Cămilă ALM înăbuşită-n teracotă

Am stat azi un piculeţ pe-un gând şi m-a lovit revelaţia cum că demulticel nu v-am mai reţinut la papilă. Cum gândul ăsta s-a împiedicat de un altul în care se afla şi carnea de cămilă, am făcut o medie şi m-am trezit în drum către piaţă. Am luat minunăţii gustative şi olfactive şi am revenit la locul acţiunii.
OK, acuma văd nişte mâini ridicate. Să le luăm pe rând:
1. ALM are sofisticata explicaţie „à la moi”
2. teracota din titlu apare mai jos într-o poză de prezentare şi a fost achiziţionată recent de „moi” („moa” pentru vorbitorii de rusă) tocmai în ideea realizării de bunătăţi înăbuşite.
Putem trece mai departe, da? Booon…

Deci, băgăm pe decibeli Overkill, că-i mai bun decât toate şi se pretează la acustica sălii, he-he!
Carnea de cămilă, cică, are proteine cât nisipu’ pe Sahara şi colesterol cam cât apă-i p-acolo pe unde zisei de nisip. Seamănă cu aia de vită la gust şi, ca să vă spui cu mâna pe ventricule, io nu le sesizez la măsele decât dacă mi se arată animalu’ respectiv. Da’ e bună rău!
Am luat o bucată mai fragedă, cam la vreo juma’ de kil, aşa (vreo 3,5 Euro în banii noştri), mi-a ales-o ăla dintr-un galantar plin cu hălci. După ce-am desprietenit carnea de tendoane, am făcut-o cubuleţe pe o farfurie. I-am dat un praf de sare, ulei de măsline şi nişte mirodenii de-ale lor, pe care le-am ales din piaţă din trei grămăjoare care m-au îmbiat la miros.

Am scotocit prin plase şi am scos de urechi nişte ceapă verde, două roşii, un ardei iute şi patru căţei de usturoi mai împliniţi la aspect. Am purces numaidecât la mărunţirea lor şi la amestecarea cu cărniţa cămiloasă dimpreună cu două linguri de suc de roşii. Menţionez că la ceapa verde s-au folosit numai frunzele, restul găsindu-şi ulterior altă întrebuinţare.

Cât să nu am senzaţia că ard gazul de pomană, am decojit o vânătă mică, luată special pentru a evita timpii morţi din procesul creativ, am feliat-o nu prea gros şi rezultatul l-am pus la prăjit în ulei de măsline. Apoi am tăiat rondeluţe capetele de ceapă verde şi am luat doi dovlecei neînţărcaţi, cam de 10 cm fiecare, i-am dezbrăcat şi p-ăştia de coajă şi i-am făcut felii-felii.

Cum simţeam că lipseşte ceva din tabloul de la piaţă, am luat plasa la întrebări şi din ea mi-au răsărit vreo zece bame numa’ bune să le tai jumate şi să le amestec cu capetele de ceapă verde şi dovleceii.
Când s-au rumenit feliile de vinete am eliberat locul şi am pus mixtura de bame and stuff. După ce s-au prăjit o idee şi s-au muiat puţin bamele, am aruncat peste ele amestecul cărnos. Am pus capacul şi le-am lăsat vreun sfert de oră, le-am zăpăcit cu o spatulă de lemn şi nu le-am mai băgat în seamă vreo zece minute, lăsând carnea să mai crească pe scara comestibilităţii. Apoi am adăugat două pahare cu suc de roşii, concomitent cu feliile de vinete, şi am lăsat teracota să-şi facă treaba la foc mic.

Cu un sfert de oră înainte de final am tocat câteva frunze de ţelină peste minunăţia coloristic-olfactivo-gustativă.
Cam după o oră de la începerea fierberii, am luat capacul şi am căzut îmbătat de miresme, să n-am parte de Fata Morgana! Am luat teracota de pe foc şi deasupra am mărunţit frunze proaspete de busuioc. I-am pus iar capacul şi i-am mai dat 10 minute pentru aromatizare.

Să dea boala, vă zic cu mâna încleştată pe vârfu’ la limbă: multe am mâncat la viaţa mea, da’ asta s-a apropiat puternic de pole position!
Hai, să ne fie de bine, zic!

Datorii: Vania, Teo Negură, Gabriela Elena, Noapte bună copii, Cristian Dima, Codilian.

Tags: acasă, bucătărie, fun, reţete cu personalitate