40

Din cărţi

Posted by Neliniştitu' on 17 January 2010 in Irealul prezent |

Întrucât s-a produs aglomeraţie de lepşe, am să le tratez în ordine cronologică, câte una la două zile.

Prima din serie e  de la Brightie (despre personajele de prin cărţile ce m-au marcat la copilărie, pubertate şi alte etape). Ordinea este aleatoare:

– Gogoaşă & Cotae din seria “Cavalerilor” de Ioan Dan, pentru că erau “orientaţi” în teren, situaţii şi vremuri, în general;

– Şeherezada din “1001 de nopţi”, din cauza strategiei, imaginaţiei şi darului vorbirii cu care evita împreunarea cu securea sultanului;

– Făt-Frumos, Greuceanu, Prâslea, Pipăruş Petru ori Florea-nfloritu’ din basmele lui Ispirescu ori Ioan Pop-Reteganul, pentru că le-o dădeau în dinţi la zmei şi la mamele lor, aveau cai ecologici (funcţionau pe cărbuni încinşi) cu urechi multifuncţionale (vezi, “bagă mâna în urechea mea stângă, voinicule, şi scoate un pieptene, aruncă-l peste umăr şi se va face o pădure deasă, ca să nu treacă Baba Cloanţa” etc.) şi, la final, se alegeau cu gagicile cele mai bune;

– rusul din “Ivan Turbincă” al lui Creangă, din cauza seninătăţii cu care i-a tras-o Morţii din toate poziţiile;

– Iovănuţ din “O sută de ani de zile la Porţile Orientului” de Ioan Groşan, din cauza faptului că era amorez şi pur în manifestarea lui;

– Nastratin Hogea din “Isprăvile” lui Anton Pann, pentru că a fost primul Bulă;

– Cătălin din “Luceafărul”, pentru că era “îndrăzneţ cu ochii” şi i-a suflat gagica lu’ ăla “nemuritor şi rece”;

– Păcală din “Isprăvile” lui Petru Dulfu, datorită faptului că era şmecher, băi, nene!

– baba din “Povestea Pulei” a lui Creangă, pentru cunoştinţele de marketing şi nonşalanţa manifestată la “test drive”;

– personajul colectiv din “Revoluţie şi reformă” a lui Ion Iliescu, pentru că senzaţia de “revoluţie” i-a indus, ulterior, senzaţia de “reformă”.

baba din “Povestea Pulei” a lui Creangă, pentru învăţămintele împărtăşite în lucrul cu “mătrăgana”.

Tags: , , , ,

40 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.