia de raman prin pat si dupa ce arunci salteaua, dar daca tu ne servesti cu d-astea, zic sa nu te refuz.
    seru-mana!

  • CELLA says:

    mulţumim frumos! că am avut vise papilate după ce-am văzut asta astă noapte:)))

  • sillyterra says:

    Multumesc pentru bucatele apetisante…arata tare bine!Dupa Post ma risc la nishte fripturici cu usturoi…

  • […] Vania, Adi Hadean, Adrian Voicu , Al 2-lea,Vlad Petreanu,Bradut Florescu,Dorin Tudoran,Codeus , Creve ,Gradina lui Huni, Dono, […]

  • Lia,
    Mulţam fain, bre! 🙂
    Pe degustatelea arată şi mai bine bucatele să ştii. 🙂 Iar moca, sunt chiar ideale. Ce-am vorbit, vorbă rămâne, numa’ să trăim suficient de mult ca să apucăm ziua cu restoranu’. 😆

  • VanGhelie,
    Vin la matale şi împrumut nişte mici. După ce s-or mânca, ţi-i dau înapoi. 😀

  • Sibilla,
    Deci, da… 😀

  • Lucia Verona,
    Doamnă, aveţi un loc asigurat din oficiu. 😀

  • Geanina,
    Mulţumesc mult şi săru’ mâna! 🙂
    Iubire de iubire să aveţi. 🙂

  • Mădălina,
    Cu mare plăcere! Şi-n alte dăţi. 🙂

  • Brigthie,
    Aşa să fie, dar, şarmantă demoazelă! Să fiţi iubită forevăr en evăr! 😀

  • Tenţi,
    Bre, ştiu că-i post, da’ mă gândeam io că nu toate vor în Rai. 😀

  • Cella,
    Cu multă plăcere, draga mea! Să vă deie Domnul numai de bine p-acolo, prin minunata zonă. 😀

  • Sillyterra,
    Mulţam fain pentru aprecieri. 🙂
    Pentru cele de postesc, merge “Fantezia morcovului”. 😀

  • dr. Lecter says:

    care rai, ma? ca si ale de vor acolo, n-au avut de ales…

  • Bravo lor, he-he! Bravo celor de le-au convins, adică. 😀

  • Iguana says:

    Este primul 8 martie în care un bărbat găteşte (şi) pentru mine – îţi mulţumesc – mi-ai bucurat sufletul şi… papilele gustative!

    La mulţi ani soţiei tale (şi celorlalte femei din viaţa ta! ;))

  • Şi să sperăm că nu va fi ultimul. 🙂
    Mulţumesc frumos şi numai bine să vă fie! 🙂

  • […] Mihai Malaimare, Marius Stefan Aldea, Mikael Eon, Mitrut Stanoiu, Moş Călifar, Mordechai, Nelinistitu’ Adrian Voicu, nenea Cosmos, Otto Pop, Qadratus, Ionel – Tzuky, SAI, Simion Cristian, cel mai sir de SM, […]

  • dr. Lecter says:

    neli hani, muncesc de o viata la ajustarea, pe ici, pe colo, a curiozotaitii mele, si nu reusesc. m-a mancat in cur sa ma uit la blogul de mai sus si vad o armata de v’o obzeci de Mantis Religiosa, devorand un blogger. draga, lumineaza-ma tu, ca nu pot sa intreb pe acolo, e blog de eruditi cu aichiuul peste 180, de ce mama dracului se bat pe o chestie numita zelist, de ce trebuie sa intre intr-o competitie? de ce trebuie sa-si de la gioale? e ceva ce-mi scapa,din cauza faptului ca nu mi-am luat vitaminele si untura de peste azi dimineata?

  • Doamnă, cum nu te poţi căca în gustul omului, nici în treaba cu listu’ nu poci a te lumina. Ceea ce ştiu e că pe mine m-ajută să văz care s-a mai linkuit la mine, da’ e finuţ/ă şi nu-mi zice. 😀

  • […] Alexandra, Cristian Bogdan, Vrăji, Link-Ping, Deea, Ana Vero, Michaela, Manole, Mikael, Dumitru, Neliniştitu’, Basterr, Ana Veronica, Octavia, Răzvan, Paul, Adi, Chinezu, Băiatul Ciudat, Paul Gabor, No […]

  • Anonymous says:

    Ma gandeam, dupa ce-am salivat indelung vazand platoul cu bunatati, ca l-ai putea trece in meniu ca fel distinct P3 sau 3P (porc-pui-piure) 😉

  • dr. Lecter says:

    da, m-ai lamurit. esti diplomat. da’ io nu te-ntrebam de ce sunt baietii asa fiorosi, ci de ce conteaza atat de mult sa fii scula in zelist. e un fel de american academy awards?

  • Anonimu’,
    Mulţam fain, bre, şi, deoarece nu ştiu cine-mi eşti, îţi spui şi bine-ai venit! 🙂

  • Tenţi,
    Cre’ că-i un fel de care-o are mai scurtă (calea pâna la locu’ I).:D
    Să fie sănătoşi, zic. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.