Cu cântarul la psihiatru – Înc-o dată, măi flăcăi!
Încercam de câteva zile să obţin detalii despre vreun loc unde să pot calibra un cântar de precizie pentru compania unde lucram. Întrucât băteam pasul pe loc ca la semaforul de la Universitate, m-am dus la nenea de la care-l cumpărasem, să-mi dea o soluţie, un nume, orice. „Şara Al Jumhuria”, îmi scrise ăla nişte viermi pe o bucată de hârtie, „Economy Building”. L-am pupat urgent, m-am dus la birou, am luat cântarul de-a spinare, că, deh!, aveam experienţă de-acuma, şi am strigat un taxi. Îi arăt biletul, îi zic şi pe gură, ăla grohăie scurt şi plecăm către metrologie.
Am umblat cu taxiul destul de mult încât să-mi dau seama că băiatul de la volan n-are habar de engleză ori alt mijloc de înţelegere a dorinţelor mele de serviciu, darmite de strada cu pricina! În schimb, aflând că sunt român şi vecin cu bulgarii, mi-a bălmăjit că tac-su ştia „mia-mia” (foarte bine) bulgară şi sârbă. Lucru pe care l-a şi făcut: mi l-a dat pe tac-su la telefon şi am rupt-o cu el pe “bulgarătă”! „Ane şoaia ingliş, verii gut bulgarskii i srpskii”, mi-a confirmat vocea lu’ tac-su şi m-a luat pe bulgarătă de nu m-am văzut. Am un frend în Bucale care a absolvit română-bulgară şi am zis că s-o fi prins ceva şi la mine, la câte beri am băut împreună. Aşa că am început să-i dau lu’ moşuletele de la telefon cu „cântarătă”, „metrologicătă”, „uliţătă Al Jumhuriată”, „etctătă”. Acuma, oricâtă ştiinţă şi bunăvoinţă avea moşuletele, nu se putea înţelege cu ce „limbătă vecinătă” cu noi îi frământam eu în telefon. „Ane tcalem arabic şoaia. Gut ingliş, frenci, şoaia ruskii”, m-am scuzat eu cu ce limbi ştiam mai bine. „Romania gut?”, făcu moşul dornic de conversaţie. „Gut! Gut!”, minţii eu sincer. „Uelcăm to Libia, săr!” „Şucran, şucran”, zic eu şi decid să pun capăt conversaţiei inutile în limbi paralele cu interlocutorii. „Bă!”, îi zic şoferului în româneşte. „Vezi că întreabă tac-tu de tine!” Read more…
Cu cântarul la psihiatru
Văzând pozele din articolul precedent, mi s-a pus pata să-mi cumpăr cântar. Hai, terminaţi cu râsetele, da? Aveam bretele, cămaşă asortată, lipsea cântarul, deci, he-he! Intru într-un magazin cu de toate şi încep să mă uit de dispozitive indicatoare de forţa cu care ne trage gravitaţia către sol. Văd unul d-ăla chior, cu limbi, împachetat şi sigilat, vorbesc ceva cu un puştiulică de la tejghea, ăla zice “verii gut”, plătesc 10 dinari (ceva mai mult de 20 de lei) şi o tai spre casă. Scot, despachetez, baie şi, hop!, pe cântar. Am simţit pe dată că e ceva în neregulă. Cobor, aştept, mă urc. L-am reglat pe Zero Absolut, sar din nou pe el şi iar rămân ca viţelul privind la Marele Zid Chinezesc. M-am descălţat. Acelaşi rezultat. M-am dezbrăcat. La fel. Am repetat operaţiunea de zece ori şi limbetele indicatorului nu a scăzut sub 125 de kile! Maximul pe scală era 130!
“Este exclus!”, mi-am strigat în sinea mea după cea de-a zecea cântărire de un chintal ş-un sfert. Îmbrăcat, împachetat, zup!, ajuns la magazin. “Bă, pulă, mi-ai dat un rasol de cântar! No gud!”, îi zic într-o curată romgleză ăluia de-şi belea fasolele la mine. “Mushkila?”, face ăla de peste tejghea, în sensul de “probleme, Gogule?”. Îi arăt o demonstraţie succintă, limbetele se duce la 128, gata să treacă prin cadran, mai vin vreo doi ciupalaci, se urcă şi ei, apoi, după cinci minute de probe, ajung la concluzia mea: “Mushkila!”. “E bine”, zic eu cu speranţă căzându-mi ochiul pe unul electronic, dublu ca preţ. “Ăla era Futachi, ăsta e Hommer. Ambele-s mărci de referinţă pe piaţa cântarelor”, îmi zic căutând cu ochii o chestie care să aducă a vreo firmă cunoscută. Deznădăjduit, am pus mâna pe ăla electronic şi l-am întrebat pe puştiulică: “Gud?”. “Verii, verii gut!”, beleşte ăla iar un rând de fasole. I I-am lăsat pe Futachi, am mai dat 10 dinari şi am plecat cu Hommer acasă. Urc, despachetez, baie, hop!, pe dispozitivul electronic. 00:00! “Hait! Mi-am luat ceas de tălpi şi nu mi-am dat seama!”, mă uimesc. Mă reped la cutie. “Cântar!”, zice ea la mine. Scotocesc după instrucţiuni. “Trebuie să m-apuc de arabă, ‘tu-le viermii mamii lor!”, arunc eu cât colo hârtia cu mormoloci de cerneală. Read more…
Evitaţi consumul excesiv de sare, zahăr şi grăsimi, he-he!
Hai, că nici d-astea n-aţi mai văzut! Nu?
Pentru cine nu s-a prins din prima, revin cu un “mic” detaliu:
Datorie: Vania.
Ia să vă arăt ceva fain!
Cetăţeni şi cetăţene, drăgălaşe şi drăgălaşi, mă, tată, mă!
A sosit momentul să vă aduc spre cunoaştere, încântare şi cu nedisimulată mândrie (mă rog, celor care au observat bannerul meseriaş din dreapta-sus le mulţumesc pentru discreţie, he-he!) noul meu site de autor. Ideea a pornit de la VAXXi, eu m-am apucat de săpat şi aranjat, iar maestrul Vaxxilian a desăvârşit opera. Hai, că arată bine, parol! Adică, na, nouă ne place!
Pe lângă prezentarea faină, vă invit să-l şi parcurgeţi, că nici conţinutul nu-i de lepădat, vă jur! Veţi găsi dispuse pe “Căprării” capitole deja publicate ori inedite din cărţile mele mai vechi, mai noi sau în curs de apariţie, apariţii prin diferite publicaţii şi apreciaţiuni critice, ca să nu mai zic de măreaţa galerie foto. Vă recomand cu căldură harta de la “Între două decolări”, realizată cu fin gust şi rafinată artă ploieşteană de pretenarul Vaxxilian, să-mi trăiască şi să mă mai pricopsească!
Diferitele scrieri le veţi găsi de-aci încolo pe adrianvoicu.ro, dar vi le voi face cunoscute şi aici. Prin urmare, vă anunţ că pe adrianvoicu.ro tocmai a răsărit un alt capitol din “Nepovestitele trăiri ale templierilor români”.
Hai, s-aveţi o lectură plăcută dintr-o duminică frumoasă, urmată de o săptămână de extremă fericire!
În aceeaşi idee…
… cu precedentul articol am constatat o leapşă a Zamolxisului Canadian, de-acu’ ceva vreme, referitoare la filme româneşti şi bune.
Mi se pare nedrept, ca să nu zic aberant, să te opreşti la 10 filme româneşti faine. Doar am pus mâna să enumăr câteva şi, cum mă opream, îmi şi aduceam aminte încă 3-4-5. Ia, luaţi d-aci preferinţe meseriaşe Made in Romania:
Comedii ori un fel de comedii
Nea Mărin miliardar
E pericoloso sporgersi
Restul e tăcere
Balanţa
De ce trag clopotele, Mitică?
Cuibul de viespi
Buletin de Bucureşti
Operaţiunea „Monstrul”
Filmele cu „Ardelenii”
Filmele cu BD
Secretul lui Bachus
Filmele cu „bobocii”
Căsătorie cu repetiţie
O scrisoare pierdută
Grăbeşte-te încet
De copii
Veronica
Maria Mirabela
Păcală
Amintiri din copilărie
Toate pânzele sus
Cireşarii
Declaraţie de dragoste
Haiducii lui Şaptecai
De oameni mari
Moromeţii
Actorul şi sălbaticii
Pas în doi
Senatorul melcilor
Ion
Istorice
Burebista
Columna
Dacii
Horea
Iancu Jianu
Nemuritorii
Mihai Viteazul
Muşchetarul român
Cantemir
Ştefan cel Mare
Fraţii Jderi
Neamul Şoimăreştilor
Buzduganul cu trei peceţi
Săgeata căpitanului Ion
Vlad Ţepeş
Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu
Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte
Noi, cei din linia întâi
Ultima noapte de dragoste
Am fost 16
Pentru patrie
Prin cenuşa imperiului
Sfânta Tereza şi diavolii
Multe mai sunt, da’ nu mai insist. Mulţumit nea Zamolxise?
Ştiţi că io n-o dau la nimeni, da’ puteţi să emanaţi idei şi contraidei, he-he!