0

Despre prieteni – Laurențiu Sever Lup

Posted by Neliniştitu' on 30 January 2024 in La gura sobei, Speşăl Ghestar |

L-am cunoscut pe Laurențiu Sever Lup, Lupulainen, cum îi zic eu de când l-am îmbrățișat și pupat prima oară la Sibiu, într-o căldură de după ploaie pe 8 iunie 2011.

Eram în turneu cu ”Nepovestitele trăiri ale templierilor români – Cartea I” și Laurențiu a venit cu echipa de la Eveniment TV și “Ultimul ceas”.

Scriam la vremea aceea că Lupulainen este ”un personaj de mare caracter şi omenie, un tătuţ polivalent pe care l-am plăcut din prima” și ”un Om cu o inimă mai mare decât Cetatea Sibiului”.

Nu ne-am mai văzut de-atunci, dar am ținut legătura telefonic și ne-am păstrat aproape de parcă nu ne-am fi văzut de ieri.

Acuma, ce credeți că au în comun Gazebo, Metallica, Kylie Minogue, ZZ Top, The Weeknd, Modern Talking, Erasure, Elvis ori Little Richard? Toate și multe, multe, multe altele se aud pe postul lui Laurențiu, goFM.ro.

Este o încântare a inimii și o desfătare a sufletului să-i asculți muzica, credeți-mă!

Este un pasionat declarat al radioului și un maniac al sunetului, caută mereu perfecțiunea, habar nu am dacă a găsit-o, dar cert este că postul lui, goFM, se aude beton în boxele mele.

Cred că pasiunea pentru radio este depășită de dragostea pentru fetele sale (toate care sunt, știe el, he-he!).

Acum vreo 2-3 ani, dacă nu mai bine, că trece vremea de zici că e vântul prin păduri, avea niște știri mișto dimineața, despre tot felul de nebunii întâmplate prin lume, pe care le ascultam cu plăcere maximă dimineața când mergeam sau plecam de la serviciu.

Cu mare bucurie am descoperit că a revenit la știri non-conformiste (ca el însuși, cum altfel?), foarte faine, care nu se produc la ore fixe, ceea ce-mi place teribil, ci pe traseul orelor, așa, la și 26, la fără 14, ce să vă zic, e foarte fain!

A, și încă ceva mișto: e singurul radio care-ți dă binețe, dimineața, ziua și seara! Are niște gingăluri speciale care asta fac și mie mi se pare foarte de bun simț și personal, așa.

La Lupulainen pe radio te umpli de cultură muzicală, auzind și multe chestii grele (cărora acuma le zice fain ”amintiri cu ștaif”) pe care le știam ca fiind cântate de alții.

De exemplu piesa celor de Harold Melvin and the Blue Notes, ”Don’t leave me this way”, eu o știam ca fiind hitul celor de la The Communards (ăla cu Jimmy Sommerville) ori, invers, ceva mai nou, ”Supergirl” a nemților de la Reamonn este mixată făinuț și cântată și de Anna Laklab.

”goFM®.ro este radioul cu muzică aleasă pe sprânceană, fondat în 15 aprilie 2009 la Sibiu și care oferă o selecție riguroasă de muzică și informații” zice el pe contul radioului de pe Facebook.

În eter momentan se poate asculta în Sibiu pe 90,4 FM și München pe DAB (Digital Audio Broadcasting).

Pe online dați click pe goFM.ro – esenta muzicii și pe o serie de aplicații precum TuneIn, Streema, OnlineRadioBox, myTuner, Replaio, Radio Garden, RomaniaRadio și TVRon.

Eu utilizez Replaio și avantajul cu aplicația e că merge cu ecranul stins și se conectează la Android Auto.

Acuma, vin și vă zic surpriza emisiunii: în marea lui iubire pentru radio și muzică, Laurențiu nu s-a oprit doar la goFM, s-a dus și pe alte direcții, pentru a fi pe placul mai multor genuri de ascultători.

Astfel a lansat foarte fainul goFM Jazz (îl am pe Replaio), apoi Marlene Radio, goCafe, goSpace, goBeach, goFresh, goSchlager – cu muzici nemțești de altădată, goRebel și goRock – cu metalifere și alte chestii grele.

Eu le-am găsit pe toate pe Radio Garden și merită să dați o ureche și să vedeți ce vă place.

Acestea fiind zise, Lupulainen, tată de fete, să știi că mi-e tare dor de tine și abia aștept să te strâng în brațe, să râdem și să vorbim câte-n lună și-n stele, unele mai lucitoare ca altele.

Tags: , , , , , , , , , ,

0

Despre ”Cartea înălțimilor”

Posted by Neliniştitu' on 29 January 2024 in La gura sobei, Speşăl Ghestar |

David Neacșu avea vârsta lui Isus (după cum însuși spune) când a plecat în prima expediție pe Kilimanjaro.

Lipsa echipamentelor adecvate, a banilor, a mâncării, nimic nu va sta în calea dorinței sale de a reuși în această primă escaladare care avea să-i schimbe sensul vieții pentru totdeauna.

Toate lipsurile duc și la un lucru bun, el și coechipierii săi reușind să stabilească un nou record mondial de urcare/coborâre a muntelui Kilimanjaro.

Momentul când ajunge pe primul vârf escaladat din viața sa, Uhuru – Vârful Libertății, este momentul în care își jură că asta va face pentru restul vieții.

”Cartea înălțimilor” a apărut la Humanitas, e faină ca aspect, aducând mult a ghid de călătorie National Geographic prin calitatea hârtiei și mulțimea pozelor.

Nu este o carte obișnuită de drumeții și aventuri, este o carte document după părerea mea, pentru că David Neacșu își însoțește aventurile cu tot feluri de sfaturi și avertizări despre echipamente, trasee, vreme și vremuri.

Din toate colțurile de lume unde ajunge își trimite ilustrate acasă, în România, pentru a avea dovezi că totul a fost aievea și nu a visat.

Indiferent de realizările sale extraordinare în alpinism, David rămâne un om simplu, umil, cu picioarele pe pământ, cu mare respect pentru natură și simțul realității tot timpul în buzunarul de la piept.

Fiind un mare patriot, dornic să facă lumii cunoscută România, dă numele țării unui traseu descoperit de el pe muntele Ruwenzori, traseu utilizat și azi de alpiniști.

Fiecare călătorie, fiecare aventură este plină de sfaturi despre cum să te comporți pe munte, ce să faci în caz de situații periculoase, toate acestea fiind bazate pe propriile-i experiențe, multe dintre ele triste, dar care l-au ajutat să rămână în viață.

David Neacșu descrie senzații, imagini, tablouri întregi cu așa aplomb și pasiune încât ai impresia că ești acolo, un mare plus aducându-l mulțimea de poze presărate din belșug printre povestiri.

Unul dintre cele mai importante sfaturi pe care David îl împărtășește cu noi este acela de a rămâne umil în fața naturii, deoarece cel mai importat lucru nu este escaladarea, nici cucerirea a 1000 de vârfuri, ci supraviețuirea.

Fiecare escaladare, fiecare drum a avut un punct de cotitură, iar fiecare final a însemnat începutul unei alte aventuri.

După propriile-i mărturisiri, David Neacșu nu a făcut expedițiile pentru bani ori glorie, ci în primul rând ca să cunoască lumea, să o simtă și să o trăiască personal, muntele fiind doar un pretext.

Bătut de vânt, în pragul degerării, de multe ori dând mâna cu moartea, suferind de foame și de sete, epuizat până când oboseala îi inversează simțurile, odată ce a ajuns sus, pe vârful muntelui, David trăiește de fiecare dată fericirea supremă și de fiecare dată o forță nevăzută îl încarcă pentru următoarea aventură.

Se consideră unul dintre cei mai norocoși oameni de pe planetă pentru că a apucat să vadă locuri încă străine turismului sălbatic, de masă, locuri încă virgine aparatelor foto agresive, rețelelor sociale și industriei hoteliere.

Este unul dintre puținii care a avut șansa să ajungă în locuri neatinse de tehnologie, în locuri pure, unde n-auzi decât manifestarea unică a vieții, în locuri unde fiecare sat are povestașul său și banii nu au nici o valoare, dar calitățile umane, da, este unul dintre puținii oameni care a băut apă din izvorul Amazonului și a zile întregi stat gol-pușcă printre canibali.

David Neacșu și-a văzut moartea de atâtea ori, dar și de mai multe ori a văzut Raiul reprezentat de lacuri glaciare smaraldii, văi paradisiace, pături de nori așternute la picioarele-i ce stăteau pe acoperișurile lumii.

În ultimele capitole ale cărții, David Neacșu își destăinuie începuturile vieții sale de alpinist de la decesul tatălui și până, hăt!, la vânzarea companiei sale ”Himalaya”, apoi aduce un omagiu tuturor cărora i-au fost alături în momente decisive și dă în continuare sfaturi despre echipamente și oferă ponturi pentru reușita expedițiilor celor interesați în a-i călca pe urme.

Eu zic că merită să citiți despre viața celui care a organizat cu succes major prima expediție românească pe Everest.

O particularitate faină – cartea are la final un cod QR care odată scanat vă va duce pe un site cu și mai multe poze din expedițiile lui David Neacșu.

În final le mulțumesc cumnaților, că de la ei o am și a fost cel mai tare cadou de Crăciun!

Tags: , ,

0

Despre ”Vreau să rămân copil”

Posted by Neliniştitu' on 24 January 2024 in La gura sobei, Speşăl Ghestar |

O vorbă de la noi, de la Nehoi spune că în viață trebuie să asculți de trei persoane, chiar femei fiind: de mamă, de nevastă și de editoarea ta.

”Adiță, trebuie să iei cartea asta, este o frumusețe, crede-mă!”, mi-a spus Violeta Borzea, șefa de la Editura pentru Artă și Literatură și bine am făcut că am ascultat-o.

Prezentarea este impecabilă și zic că e cea mai frumoasă carte pe care a scos-o Violeta până acum: copertă groasă, cartonată, semn de carte textil, full color, legătură clasică, precum odinioară, ilustrată măiastru și pe coperte, și pe dinăuntru de Elena Drăgulelei-Dumitru, ”Vreau să rămân copil” de Balada Anisia este o bijuterie editorială.

Din cercetările mele am aflat că mai există o ediție apărută la Editura Ion Creangă în 1973 și acuma vine marele mister: oricât de mult a căutat, oricât de mult a cercetat, Violeta nu a reușit să o/îl descopere pe cea/cel care a scris minunea asta de carte.

Incitat și peste măsură de curios, am pornit la savurat pagină după pagină și, mărturisesc că misterul din jurul autoarei (să admitem) este întrecut doar de căldura și tandrețea ce răzbate din curgerea poveștilor.

Mițache, motanul, cățelul Figaro, Achile, șoricelul, alături de măgărușul Smoc, umbreluța Sabina sau balonul albastru Alexandru, sunt protagoniștii unor aventuri din care reies valori profund umane și calități precum compasiunea, empatia, loialitatea, sinceritatea, calități pe care ar trebui să le avem cu toții.

Toate poveștile, fie ele mai vesele (”Orașul înflorit”, ”Vreau să rămân copil”) ori mai triste (”Pescăruș”, ”Mingea”, ”Peștișorii chiulangii”), sunt pilde, felii de înțelepciune servite pe înțelesul celor mici.

Imaginația autoarei este debordantă și profund juvenilă uneori, de multe ori punându-mi întrebarea dacă rândurile scrise nu au fost cumva transpuse direct din mintea unui copilaș.

În ”Ușa” am savurat astfel puritatea și candoarea copilului care aflând că o anume ușă a fost odată copac cu frunze, îi promite că-i va aduce din parc cea mai frumoasă frunză posibilă, pentru ca ușa să retraiască pentru câteva momente cum a fost odată, apoi superba lecție despre libertate din ”Cetatea de nisip” sau despre prietenie (”Biscuitul cel gustos”, una dintre preferatele mele).

Am mai descoperit adevărul despre cea mai mare bogăție a lumii (într-o altă preferată de-a mea, ”Cel mai iubit din lume”) care nu, nu-i nici aur, nici argint, în ”Fetița cea verde” am aflat ce se întâmplă dacă minți, ”Peștișorul Bartolomeu” mi-a spus cum sfârșești dacă ești trufaș și vrei să ieși mereu în evidență, mi-am încălzit sufletul retrăind sentimentul de a face bine alături de ”Pălăria Spic-de-grâu” ori de a fi bun alături de ”Umbreluța Sabina”, ori empatic și milos în ”Pescarul și delfinul” și câte și mai câte, vă mai las și pe voi să trăiți descoperind sau să descoperiți trăind.

Poate și datorită calității și grijii cu care a fost realizată cartea ori a superbelor și pastelatelor ilustrații care te însoțesc peste rânduri, am avut senzația că poveștile Baladei Anisia au câte ceva din Vrăjitorul din Oz, Micul Prinț, Winnie the Pooh și chiar poveștile fraților Grimm, ceea ce-i conferă, zic eu, aura binemeritată de universalitate.

Îți mulțumesc mult, Violeta, pentru recomandare, este o carte unică, de o rară sensibilitate, o carte care te duce înapoi și te întoarce mai bun, mai atent, mai prezent la ce se întâmplă în jurul tău.

Felicitări ție pentru încă o preainspirată alegere, felicitări Elenei Drăgulelei-Dumitru pentru fainele ilustrații, felicitări tuturor celor care au readus în circuit o astfel de nestemată literară.

Tags: , , , , ,

0

Despre ”Cineva în orașul ăsta te iubește”

Posted by Neliniştitu' on 23 January 2024 in La gura sobei, Speşăl Ghestar |

Corina Ozon este o mare scriitoare și o mare prietenă.

Are un CV mai lung decât serialul ”Tânăr și neliniștit” și pentru mine e un ”perpetuum mobile” literar.

Scrie pe blog, are podcast și canal youtube, a fost în top 100 femei de succes și nominalizată la Public Relations Professional of the Year la Gala PR Award, a câștigat Silver Award for Excellence la Gala PR Award, face lansări peste tot în țară, în lume și, în general, e mai activă decât decât un ghem de electroni într-un atom de uraniu.

A terminat Filologia la Timișoara și Jurnalismul la București, e Doctor în Științele Comunicării (cum altfel?), a lucrat în jurnalismul de investigație vreo 10 ani (ceea ce se vede bine în ultima ei carte), vreo doi ani în producția TV, are fanclub și mai bine de 15 cărți publicate, toate de mare succes.

Începând de la coperta a cărei grafică spune mai bine de o mie de cuvinte din acțiunea cărții, continuând cu prefața semnată de distinsul om de cultură Dan Burcea și sfârșind cu coperta a IV-a semnată de Rodica Bretin, Mihai Dinu și Liviu Surugiu, nimic nu este lăsat la voia întâmplării în cartea Corinei.

Oglina paginii e aerisită, corpul de literă e fain ales, textul se citește bine, iar paginile sunt din hârtie galbenă, solidă, cred că de 90-100 g, fiind una dintre cele mai robuste cărți de beletristică pe care le-am ținut vreodată în mână, spre cinstea celor de la Editura Trei care n-au făcut nici un micron rabat de la calitate.

Încă din primele pagini Corina începe să înșire mărgărite pe mai multe direcții, presărând în calea cititorului personaje faine și enigmatice precum bătrânul ceasornicar, voit retras în lumea lui de dincolo de geamul despărțitor al atelierului, înconjurat de mister și zvonuri devenite legende peste ani, de ”parcă fusese acolo odată cu clădirea” ori urmașul cultivatorului de lavandă cu atelierul său de ierburi în care poposea protagonista cărții, Gloria.

Lumea aceasta plină de mecanisme vechi, de arome și meșteșuguri demult uitate și unde vizitele erau ca ”opririle într-o cofetărie sau ciocolaterie” este paralelă cu cea reală, iar Corina are darul de a face cititorul să simtă alături de Gloria plăcerea de a fi aici, dar și trezirea bruscă prin trecerea brutală către realitatea marelui bulevard.

Personajul principal al cărții, Gloria, are un mod propriu de a percepe lumea și pericolele ei, numită de partenerul său de mistere, David, ”extensie”, aceasta fiind cea care îi trimite informații prin flash-uri și transpuneri dintr-un alt timp, fie mai devreme, fie mai târziu decât cel în care se află Gloria.

Misterele încep să se întrepătrundă odată cu introducerea în narațiune a unor numere fatidice: 9 (supraviețuitori ai accidentului de autocar), 14 (copii duși în pădure), ceasul arată 7:34 într-un moment cheie al poveștii și, bineînțeles, minunatul de π, de care se leagă o sumedenie de temeri și speranțe.

Ca să vă dați seama cât de bine și-a ales Corina simbolistica, trebuie să cercetați un pic care era semnificația numerelor pentru grecii antici și atunci veți găsi și mai savuroasă povestea.

Frazele Corinei sunt reale, convingătoare, prezente, scrisul ei fiind la fel de viu ca și cotidianul cititorului, cu diferența că personajele sale dispun de toată tehnologia unui viitor nu foarte îndepărtat: implanturi neuronale telepatice, cyborgi, chatGPT care ajută studenții la teze, computere cuantice, roboți chelneri, soldați sau chirurgi, ochelari pentru augmentarea realității și mai vedeți voi.

Fiind o carte cu acțiunea într-un ”mâine” mai îndepărtat, Corina ne prezintă pe alocuri și viitorul distopic spre care ne îndreptăm: oameni ce merg lent pe stradă cu ochii în telefoane și tablete ori cu căști pe urechi, toți trecând unii pe lângă ceilalți ”parcă într-un fel de transă”, ”nimeni nu vorbea cu nimeni, nimeni nu privea pe nimeni”, simpla încercare de conversație putând fi interpretată ca hărțuire de către sistemele AI de supraveghere stradală.

Scrisul Corinei abundă în delicioase expresii plastice, aproape palpabile, gen ”viața nu mai avea culori” ori ”s-a dus către el cu pași înceți, de parcă pardoseala ar fi fost gata să se spargă”, sau ”pe ecranul imens plasat în fața altarului se anunța un serviciu religios ca un buletin de știri”, dar și formulări ce denotă o fină experiență de viață, precum ”prețuia zilele pentru că realiza că îmbătrânește”.

Ce mai îmi place mie la Corina este că e o îndrăgostită incurabilă de scris, de personaje, de oameni, de tot ce o înconjoară, de viață, în general.

În această carte iubirea este și între cei buni, și între cei răi, cel mai mult plăcându-mi că și cei răi au umanitatea lor, chiar dacă nu toți, măcar marea majoritate.

Nici numele personajelor nu sunt alese întâmplător: prima este Gloria, personajul central al cărții (care mie-mi aduce foarte bine a Corina pe care o știu în viața reală), este o femeie puternică, care a răzbătut cu succes printre greutățile vieții de mamă singură și cu o fetiță de crescut, este curajoasă și dotată cu un deosebit simț al deznodării ițelor răului, apoi vine David, prietenul Gloriei și personaj de bază al acțiunii, care este hotărât, loial și curajos și care, deși a fost lovit de soartă prin decesul prematur al soției, a reușit să se ridice și să meargă mai departe, după care l-aș lua pe Fomo, un discipol al răului, dar căruia îi este foame să fie bun, să se împace cu Dumnezeu, cu lumea și cu viața, urmează Maestro, personajul malefic al cărții, un geniu al răului aflat în opoziție cu fostul lui asociat Leon, un leu tânăr care-i ține piept și încearcă să-i răstoarne planurile aducătoare de haos.

Cartea se încheie într-un mod optimist, zic eu, pentru că lasă cititorului speranța că în următorul episod (nu-i așa, Corina?) vom afla cine este șeful păpușar, personajele principale vor trece la un nivel superior sărutului mai fin ca bătaia unei aripi de fluture, iar cele secundare vor intra într-o nouă și frumoasă viață, însoțite, bineînțeles, de mesajele manifest întâlnite de-a lungul acțiunii, scrise pe ziduri și pe mai știu eu unde, și care sunt sarea și piperul cărții.

Sunt sigur, dragă Corina, că la cât de fain scrii, la un moment dat vei găsi la intrarea în blocul tău (sau, poate ai găsit deja?) inscripția atât de faină și de plină de înțelesuri, ”Cineva în orașul ăsta te iubește”.

Tags: , ,

0

Despre ”Un ghem de vise/Libeluliada”

Posted by Neliniştitu' on 22 January 2024 in La gura sobei, Speşăl Ghestar |

Doamna Cleopatra Lorințiu este o legendă vie.

Face parte dintre puținii aleși care l-au cunoscut pe Nichita Stănescu, domnia sa însăși fiind o poetesă de mare calibru.

Personalitate complexă și multilaterală, doamna Cleopatra Lorințiu este scriitoare, jurnalistă, realizatoare TV, diplomată, scenaristă, director-adjunct de ICR, autoare de filme documentare artistice TV, despre scriitori și feluriți artiști și reportaje într-o sumedenie de țări.

Am avut onoarea să o întâlnesc la lansarea cărții domniei sale ”Un ghem de vise/Libeluliada”, apărută prin grija minunatei Violeta Borzea la a sa Editură pentru Artă și Literatură.

Toate cărțile pentru copii din Colecția Miniviolet a Editurii pentru Literatură și Artă sunt faine, dar cea a doamnei Lorințiu e faină de tot: coloncifru cu model de mână, scris lucrat cu numele autorului și al capitolului în cap de pagină, ce mai, Violeta a scos o supercarte și de această dată.

Coperta stă sub măiastra semnătură a Elenei Drăgulelei-Dumitru, iar desenele de-o inocentă vârstă ale Silviei Mitrea ”coronat opus” într-un mod impecabil.

Din prima am iubit scrierea doamnei Lorințiu, care este o teleportoare, o mașină a timpului ce m-a luat de-aici și m-a dus prin intermediul poveștilor domniei sale în banca mea din clasa a III-a de la Școala Generală Nr. 1 Nehoiu, încă din prima povestire, când la rându-ne jucam tot felul de farse, punând pietre, bucăți de cărămizi sau chiar broaște vii (cum se întâmplă în povestirea ”Un mic ajutor”).

Unde mai pui că am și avut colegă de bancă o anume Cristină și mi-am adus aminte de bilețelele purtate din mână în mână sau de datul întâlniri după ore, de făcut cadouri deosebite, precum vestita ”Eugenie” sau câte-o napolitană cu cremă roz (de ce-o fi fost ea) ori de călțunei și aglicei strecurați printre foile de la caiete.

Măiestria doamnei Cleopatra Lorințiu atinge filigranul în descrierea tablourilor, amintindu-mi de abundența anotimpurilor de altădată, când ”zăpada înghițise parcă toată grădina”.

Ca o particularitate rară a cărților citite de mine în ultimele decade, cartea doamnei Lorințiu este prima ce mi-a adus aminte că a existat un ”Mers al trenurilor” ori ședințe de comitet de bloc, ori că râșneam cafea, ori că au existat atât de fainele biciclete Pegas, ori că trebuia să scriem compuneri la școală sau să luăm untură de pește pentru poftă de mâncare (și mie mi-a dat mami), ori că greșelile pe care le făceam când scriam cu stiloul cu cerneală se numeau ”purceluși”, sau de mesajele propagandistice de altădată, gen ”Fii tare ca o stâncă și nu uita că ești româncă”.

Cartea doamnei Cleopatra Lorințiu este o înșiruire de întâmplări pline de umor și culoare, iar limbajul este așa de cald și moale ca blana unui pisoi care toarce pe sobă ori ca chemarea bunicii când ne mai îndemna să mai păpăm un polonic cu ciorbă ca să ne facem mari.

Autoarea este o fină cunoscătoarea a copiilor și o maestră a copilărismelor. Astfel, unul dintre copilașii-personaje se antrenează pentur a merge cu ascensorul aruncându-se de pe căpițele de fân, altulia, care trebuie să facă gramatică atunci când se apropie vacanța, îi fug gândurile aiurea prin grădină sau doi frați gemeni se gândesc că trebuie să aștepte până la vara viitoare ca să scrie unor meduze, pentru că încă nu ajunseseră la școală cu scrierea la litera ”z”.

Unele dintre povești, zic eu, sunt adevărate poeme în proză (Închipuirea, Libeluliada), debordând de metafore și cuvinte ales meșteșugite, menite a crea în mintea cititorului imagini și peisaje fantastice.

Toate poveștile sunt faine, dar mie mi-au plăcut cel mai mult și cel mai mult ”Din cauza Cristinei”, ”Filmarea” (pentru umor și naturalețea juvenilă a descrierii), iar finala ”De dragul tău”, care lasă să răzbată Poeta în toată spledoara sa, vă va face inima să se încălzească și sufletul să tremure.

Închei aici și, cu sinceritate și adâncă recunoștiță, vă zic săru’ mâna, doamna Cleopatra, că m-ați făcut să-mi retrăiesc atât de frumoasa mea copilărie petrecută la Nehoiu!

Tags: , , , , ,

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.