Filme-n linie Patru
Public Enemies (2009)
Varianta americană a filmelor cu haiduci. Ăsta fiind al nuştiucâtelea film despre vestitul John Dillinger, dar de departe cel mai mişto. De ce? Păi, primul motiv ar fi din cauza lu’ Marion Cotillard (doamnele întâi!), pe care o iubesc şi care e o finuţă şi o drăguţă şi o bunuţă. Al doilea, da, evident, ar fi nenea Depp, un şarmant, un elegant, un galant şi pentru că-i stă atât de bine în rolul de dur. Al treilea ar fi costumele şi decorurile şi maşinile şi toată atmosfera din perioada aia tumultoasă.
Un film care nu plictiseşte deloc pe cele două ore. Cel puţin, pe mine nu m-a.
A Good Year (2006)
De la „Gladiator” nu cred, hai să nu exagerez, da’, repet, nu cred că am mai văzut un film cu nea Crowe, care să-mi placă aşa de mult. O fi din cauza aerului de Provence, nu ştiu, cert e că l-am gustat până la ultimul minut.
Peisajele sunt superbe, atmosfera e de vacanţă veşnică, iar de Marion Cotillard, v-am mai zis, e sexy, bună, frumoasă, franţuzoaică şi are bistro. Mă rog, personajul, nu contează…
Muzica e faină rău, lumina din film e de extremă magie, tată, iar Tom Hollander (Pride and Prejudice, Valkyrie, Pirates of the Caribbean) e delicios pe alocuri, mai ales când vine la moştenirea provensală a lu’ Crowe. E de revăzut, zău!
V-am zis că vreau şi eu o viaţă d-asta?
Chéri (2009)
Un film despre curtezane cu o Michelle Pfeiffer absolut fermecătoare. Era mama lor, surori şi fraţi, femeie de femeie, a boalii să fie ea!
Foarte mişto prins aerul la ceea ce a fost Belle Époque, cu clădiri, maşini, caleşti, veselă, mobilier, ca să nu mai zic de costume. Cât dracu’ au muncit omuleţii la un costum d-ăla pentru o scenă de un minut?
De mare neinspiraţie mi s-a părut băieţelul Rupert Friend, nimerit dracu’ ştie cum în rolul lui Chéri. Mă rog, eu nu sunt specialist, sunt doar văzător de filme, dar habar nu am ce a vrut să spună autorul prin intromisionarea lu’ puştiulică ăla urât în braţele lu’ tanti Pfeiffer.
Face parte din genul de filme pe care nu-l voi mai revedea.
Mediterraneo (1991)
Sculă de film cu nişte trupări macaronari ce rămân câţiva ani pe o insulă grecească, un rai pe Pământ, nu alta! Subiectul este nimicitor de fain, iar soldaţii, în manifestările lor tipic italieneşti, sunt de mare belea.
Peisajele sunt dumnezeieşti, ăia joacă de zici că eşti cu ei, acolo, iar Vana Barba este cireaşa de pe tort. Sexy rău, tată! Dacă nu pentru căsuţe albe, mare nefiresc de albastră, nebunia subiectului şi a jocului actoricesc, măcar pentru madama asta uitaţi-vă la film!
De revăzut într-un peisaj corespunzător, cu câteva tanti Vana plutind prin preajmă… Read more…
Castel de nisip – varianta în limba arabă
Pentru mine fu inedit. Pentru arhitectul-constructor, normal. Fiecare plajă are castelele ei. De nisip…
Datorii: Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Vania.
Ciuperci măiastre garnisite cu banale chiftele
În rândurile ce vor să vină vă voi prezenta un preparat tare fain şi tare simplu, numa’ bun de efectuat pe acoperişu’ blocului, care vă va face să vă doriţi să nu se fi terminat din farfurie.
Întâi să intrăm în atmosfera de bucătărit cu ajutorul supertrupărilor de la Rage. Apoi, cu mânuţele fremătând de nerăbdarea stomacului am aranjat următoarele produse şi ingrediente:
– ciuperci – o cutie, d-alea tăiate;
– o ceapă tăiată mărunţel;
– un ardei gras tăiat fâşiuţe-fâşiuţe;
– sare, piper, pătrunjel mărunţit.
Am luat ciupercile, le-am spălat în şapte ape, le-am stors sănătos şi le-am aruncat într-o tigaie cu ulei încins, dar fără colesterol, da? Cum au început sfârâiala am pus ceapa, ardeiuţii, sare şi piper. Apoi le-am lăsat vreo cinci minuţele la prăjit, nu mai mult, mestecându-le din când în când. După ce fâşiuţele de ardei şi-au pierdut din băţoşenie, iar ceapa a prins oleacă de culoare, le-am înecat într-un pahar cu apă. Şi le-am lăsat aşa, la foc mic, până s-a dus toată apa şi a rămas iar ulei. Acum a fost momentul pentru pătrunjelul tocat. Am mai amestecat un minut, cât să ia ceva aromă şi le-am luat de pe foc.
Pentru că nu am avut neam de posibilităţi manuale şi pentru că am mai experimentat odată aici, am trişat un pic şi am folosit chiftele de la magazin, da’ au fost bune, să ştiţi. Le-am aruncat peste ce mai rămăsese după ce am extras ciupercile şi au ieşit beton. Totuşi, mărturisesc cu saliva înecându-mi papila, că ciupercile au fost desăvârşite în gust, desăvârşite! Veţi linge farfuria, parol!
PS: Ăăă… Jumatea de chiftea e de la poftă, he-he!
Datorie: Vania.
Interzis a umbla cu flacăra în pielea goală!
Găsită la o benzinărie din localitate. Confirm faptul că n-am văzut aşa ceva pe stradă. Hai, că-i faină, he-he!
Datorie: Vania.
Spaghetti “Alto”
… “alla aglio, pomodoro e tonno”, aş adăuga eu inspirat de o vorbitoare de limbă macaronară, he-he! Fu prima oară când băgai usturoi în spaghetti, şi asta din lipsă de ceapă. Da’ bine am făcut!
În caz că vă întrebaţi care-i legătura dintre “spaghetti” şi “alto”, aflaţi că şedinţa de azi tot pe bloc a fost desfăşurată. Ca să nu avem discuţii, da? Să începem, deci! Read more…