Floriile Metalice în Silver Church – Palace, Brainstorm şi PRIMAL FEAR

Am ratat cum laude apariţiile precedente ale trupeţilor de la Brainstorm şi Primal Fear, dar acum eram hotărât să nu se mai producă o atare omisiune din colecţia mea de concerte metalifere.
Prin urmare, am ajuns la Silver Church cu o oră mai devreme. Am tras un ochi prin incintă, am remarcat neschimbarea în decor şi m-am retras la adăpostul Matizetelui, că-mi flutura un vânt dătători de reci fiori.
După scurgerea timpului regulamentar, ân mod cu totul fericit şi întâmplător, am joncţionat cu nea Bogdan, am pătruns în sală şi, până la debutul evenimentelor, am schimbat impresii metalifere.

De parcă n-am fi fost în fascinanta Românie, cu 2 minute peste ora stabilită au apărut pe scenă patru neni, dintre care ăla mai bătrân şi mai gras la tobe, la voce şi chitară era unul care semăna leit cu Onedin (vezi filmul din alte epoci), la bass era Highlander, iar la cealaltă chitară un soi de pirat cu pardesiu. Era vorba de Palace, dragilor, iar pentru cei care n-aţi auzit de ei, aflaţi că au deja vreo 6 albume, primul apărând fix acu’ vreo 16 ani.
Ei, bine, fără să fiu mai cârcotaş decât e cazul, H.P. Piller (chitară şi voce), Jason Mathias (cealaltă chitară), Jeff Freudenberg (bass) şi nea Harry Reiter (nişte tobe) au cântat acceptabil „Between Heaven And Hell” şi „Dark Prophecies” de pe „Dreamvilizer” (2011), „The Healer” – „Divine Intervention” (2008), „Women in Leather” – „Black Sun” (2006) şi „Machine Evolution” – „Machine Evolution” (2003). Parcă ultima piesă a fost mai în vână, aşa, dar nu pot să bag mâna în foc. În fine, după o juma’ de oră de prestat treburi, şi-au luat sculele şi au plecat.

A urmat trupa care mi-a plăcut încă de la debutul său discografic în ’97, Brainstorm, adică. Andy Franck – microfon principal, Torsten Ihlenfeld – chitară cu virtuţi, Milan Loncaric – chitară de susţinere, Antonio Ieva – bass cu 5, Dierter Bernert – tobe magice, au năvălit în forţă peste rocăraşii înmulţiţi ca prin farmec, cu „Worlds Are Comin’ Through” de pe „Liquid Monster” (2005). Contrar aşteptărilor, sunetul a fost beton şi cu mult peste „încălzitorii” de la Palace (chiar şi peste Primal Fear, după cum aveam să constat ulterior).

A urmat forţă peste forţă, iar băieţii s-au simţit ca-n sufrageria Combinatului Siderurgic de la Galaţi: „In The Blink Of An Eye”, „Temple Of Stone”, „Below The Line”, „In These Walls” – „On The Spur Of The Moment” (2011), „Shiver” – „Memorial Roots” (2009), „Redemption In Your Eye”, „Fire Walk With Me” – „Downburst” (2008), „All Those Words” – „Liquid Monster” (2005), „Shiva’s Tears”, „Shadowland” – „Metus Mortis” (2001). Arareori am văzut nişte băieţi aşa de relaxaţi şi cu chef de dat în chitări şi tobe. Andy, un mare showman, s-a jucat tot timpul pe scenă şi prin afara ei şi a băgat de vreo două ori „Sunteţi tari” şi „Mulţumim Bucureşti”, fapt care l-a lipit imediat de inimile rocăraşilor, dimpreună cu restul de trupeţi performeri de metal adevărat.

În jur de 10, meseriaşii care m-au dus până în vremuri mai lejere şi înapoi, au încheiat (după spusele lui Brontozăurel, dar am verificat pe bandă şi aşa e!) cu o nebunie de piesă, „Highs Without Lows” de pe  „Soul Temptation” (2003).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După acorduri şi acordări, iar mai apoi, acoperirea setului de tobe cu un mare cearceaf negru, la 22:30 au intrat pe „Unbreakable Part 1” cei care erau pe nedrept numiţi de către pizmaşi, clona Judas Priest în varianta „Painkiller”, zicând aci de vedetele serii, Primal Fear.
Ca să nu fie mai prejos decât compatrioţii lor de dinainte, Ralph Scheepers (da’ ce voce!) şi colegii de grupare, adică legenda vie Mat Sinner (bass, omul care are vreo 14 albume solo + zeci de colaborări cu nume grele), Alexander Beyrodt – o chitară, grecul Constantine – altă chitară (dar tare bună) şi Randy Black (tobe năvălitoare pe timpane), au dat peste audienţa care umpluse Church-ul cu „Strike” şi „Give ’Em Hell” legate, de pe ultimul album al lor, „Unbreakable” (2012). A urmat „Nuclear Fire” – „Nuclear Fire” (2001) legat cu „Unbreakable Part 2” – „Unbreakable” (2012), urmat la 10 secunde de „Seaven Seals” de pe albumul omonim din 2005. Băieţii din faţă au luat o pauză de câteva minute bune, gen vreo 10, iar Randy Black a dat în tobe de le-a întors membranele pe dos, demonstrând că nu degeaba l-a ales Jeff Waters să bage şi pe la el prin Annihilator.

Furtuna metalică adusă de cel care a fost refuzat să fie înlocuitorul lui Halford la Judas Priest a continuat cu piese de pe „Unbreakable” – 2012 („Where Angels Die”, „Metal Nation”, „Bad guys Wear Black”), „Seven Seals” – 2005 („Demons And Angels”), „Nuclear Fire” – 2001 („Angel In Black”) „Jaws Of Death” – 1999 („Final Embrace”) şi, bineînţeles, piesa dezintegratoare de gâturi, „Metal Is Forever” de pe „Devil’s Ground” – 2004. Concertul şi Floriile Metalifere s-au încheiat decisiv cu „Chainbreaker”, pe pe primul Primal Fear, cel omonim din 1998.
Acum, fie vorba între noi, şi aci rămâne, mie mi s-a părut că s-a auzit ceva mai slab decât la Brainstorm, adică nu era aşa de agresiv sunetul chitarelor, nu simţeam furnalu-n boxe. Dar, na! Fu bine că i-am văzut, m-am bucurat şi am plecat cu febra pe ceafă şi alte membre.
Ei au zis că mai vin, iar eu zic că mă mai duc să-i văd. Până atunci, hai să ne uităm pe nişte poze.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PS: Mulţam fain lui Bogdan pentru acompaniere la dat din cap şi Brontozăurelului pentru playlistul Brainstorm şi update-urile repetate.

Datorii: Luna Pătrată, Teo Negură.

Tags: concerte, metale, muzici