Posts by Neliniştitu':
După 22 de ani – Celelalte Cuvinte la Jukebox Club
Ultima oară i-am văzut la Costineşti, în vara lui ’89. De-atunci am căutat să ajung la concertele lor, şi-aşa destul de rare, dar sorţii mi-au fost mereu împotrivă. Acestea fiind zise, vă imaginaţi emoţiile care mă încercau joi seara, pe 28, pe la 8, când am trecut pragul Clubului Jukebox, pentru a-i savura pe orădeni în primul lor concert bucureştean de anul ăsta.
La ora aia nu eram decât eu şi încă vreo 10 neni care-şi căutau punctele cardinale. Prima surpriză: biletul! Deşi luasem la VIP, cu o lună înainte, cu loc lângă scenă, o tanti uşor ameţită (din naştere, nu din alte motive) mi-a replicat că trebuia să sun pentru a avea rezervat un loc preferenţial. Nimic nou, deci, în organizare. Am fost invitat pe unul din cele 3 scaune de la bar, unde am avut a doua mare surpriză: există Ciuc nefiltrată! N-am putut să mă bucur, pentru că eram cu Matizelul la mine. Aşa că am dat-o pe cole şi alte prostii, motiv pentru s-a produs următorul şoc: o doză de 33 de Pepsi era 7 lei. O bere la halbă, 6! Am decis subit ca viitoare să iau taxiul, he-he!
Sar peste faptul că, deşi era anunţat pentru ora 9, concertul a debutat pe la 10 fără ceva, dar ce mai înseamă câteva minute după decenii de aşteptare?
Acuma, numai dacă vezi un concert Celelalte Cuvinte îţi poţi da seama de ce marea majoritate a ălora de au habar zic că-i cea mai iubită trupă metalică românească. Pe lângă rock-ul unic, rafinat şi de mare stil pe care Călin şi meseriaşii lui coechipieri ni-l oferă constant de 30 de ani (anul ăsta se fac, în decembrie), legendele (în)cântătoare aruncă înspre rocărimea prezentă o căldură şi un sentiment de prietenie apropiată pe care nu le-am simţit la nici o altă trupă românească şi, slavă Domnului, am văzut destule!
Eu, unul, m-am simţit ca pe vremuri, când, cei câţiva rocăraşi existenţi în urbe, ne strângeam la mine-n cameră să le ascultăm discurile la pick-upul Tesla şi, mamă, ce ne mai bucuram că, uite, sună şi nişte românaşi de-ai noştri ca ăi de-afară! Discul lor din ’87 mi-a rămas adânc şi ireversibil înfipt în suflet!
Am plâns, am râs, am dat din cap, am reînviat amintiri pe suma de piese pe care dragul de Călin şi doctorii lui de rock ne-a oferit-o spre delectare auditivă şi sufletească: „O să am” (Formaţii Rock 8 – 1984), „Cina dragonului” (Se lasă rău – 1992), „Lupii”, “Balanţa” , “Armaghedon”, “Neam belstemat” (Armaghedon – 1994), “Pasărea de plumb”, „Boala de gânduri” (Ispita – 1997), „Între vise”, „Stem”, „Umbra mea”, „Sfârşit” ori „Zmeie” (Stem – 2008). Concertul a curs aţă, cu scurte mulţumiri din partea lor şi o pauză de zece minute pe la 11 fără douăzeci.
Partea a doua a fost cea mai dragă mie, cea care mi-a făcut pielea de găină, m-a adus în extaz extrem şi m-a purtat în camera mea din liceu, plină cu postere şi cu reviste Metal Hammer, din pricina celor mai frumoase, după părerea mea, piese ale băieţilor: „În zori de zi”, „Fântâna suspinelor”, „Dacă vrei”, „Un sfârşit e un început”, „La ceas târziu” (Celelalte Cuvinte – 1987). Cum să nu exulţi de plăcere? Cum să nu-i iubeşti şi să nu mulţumeşti Cerului că s-au născut la noi?
Toate piesele prestate au fost cântate de rocăraşii fericiţi, dar „Dacă vrei” a fost plâns şi trăit la maxim de toată suflarea rocărească din club şi luminat de zeci de brichete ori telefoane cu ecranele luminate.
„Iarbă prin păr” (Formaţii Rock 8 – 1984) a fost cea din urmă piesă din sumedenia de „greutăţi” cântate de tătuţii de rock şi a creat o ultimă isterie generală.
Pe la 12 şi douăzeci, Călin Pop (chitară divină), Tiberiu Pop (clape de rară atmosferă), Leontin Iovan (tobe cu sute de mânuţe), Marcel Breazu (bass profesional) şi Ovidiu Roşu (sunet adevărat) şi-au luat „la revedere” de la noi, nu înainte de a ne aduce aminte că în decembrie vor avea un mare concert aniversar.
Până atunci, când sper că n-o să-i ratez, mi-am întărit convingerea că rock-ul ce se mai cântă astăzi pe la noi este împărţit fix în două: Celelalte Cuvinte şi ceilalţi…
Datorii: Teo Negură, Rokssana, Dorinescu, Gabriela Elena.
Uite-o!
Dragelor şi dragilor, fraţi, surori, mame şi alte personaje, sosit-a momentul mult aşteptat (a fost cam cât la facerea unui copil), acela de a-mi ţine cartea în mânuţe! Doritorii pot simţi aceeaşi bucurie, dacă nu chiar şi mai mare citind-o, deoarece, din această seară, “Nepovestitele trăiri ale templierilor români” este disponibilă pentru comenzi online pe […]
Evadarea de dinainte de Paşte, a XX-a – Foişorul de Foc
În decursul existenţei mele bucureştene cred că am trecut de sute de ori pe lângă cel ce este cunoscut de puţină lume ca fiind Muzeul Naţional al Pompierilor, dar ştiut de toată lumea drept Foişorul de Foc. De-a lungul vremii am întrebat zeci de persoane dacă au cunoştinţă despre vizitarea Foişorului, toate răspunzându-mi că este […]
Salată editorială “One for ALL and ALL for me”
În aşteptarea minunatei veşti că “Nepovestitele trăiri ale templierilor români” sunt tipărite şi numa’ bune de citit de către fanii mei şi nu numai, se făcea că ajungeam cu Matizel pe la Hala Traian şi se mai făcea că intram în piaţă şi-mi cădea ochiu’ drept pe ceva ce voia sufletu’ meu demult, da’ din […]