Ochi încovrigat
Se făcea că, într-una dintre dis-de-dimineţi, se trezeşte fii-mea cu leşin pe maţe şi mă ia la întrebări: “Tati, faci şi tu ceva bun de mâncare, da’ repede-repede?”. O iert pentru pleonasm (tot ce fac eu e bun, adică), îmi pun o trupă tare dragă, de-o ascultam pe vremuri la Vocea Americii – Winger, şi încep să cartografiez zona.
Deschid frigiderul – 4 ouă tremurau într-o cutie de lângă o sticlă cu bulion. Scotocesc prin bucătărie, nu găsesc pâine defel (a mea e mare mâncătoare de franzele), în schimb descopăr pusă deoparte, probabil pentru vremuri mult mai negre decât cele actuale, o pungă cu covrigi. Inventariez rapid: ou, covrig, ulei, sare, piper, bulion, tigaie, aragaz, Distrigaz… “Încă e bine”, mi-am şoptit atunci în barbă şi m-am apucat de treabă.
Am aruncat pe foc teflonu’ cu o lingură de ulei subţire-n colesterol, am ales un covrig mai simetric în aspect, un ou potrivit şi, după un minut caloric, am dispus în tigaie covrigul. I-am mulţumit în gând ăluia de-a inventat gaura şi, cu grijă, am deşertat în gaura covrigului conţinutul oului. Am acoperit totul cu un capac, nu înainte de a da focul pe poziţia “Aşa şi-aşa”.
Minunatul preparat s-a desăvârşit după două minute, două minute jumate. Pe alocuri, am mai ajutat oul la coagulare cu o linguriţă cu care am luat ulei încins şi i-am turnat în cap. Ca să fie mai apetisant pentru nervu’ optic, am decorat Ochiul Încovrigat cu niscaiva bulion natural 100% amestecat cu ceva piper.
Cât despre fii-mea, curiozitatea şi foamea au fost mai puternice decât teama de aspectul ineditului preparat. Am primit nota maximală, parol! Nu mă credeţi? Întrebaţi copilu’, că e la vârsta când nu minte foarte tare, he-he!
PS: De vă râcâie dilema despre cum s-a mănâncat minunăţia, aflaţi că nu am folosit furculiţe şi cuţite, ci doar mânuţa din dotare, ochiul fiind ca partidul, strâns unit în jurul covrigului. Destul de consistent, deci…
Datorii:Teo Negură, Cristian Dima, Năbădăiosu’, Gabriela Elena.
44 Comments
Tare trupa, tare idee. Prefer cum arata in prima poza totusi.
In cazul unui covrig din asta presupun ca se folosesc doua oua si o sa arate ca doi ochi in spatele unor ochelari
Prima data cand aud de asa ceva. Oricum pustoaica cred ca a fost entuzismata de modul in care arata (cred ca sunt doi ochi si un nas acolo sau mi se pare mie). Oricum imaginatia romanului e bogata.
@ana: covrigu’ tau are 3 gauri! deci 3 oua!
@nelinistitule: buna inventia!
Foarte drăguţ ! Pentru cine e amator de altă reţetă cu ochiu’ băgat în gaură (nu vă gândiţi la prostii, vă rog !), priviţi aici
http://www.lecturirecenzate.ro/2010/10/12/ochiuri-italiene/
Vă doresc poftă bună !
Ce toantă sunt! Niciodată n-am ştiut la ce folosesc covrigii, cu adevărat. Credeam că numai la câini. La coadă.
Acum mi-ai făcut o poftă!…
Ana,


Trupa e de mare fel. Oricum, primul album rămâne de referinţă.
D-aia am pus-o şi pe prima, că arată mai bine, he-he!
Poza cu covrigul tău mă inspiră teribil.
Iaşi,
Exact, are nas şi gură. Din cauza uleiului am avut ceva de lucru cu aderenţa ketchup-ului la ou.
Zaqk,
Da, combinaţia dintre efectu’ vizual şi cel papilar a fost de extremă manifestare.
Zina,
Săru’ mâna pentru masă!
Renata,
Este doar un punct de vedere. Al meu, he-he!
tare-mi trage cu ochiul ochiul ăsta, n-am covrigi că făceam unul mintenaş. dar mă consolez cu ouăle coapte în cartofi pe care le-am făcut zilele astea, reţeta completă în Cartea regală de bucate a Principesei Margareta…
Daaa, am citit minunile de le puseşi p-acolo!

Să ne fie de bine, deci.
Am crezut că numai eu inventez diverse chestii pentru a-mi convinge copila să mănânce.
Aşa ceva nu mi-ar fi trecut prin cap niciodată! Deci viitorul mic-dejun e salvat!
Deja trebuie să mă gândesc la altceva…
Să te văd pe unde scoţi cămaşa când te-o vizita Kremvurşt.
Deci. Oaole astea, aam, oualele astea, oile astea merg numa’ cate unu pe teflon ? Da’ covrigu’, covrigu e d-ala duru’ de face poc la dinti? Gandesc sa-i fac si lu’ nepotu’ o decoratiune d’asta ca nu prea maninca oo.
Toate celea bune si o cat mai larga inspiratie !
MZ,
Covrigi se găsesc, ouă aşijderea, iar acuma, ştiind reţeta, poa’ să vie toţi trei. De fapt, abia aştept să vie!
Mishulake,

Uite, nevoia m-a învăţat cu ce se umple gaura la covrig. Noroc că mai am oo.
Mulţam fain, tătuţule, să fii sănătos!
[…] tuturor: Adrian Voicu, Alex Mazilu, Betivul de cuvinte, Caius, Gabi123, Gabriela Elena, Link Ping, Mirela Pete, Nea […]
Ce mandru si prins de importanta faptului s-a simtit covrigul, care nu a mai pozat niciodata alaturi de …un ou!
Uite dom-le ca foloseste la ceva si gaura de la covrig! Bravo Coane, ai fost destul de ingenios!
Cred ca micuta a fost tare incantata si a mancat cu placere!
Gabriela Elena,
Cred că mai importantă s-a simţit gaura, trezindu-se ănnobilată cu un ou!
Nea Costache,
Aşa e e, bre! Am mai văduvit vreo două găuri de vid şi le-am oferit copilului spre îngurgitare.
Maître, arata mai mult a ..desert!:)
Mulţumesc frumos, doamnă!
Şi eu am crezut la fel, dar nu am reuşit să conving pe nimeni. 
excelent mod de-a folosi gaura covrigului. mai ca ma ispiteste sa incerc.
[…] tuturor: Adrian Voicu, Alex Mazilu, Andi Bob, Betivul de cuvinte, Caius, Dispecer, Flavius Obeada, Florin […]
Simona,
Câinele era în deplasare, a trebuit să o umplu cu altceva.
[…] Dumitru, Marius Stefan Aldea, Mikael Eon, Mitrut Stanoiu, Moş Călifar, Mordechai, Nametii, Nelinistitu’ Adrian Voicu, nenea Cosmos, Quadratus, Simion Cristian, Tac’su, sir Trexel, Teo Negura, Al 2-lea, Vania […]
[…] ACESTA ESTE CĂ ELE ÎŞI UITĂ VALOAREA. […]
Ma tot scarpina pe creieras sa incerc si eu ceva asemanator intr-o zi, pare distractiv

Luni si marti mi-am luat cate un covrig, da’ cum oua n-am mai vazut prin casa luna asta…
Da’ pan’ la sfarsitul lunii tot o comit. Si sper sa nu ma pocneasca lenea ca sa si infrumusetez putin cu niste markere ouale inainte sa le sparg
Păi, încearcă să umpli găurile la propunerea covrigărească de mi-o făcuşi acu’ câteva zile, că dac-o mănânci, nu-ţi mai trebe potol o săptămână.

Dacă-s în dispoziţii, de Paşte cre’ că machiez nişte ouă.
[…] tuturor: Adrian Voicu, Alex Mazilu, Andi Bob, Betivul de cuvinte, Caius, Cati Lupaşcu, Dispecer, Gabi123, Gabriela […]
Immmm,arata bine,pana si mie mi se face pofta de mancare!
Bine ai venit şi poftă mare să ai!
[…] Dumitru, Marius Stefan Aldea, Mikael Eon, Mitrut Stanoiu, Moş Călifar, Mordechai, Nametii, Nelinistitu’ Adrian Voicu, nenea Cosmos, Quadratus, Simion Cristian, Tac’su, sir Trexel, Teo Negura, Al 2-lea, Vania si […]
[…] …şi în cele din urmă să râzi gândindu-te la cele întâmplate. […]
[…] tuturor: Adrian Voicu, Alecu Racoviceanu, Alex Mazilu, Andi Bob, Betivul de cuvinte, Caius, Carmen Negoita, […]
Ceva normal să iei notă maximă la bucătărit pentru că, nu-i aşa, să nu neglijăm că ne intră în fişa postului: numa noi, tătuţii, ştim să punem printre condimente şi puţină dragoste în ceea ce facem. Asta ne-a fost dat, să fim pricepuţi şi modeşti.
Aşa să ne ţie Dumnezeu, tătuţule!
[…] Dumitru, Marius Stefan Aldea, Mikael Eon, Mitrut Stanoiu, Moş Călifar, Mordechai, Nametii, Nelinistitu’ Adrian Voicu, nenea Cosmos, Quadratus, Simion Cristian, Tac’su, sir Trexel, Teo Negura, Al 2-lea, Vania si […]
[…] Dumitru, Marius Stefan Aldea, Mikael Eon, Mitrut Stanoiu, Moş Călifar, Mordechai, Nametii, Nelinistitu’ Adrian Voicu, nenea Cosmos, Quadratus, Simion Cristian, Tac’su, sir Trexel, Teo Negura, Al 2-lea, Vania si […]
[…] ACESTA ESTE CĂ ELE ÎŞI UITĂ VALOAREA. […]
[…] …şi în cele din urmă să râzi gândindu-te la cele întâmplate. […]