2

Mierea dulce, mult aduce

Posted by Neliniştitu' on 14 October 2021 in Papila exploratoare, Speşăl Ghestar |

Un vechi proverb de la noi, de la Nehoi, zice că mierea dulce, mult aduce, iar mierea renumitului păstor de albine, Tibor Kerekes, un om bun și cald precum pita abia țâpată din cuptor, ”îi a mai cea dintre tătie mierile de-or fo’, îs, ș-or mai fi în Țara Bârselor”, am încheiat citatul.

De fel de prin Ținuturile Crizbavului, ”nea Tibi” ori ”Tibi baci”, pentru prieteni, ”domnu’ Tibor”, pentru vecini și turiști, a deprins tainele albinăritului de la neamurile de pe partea jumătății sale mai bune, ”tanti Agni” ori ”buna Agnes”, pentru prieteni și nepoți, ”doamna lu’ domnu’ Tibor”, pentru vecini și turiști, iar această îndeletnicire apicolă s-a prins așa de bine de el, că albinele îi mănâncă din palmă și nu se duc la culcare până nu-s mângâiate pe antene de nea Tibi.

Mierea de la Prisaca lui Tibi baci din Crizbav, județul Brașov, e așa de faină că cei de la Registrul Național al Produselor Montane au înscris-o numaidecât la ei în catastif, pentru că-i curată, crudă, pură, naturală 100% și direct din stupină.

Cei care sunteți din București ori sunteți în trecere, puteți să-l cunoașteți pe nea Tibi și să gustați cea mai faină miere din Țara Bârsei, pentru că începând de vineri, 15 octombrie și până duminică, 17 octombrie va participa la două mari târguri ce se vor ține în capitală:

– Târgul ”100 de Tradiții Românești”, ce va avea loc în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român de vineri până duminică – 15-17 octombrie, între 10:00-18:00;

– și Târgul ”Savorile Toamnei” de la Muzeul Satului, de sâmbătă până duminică – 16-17 octombrie, între 09:00-19:00.

Pentru detalii și noutăți, nu vă sfiiți să urmăriți Prisaca din Crizbav, Brașov | Facebook.

Tags: , , ,

2 Comments

  • Vă foarte mulțumim Adi baci că îți place mierea noastră și că lumea poate să afle din tainele și istoricul Prisacăi din Crizbav, Brașov! La bună vedere în Crizbav, cu tot cu jumătatea mai bună și Acceleratorul de Particule!

  • Cu prietenie și mult drag, Tibi baci!
    Sănătate, fericire și iubire tuturor prisăcarilor din neamul crizbăvean, dar și ălora de apreciază munca matale și a albinelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.