Aseară mă uitam pe pereţi şi a început să mă mănânce-n cur. Şi m-a mâncat aşa de tare că m-am apucat de făcut chiftele. Nu făcusem niciodată aşa ceva, dar mă bazam pe crâmpeiele de amintiri din copilărie, când le prepara maică-mea, sau de la Crăciunul trecut, de la sor’mea.

Se dau şi se iau:
– Motley Crue;
– o caserolă cu carne tocată de curcan (acu’ două zile din “Carfur, pentr-o viaţă mai bună”);
– 2 cepe şi un cartof cât pumnu’;
– piper, sare, cimbru;
– făină;
– ou;
– ulei;
– cam atât…

Înşir chestiile-astea pe măsuţa din tranşee (bucătărie), le pun într-o ordine aleatoare, recapitulez frânturile de informaţii din trecut şi m-apuc de dat ceapa şi cartofii prin răzătoarea mare. Aproape simultan acestei operaţii, arunc şi nişte ulei în tigaie, ca să înceapă să se bucure când oi fi gata cu ceapa şi cartofu’. Devers amalgamu’ ceapă-amidon în uleiul încins, se iscă o ciupercă atomică şi trec la cărniţă, pe care mi ţi-o iau la frământat cu sare, piper şi cimbru. După vreo trei minute m-am prins că ceea ce bănuiam eu a fi consistenţa ca pă mână a cărnii de curcan moldovenesc (de Bacău), era de fapt hârtia de pe fundul caserolei, pe care o culesesem cu tot cu mănunchiu’ proteic. Impasibil, o elimin discret şi decisiv…

Între timp s-a părpălit interesant amestecu’ bordelez din tigaie, îl iau de pe foc şi-l arunc peste carnea tocată şi eliberată de celuloză. Frământ cu nădejde şi mare spor până obţin un mix suspect în prezentare, dar băţos în palpare. Ca să aplic şi mai mult suspans priveliştei, sparg şi un ou (de găină) deasupra. Mi se pare că nu este echilibrat tabloul şi, pentru simetrie, mai adaug un ou lipsit de coaje. Şi d-aci, s-a dus poolii toată consistenţa mea! Cu cât amestecam mai mult, cu atâta mi se subţia… şi se subţia… şi zic “Cum oasele urechii fac chiftele din carne fluidificată?”.

Mă loveşte inspiraţia fix la cerebel şi mi-aduc aminte de ingredientul uitat: făina! Iau o farfurie întinsă şi o murdăresc cu făină. Apoi, iau un gogoloi de compoziţie flască şi o preumblu prin praful alb şi degrabă împrăştietor pe masă. Repet operaţiunea de vreo cinci ori. Uleiul sfârâia pe foc de rupea, iar eu mă holbam la cinci perişoare amărâte cu aspect de găinaţ proaspăt de curcă. Sunt de la Nehoiu, deci ştiu cum arată găinaţii proaspeţi de la felurite orătănii. Pentru cei lipsiţi de cultură generală, care nu ştiu ce e “Nehoiu”, uite un mic ajutor aici, aici sau, pentru englezi, aici. Mai jos, uite-o poză şi pentru bucureşteni.

Revenind la emisiune…
Plesnesc de pălmuţe perişoarele până se conformează la formă de chiftele şi, zdup!, le-arunc în tigaie. În timp ce ele se bucurau de îmbrăţişarea fumigenă a uleiului, eu mă concentram cum să fac să nu-mi rămână atâta compoziţie lipită de degete. Cum dracu’ reuşea sor’mea să fuckă 4 feluri de mâncare o dată + chiftele, la desert, şi n-avea neam de carne tocată pe mânuţe?

De mic m-am obişnuit să fac mai multe lucruri simultan aşa că, în timp ce mă gândeam la cele expuse mai sus, mă minunam, cu ochii cât prunele tropicale (mango), la ce spârcuri de chiftele se fugăreau la mine-n tigaie. Ale boalii, de la uleiul încins, se strânseseră iar în sinea lor de perişoare. Le extrag de pe foc şi nu disper.
Am trecut la metoda următoare: luat carnea cu o lingură, aruncată în făină, făcută rulou, bătucită sub formă de chiftea. A mers parţial, în sensul că forma s-a păstrat numai jumătate de operaţie, deoarece se rupeau când le întorceam înspre a fi prăjite şi pe partea dorsală. Vorba vine “dorsală”, că arătau ca nişte cârnaţi despuiaţi.

A urmat o variantă în care nu am aplicat făină deloc. Le dădeam formă direct în tigaie, cu o spatulă de lemn, prin presare şi comasare, dar au ieşit ca şi cum ar fi fost mâncate deja o dată. Le-am adunat cu spumiera.
Ultima variantă, cea câştigătoare, a fost să-mi afund mânuţele în făină şi, minune! Carnea nu s-a mai lipit, ci a rămas sub formă minunată de chiftea.

Timp total de execuţie: o oră.
Număr de chiftele: 20, plus/minus…
Îngurgitări de sacrificiu şi pentru păstrarea demnităţii bucătarului: câteva.
Gust: variat, dar unic, funcţie de evoluţia metodelor în timp; pe ansamblu, deosebit de bun.

La final, vă ofer o chiftea cu zum

şi un exemplu de prezentare