Filme-n linie Doi
Crank (2006)
Cred că a fost cel mai amuzant film cu Statham pe care l-am vizionat, persoana mea fiind o mare fană a lui de când l-am văzut în primul „Transporter”.
Statham este injectat cu „ciainiz şit”, o chestie care l-a făcut subit şi definitiv dependent adrenalină. Care vasăzică, dacă nu era permanent în priza acţiunii, dădea ochiu’ peste cap. Odată introducerea făcută aflăm că Statham este un băieţaş rău, care se ocupă cu aruncatu’ glonţului către cei care-l incomodează pe şefu’ lui, un hispanic, normal. Taman când vroia să se lase de meserie din cauza gagicii lui blonde (Amy Smart) şi, în acelaşi timp, posesoarea unui posterior fulminant, îl injectează ăla cu spanac chinezesc şi-i pune viaţa-n curent trifazat. Read more…
120 de secunde de Eminescu
Acum 120 de ani se stingea unul dintre cei trei care mi-au luminat adolescenţa…
“…
Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură
Încet repovestită de o străină gură,
Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi ţin la el urechea – şi râd de câte-ascult
Ca de dureri străine?… Parc-am murit de mult.”
(Melancolie)
Ogrezeni Reloaded – Evadarea a XII-a
S-a făcut data, ora 10 jumate şi am luat din nou drumul Ogrezeniului, după cum îmi zicea tanti aia din gipies. Chiuit şi văiuit am reuşit să ies din Militari şi d-aci încolo drumul a fost lejer, iar vântul mi-a fluturat pletele cu mai mult de 70 la oră până la Bolintin Vale. Aicea, am trăit o surpriză ce nu mi-a venit a crede ochilor, fiind o dovadă clară că Festivalul Lili a depăşit graniţele ogrezeneşti. Un banner mare, taman ca alea de campanie, dintr-o parte a alta a şoselei, zicea cam aşa: „Da, domnule GS, aici e Bolintin Vale. Înainte şi la stânga e Festivalul Lili – Ogrezeni”. Read more…
Ce se mai poate face cu două perechi de oo
Iote nişte artişti cu coaie, he-he!
„Priviţi cum sticla penetrează acest pui…”
… a spus audienţei (Paho, maestrul Sorinescu, Păfurişa), Artizanul Absolut al Preparatelor de Inspiraţie Aleatoare şi Nesperat Gust. Cred că v-aţi prins că este vorba de mine, da? Iată ce s-a întâmplat premergător acestui dialog…
Sub privirile aproape năuce ale personajelor împresurătoare, am luat puiul de Buzău cu mişcări precise, dar graţioase, l-am perpelit un pic deasupra aragazului, apoi i-am „peliculat” exteriorul cu puţin ulei. I-am aplicat părinteşte nişte condimente Kamis sau alt tip, că toate-s faine, am luat o sticlă curată de bere, de juma’ de kil şi am umplut-o cu apă. Câteva minute am mai pălăvrăgit despre cursul apelor Buzăului, ca să se pătrundă aromele. A urmat trasul puiului drept în sticlă şi intromisionarea lui în cuptor, pe o tavă cu ceva apă în ea, ca să nu se ardă definitiv (tava) sau să pocnească sticla. Timp de o oră, oră şi ceva, am uitat de puiul penetrat, dar n-am uitat de un concert AC-DC pe care-l avea Sorinescu la îndemână.
Când i-a sosit sorocu’, arăta ca făcut la rotisor profesional. L-am extras din zăduful cuptorului, l-am lăsat puţin la răcit, apoi am sărit pe el cu mare roadere de maţe şi mujdei. Nu am cuvinte să vă descriu cât de fraged, gustos şi unic, în exprimarea sa olfactivă şi gustativă, a fost respectivul preparat. A fost „No. 1” al puilor introduşi în guriţa mea.
Cât despre audienţă, ce să vă mai zic? Ai boalii, nici oasele nu se îndurau să le lase…
Şi, precum site-urile de specialitate (vezi la rubrica „De halit”), iote şi proba doveditoare a măiastrei lucrări concepute de mânuţele personale.
