Legende de ieri şi de-alaltăieri la Arenele Romane – Saga, Queensryche şi Limp Bizkit
Ca să-i dau un start, o iau cu organizatorii, care au pus pe bilet intrarea la doişpe şi începerea concertelor la trei. Ca-n bancurile tip “Radio Erevan”, s-a intrat la patru şi s-a început pe la 6. Nu mai înjur…
Începuturile trupei Saga se pierd în negura vremilor, pe când hălăduiau pe acorduri progresive alături de Rush şi Yes. Din păcate, n-am fost la mare curent cu muzica trupei, dar pot să vă spun că, în ciuda vârstei înaintate, Ian Crichton a rupt pe chitară, iar Brian Doerner a smuls tobele din suporturi, nici nu ziceai că acu’ doi ani a pus-o de-un infarct. Gesturile balerinice şi zâmbetul perpetuu afişat de vocalul Rob Moratti au făcut ca rocărimea să se simtă bine şi să aplaude după fiecare piesă a legendelor de altă dată. A fost un concert curat, fără exces de energie, cu sunet fain şi numa’ bun de consumat bere la 5 lei.
Am regretat enorm că n-am apucat să-i văd data trecută pe Queensryche, iar acuma îi aşteptam cu sufletul la gură. Pregătirea instrumentelor şi a sunetului a durat în jur de-o oră, dar, aşa cum am constatat, n-a fost suficient. Prima belea a venit de la microfonul lui Geoff Tate, care din prima n-a mers şi nici pe parcursul următoarelor 60 de minute de concert, un nene sărind după fiecare piesă şi aducând un alt microfon. Clapele şi-au dat drumul într-un final, dar vocea clăparului a rămas aproape pe „mute” până spre sfârşit. Una peste alta a fost un concert elegant şi mi-am exaltat fiinţa la trăirea pe viu a superbelor piese „Jet City Woman”, „Empire”, „Best I Can” (Empire – 1990).
Au mai fost vreo trei bucăţi de pe ultimul album, „American Soldier”, dar fără a-mi crea emoţii substanţiale. Geoff Tate a dat clasă cu vocea (când mergea microfonul), chitara lui Michael Wilton a sunat meseriaş, ca-n studio, iar Scott Rockenfield s-a descurcat de minune pe cele 3-4 tobe câte avea la dispoziţie. Unde sunt vremurile „Eyes Of A Stranger” cu zeci de tobe şi cineluri puse pe lanţuri? Faptul că n-au fost cap de afiş, le-a produs un real disconfort şi nu s-au desfăşurat cu tot arsenalul. Nici n-aveau loc, pentru că pe juma’ de scenă erau sculele acoperite a celor de la Limp Bizkit. Am vrut, măcar, un tricou să-mi iau, dar erau naşpa rău. „Queensryche” scris cu mov? Brrr!
Pe la nouă şi ceva s-a dezlănţuit iadul. Nu am crezut că o trupă de acest gen, hai să zicem, metalic, poate să provoace atâta învălmăşeală printre rocăraşi. Pe parcursul a vreo 70 de minute s-a ţopăit într-una, s-a dat lumea peste cap, s-au creat moshpituri la fiecare piesă şi toată suflarea a cântat non-stop cu Fred Durst. Pe scenă, trupeţii şi-a făcut treaba cu mare profesionalism: Sam Rivers a dat din bass mai să dărâme tot Parcul Carol, John Otto a fost o uzină de bătut la strălucitoarea instalaţie de percuţie după care era ascuns, iar DJ Lethal a marşat pe platane şi a ţopăit neobosit pe scena lui. La urmă l-am lăsat pe Wes Borland, care a apărut machiat în stil de duşman al lui Batman (Joker) şi care exploda, pur şi simplu, la fiecare refren. Showman adevărat, tată!
Am savurat la maxim „My Generation”, „Boiler” (Chocolate Starfish and the Hot Dog Flavored Water – 2000), „Nookie”, „Re-Arranged”, „Show Me What You Got”, „Break Stuff” (Significant Other – 1999). „Break Stuff” a fost şi a rămas de departe preferata mea! Concertul s-a încheiat tot în forţă cu „Rollin’” (Chocolate Starfish… – 2000), „Behind Blue Eyes” (Results May Vary – 2003) şi „Take A Look Around” (Significant Other – 1999).
Nu sunt un fan al tipilor, dar, cu siguranţă a fost o manifestare de extremă forţă şi energie, care mi-a plăcut la maxim.
Concluzia: pe scenă, băieţii rup pe bune, să dea boala! Iar rocărimea a rupt-o în arenă, în ciuda ploii care a debutat cu show-ul Queensryche.
Aranjate
Depozit
Cărţi şi lectură
Faine, utile
Înfrăţite
Reviste
Reviste online
Care-a dat-o ultimu’
- Conflictul – Adrian Voicu on Conflictul
- Două roșii pe cântar, weekendul sosit-a iar! – Adrian Voicu on Două roșii pe cântar, weekendul sosit-a iar!
- Autografe la Festival du Livre de Paris 2024 – Adrian Voicu on Autografe la Festival du Livre de Paris 2024
- O seară de ”nu mă uita”! – Adrian Voicu on O seară specială
- Aniversare – Adrian Voicu on La aniversară
- E weekend, ”Acceleratorul de Particule” se aude la goFm – Adrian Voicu on ”Acceleratorul de Particule” e din nou la goFm
- “Le paradoxe du bouton d’ouverture de la porte” est là – Adrian Voicu on “Le paradoxe du bouton d’ouverture de la porte” est là
- ”Acceleratorul de Particule” continuă la Radio goFm – Adrian Voicu on ”Acceleratorul de Particule” continuă la Radio goFm
- Chers amis, je vous attends pour dédicaces au Festival du Livre de Paris ! – Adrian Voicu on Chers amis, je vous attends pour dédicaces au Festival du Livre de Paris !
- Critică pe Babelio la ”Amorul bățului de chibrit” – Adrian Voicu on Pentru prietenii francezi și francofoni – despre ”Amorul bățului de chibrit” pe Babelio
42 Comments
si ai rezistat pana la capat? 🙂
Păi, bre, Cody, nu mă duc ca să rezist, mă duc pentru că-mi place, bre! 😀
ne vedem la Peninsula ? 😉
He-he! Frumos o fi! Aş fi venit, zău, dar e muuult spre iulie, încolo, şi cred că voi fi plecat. 🙁
Nu ştiu dacă prind B’ESTFEST.
Saga nu stiu…pentru Tate merita. La Limp nu veneam nici platit. Pur si simplu s-a intamplat rar sa-mi displaca in asa hal o trupa prin versuri si melodie. M-au mai suprins ei si altii din genul asta (Korn, vazuti live pe-afara..sunau ok atata timp cat nu-i ascultam cu alte ocazii) dar aici chiar nu m-as fi miscat.
Am pierdut Limp Bizkit 🙁
Uhhh…postarea asta e prea profunda pentru mine!
Hmmm…si io-s cu capu’ in poseta! 😀
Haiducu’,
Bre, dacă-i vezi în concert, îţi schimbi opiniunea. Sunt de şou adevărat băieţii, crede-mă! Piese care sună total aiurea pe disc, pe scenă zici că e combinatu’ de la WhiteWolf! 😀
Iuzărescu,
I-ai cam pierdut. 😆
Doamna Poşetoasă,
Da, e de metale, nu e de genţi. 😆
Manole Meşter Mari (Calfe şi Zidari),
Nu crez, până nu văz. 😀
Petrecere frumoasă celor care se vor duce totuşi!
Sau, mult mai bine zis, să le fie de bine! 😀
Pai, nu fusesi la spectacol? 😀
Cum să nu! Am răspuns urării Geaninei. 🙂
Deci, ai vazut! 😛
Si nu-s pretioase …metalele ?
Regret că urarea mea a venit cu întârziere. Azi-noapte am reuşit să lămuresc problema adresei tale. Intram mereu pe altă cale şi nu era bine.
Aşadar, acum este ok totul, am găsit drumul drept.
Sper că spectacolul a fost pe măsura aşteptărilor.
O zi de minune să ai!
Manole Meşter,
Ce boala, bre? Că doar curge oţeluri prin mine! 😀
Doamna cu Poşete Preţioase,
Foaaarte preţioase! Şi nici nu coclesc de la ploaie. 🙂
Geanina,
Mulţam fain, oricum! Bine că ai îndreptat drumul.
Un rest de săptămână cu soare pe dinăuntru. 🙂
Fuji, bre….
Planeta-i in plin doliu trajic c-o murit rejele pop (corn) -ului si tu legendezi cu voiosie ?
Cinicule, greu simtitorule si lipsitule de obisnuitele chestii parasimpatice cand vine vorba de starurile americanesti
🙂
Îmi plac americanii numai când o dau pe muzici metalifere. Restul e istorie. 😀
Clar.
You have a buba 😛
Îi zice “pasiune”, bre! 🙂
Big buba :))
Aha! Acum imi explic de ce ai probleme cu magnetu’ ala “greu”! 😀 😀 😀
Iuzăraş Trădătoru’,
Şi tu, Brută? 😀
Meşteru’ Mâncător de Mere,
Că mult ţi-a trebuit! 🙂
Pai de la Mere…ce pretentii sa ai??? Nu tu proteine…nu tu calorii, deh! 😀 😀 😀
Io cred că-ţi trebe un concediu. Sau măcar un concert metalic. 🙂
Asa ziceam si io, imi mai trebuia o parere! 😀
doamne fereste in ce stare am ajuns! tu te duci ( te mai duci) la metale….si eu ascult nicu alifantis! uat a fac! ce am ajuns frate! n-am ascultat asa ceva in viata mea, si numa’ ce am gasit un cd cu muzica pentru ploaie. ca la noi e ploaie, nu jucarie! o sa-mi iau slep sau lotca in ritmul asta! sau imi fac casa lacustra
Meşteru’ cel Mare,
Oricând, cu mare plăcere. 🙂
Lecteriţa cea Rară,
Ce mă bucur că eşti vie! 😀
Măi, doamnă, mai am două ieşiri grele şi săptămîna asta şi sper să nu mă plouă iar!
Am auzit că a rupt noru’ pe la noi. Zicea maică-mea că şi-a dotat găinile cu labe şi le-a dat la cursuri de aprofundat Legea lui Arhimede.
incepe Beast Fest azi 😀 …te duci, bruta? :))
Mâine la Motorhead, duminică la Manowar. 😀
da, zi-i ma-tii ca legea lui arhimede functioneaza asa: o gaina scufundata in lichid nu este deloc impinsa de jos in sus, ci vitavercea, si volumul de apa dezlocuit este dirijat catre alta gaina.
De prisos. Tocmai ce-am aflat că au săpat un şanţ prin faţa grădinii ca să evite complicaţiile cu Legea lui Arhimede.
Vad si Motorhead pe lista, la Manowar dai o tura ? (Eu oricum am fugit din Buc, dar o sa merg la Cohen in toamna)
Cre’ că ai sărit articolul cu Motorhead. 😀
Da, mâine sunt pe baricade la Manowar!