Dialog imaginar
Eu: Unde-i roata de rezervă, Amran?
El: Am dat-o vărului Khaled, măi! Ocuba degeaba sbaţiul bentru lobadă!
Datorii: Adela, Vania, Şi la vară cald, Teo Negură, Cristian Dima, Gabriela Elena, Nea Costache.
Cămilă ALM înăbuşită-n teracotă
Am stat azi un piculeţ pe-un gând şi m-a lovit revelaţia cum că demulticel nu v-am mai reţinut la papilă. Cum gândul ăsta s-a împiedicat de un altul în care se afla şi carnea de cămilă, am făcut o medie şi m-am trezit în drum către piaţă. Am luat minunăţii gustative şi olfactive şi am revenit la locul acţiunii.
OK, acuma văd nişte mâini ridicate. Să le luăm pe rând:
1. ALM are sofisticata explicaţie „à la moi”
2. teracota din titlu apare mai jos într-o poză de prezentare şi a fost achiziţionată recent de „moi” („moa” pentru vorbitorii de rusă) tocmai în ideea realizării de bunătăţi înăbuşite.
Putem trece mai departe, da? Booon… Read more…
Măi fete şi băieţi, sunt şi antologic, să dea boala!
Cetăţeni şi cetăţene, tanti, doamne, domnişoare şi băi tătuţilor,
Am deosebita onoare să mă anunţ cum că am devenit şi de antologie! Cum? Graţie inimoasei doamne Verona, susţinute de câteva personaje de calibru, amintind aci de Mădălina Ionescu, Ştefania Coşovei, Ioana Diaconescu, la Târgul Internaţional de Carte “Gaudeamus”, ce se ţine în chestia aia de seamănă cu Circul (pentru ăi care suferă şi suspină, e vorba de locul Vanghelighioanelor de altădată) – aşa, Romexpo, că nu-mi venea – s-a lansat în premieră universală, dar şi pe ţară, cartea intitulată “Premiile Lili – Antologia Festivalului de Literatură Lili“, Ediţia I. Ha? Şi ce-i cu asta? Păi, dacă nu eram şi eu în carte, credeţi că vă ziceam?
Cei care se duc la standul editurii Tritonic de la respectivul Târg pot cumpăra cartea şi mă pot descoperi între paginile 119-142. Am participat cu minunatele texte “Asmara, Eritrea” şi “Libreville, Gabon”. “Asmara” o găsiţi şi la mine pe blog sau pe site, iar “Libreville”, pe site. Autografele vor curge cu proxima ocaziune de miting.
Hai, să-mi fie de bine şi voi să mă citiţi sănătoşi!
Pentru identificarea primei ediții antologice, mai jos vă prezint coperta! N-aveţi cum s-o rataţi, poza e de mari sugestii, he-he!
PS: Reţineţi titlul de vi-l zisei şi dacă nu vedeţi cărticelele prin rafturi, cereţi-le la gagicuţele-decor ce se învârt p-acolo. Se descurcă ele până la urmă…
Datorii: Vania, Gabriela Elena, Noapte bună copii, Şi la vară cald.
Cu coteţu’ la vedere
Bre, aia că o mie de cuvinte nu fac trei lei, da’ o imagine de soi te izbeşte grav în viitorul caloric, e valabilă, să dea boala! Ce antireclame la junk food, la nu mai mâncaţi căcaturi cu sare, ce campanii, ce spanac? Ia de puneţi o matahală în coteţu’ gol pe la Universitate, unde pune Oprescu bradu’ ăla piramidă-cornier-de-paişpe, sau la Unirea, în loc de reclame la ceasuri şi rujuri cu toc! Ha? Să vezi impact de o juma’ de oră, că la mine atâta a avut până am dat de următoarea şaormărie, he-he!
Nu, acuma serios vorbind, a trecut mai mult. Dar revenind la firul naraţiunii, după ce am trăit experienţe minunate cu cântare şi cântăriri, într-una din peregrinările mele diurne numa’ ce văd treaba asta într-o vitrină. Am reuşit să-mi închid gura după o oră! Îmbrăcat era cum era, da’ dezbrăcat… Drace! M-a făcut să mă uit mai atent la ce bag în gură depedeve potol.
Prima acţiune: am trecut instant pe ceai de frunze de palmier, salată din coji de curmale şi friptură de cactus.
Secunda: am tipărit imaginea şi mi-am pus-o pe uşă (pe dinăuntru, ai boalii ce sunteţi!), pe oglinda de la baie, în şifonier şi la capul patului.
Terţa: după o săptămână mă duc să mă cântăresc. Dacă mai am pe cine, he-he!
Consolare: Bine că nu pun în vitrină d-ăia vii, he-he! Ştiu că era odată moda la noi şi mereu mă speriau ale boalii manechine!
Idee: Să-ţi faci un restaurant cu haleală adevărată, ca la mă-sa lu’ Jamie acasă, să-l pui pe nenea ăsta la uşă şi restaurantul să-l numeşti “La Coteţu'”, he-he!
Cu cântarul la psihiatru – Hai, că-i ultima!
Îl mai ţineţi minte pe pretenarul Amran, nu? Ei, bine, acum câteva zile, primesc un telefon prin care eram invitat la el acasă la o cafea. „Hai, măi, că zunt şi brietenii mei cu care făcut facultate la Timişuara, măi. Am pus de cafia şi şai, ia un taxi şi vino şi tu, măi!”
Problema majoră la băieţii ăştia este cu adresele. N-au hărţi bune ale oraşului, n-au plăcuţe pe străzi, iar dacă au, sunt cu viermi d-ai lor şi habar nu ai care-i locul tău în universul lor. Am găsit un gipies, dar era 400 de dinari şi avea numai harta lui Tripoli, dracu’ ştie cât de exactă. Aşa că, atunci când am considerat că mă împrietenisem destul cu taximetristul, l-am sunat pe Amran. „Măi, brietene, unde eşti, măi? Că mai am buţin şi mă culc, măi, ha-ha!”, se auzi vesel amicul meu. „He-he!”, am părut eu politicos. „Fi-v-ar orientarea turistică a dracu’!”, am continuat eu în gând. Apoi cu glas plin de speranţă: „Tătuţule, poţi să-i spui lu’ ăsta cu taxiul cam pe unde stai?”. „Dă la mine, brietene!”, făcu Amran, sigur pe el. „Aham… Aham… Hmm… Aiua!”, răspunse taximetristul la finalul minutului de explicaţii, dând semne că s-a acordat pe adresă.
La o oră după invitaţia lui Amran, am reuşit să-i dibuim casa. Tupeist, taximetristul s-a aruncat la bani. „Saba dinar!”, îşi încercă el norocul cu un „şapte”. „Saba pe dracu’! După ce că habar n-ai unde-i casa lu’ Amran, mai vrei şi bani. Ce zici de talata (3)?”, râsei eu către Amran. „La, la, mudir (nu, nu, domnule)! Sita!”, coborî el ştacheta cu unul. „Arba (4)!”, mai lăsai în bunătatea mea. „Hamsa (5)!”, făcu el şi îşi întări spusele tăind aerul pe-orizontală cu palma, semn că e finalul. „Da’ te bricebi să negociezi!”, râse Amran după ce plecă taxiul. „Am învăţat de la voi”, râsei eu. „Hai, înăuntru, că doar nu ztăm în faţa borţii”, mă trase el în curtea gazonată. Read more…