FuckBook

Într-una din zilele trecute mi-a sărit în ochi Cabral, care lansase un concurs de scriituri. Pentru că mi-a plăcut ideea şi doream să iau o pauză de la învăţătură (am nişte examene la început de mai), am băgat pe subiect după cum urmează:

George Foutakis era un grec oarecare, lucra la o agenţie a unei societăţi de asigurări elene, avea o casă decentă, un Ford Focus şi un garaj. Avea o gaşcă de prieteni, oameni normali şi ei, în mare parte foşti colegi de-ai lui de facultate, urmaseră împreună cursurile Şcolii Elene de Înaltă Cibernetică şi Dezvoltare a Internetului.

În garajul de care spuneam se întâlneau deseori, inventau programe, dezbăteau subiecte, făceau lucruri de oameni normali. Viaţa lui George Foutakis era normală, însă pe omul nostru îl deranja ceva: masturbarea. Pentru că el nu avea o viaţă socială activă, nu fusese priceput niciodată la cunoscut femei, nu prea le avea el cu dansul social premergător împerecherii…

Încercase, în van de fiecare dată, să lase deoparte frica de socializare şi să iasă în diverse cluburi din oraş, să intre în vorbă cu câte o femeie care i se părea interesantă. Se întorcea însă de fiece dată singur şi trist acasă, jurându-şi că nu va mai încerca.

Prietenii îi spuneau că, până la urmă, şi femeile şi bărbaţii care ajungeau la o anumită vârstă, hai să spunem 30 de ani, şi nu aveau încă familii erau înclinaţi să se implice în diverse acte sexuale fără a căuta şi altceva înafară de plăcere. El insistase, voia să afle mai mult căci tocmai împlinise 30 de ani şi subiectul părea o mină de aur!

Din câte i se explicase, problema era compatibilitatea. Adică şi femeile şi bărbaţii ar fi vrut să se acupleze (sexual, zic) dar pierdeau mai mult timp cu căutarea unui partener sexual compatibil, decât cu sexul în sine.

Şi într-o seară, singur în garaj, i-a venit ideea: ce-ar fi să fac o reţea social/sexuală la mine în oraş, reţea care să-i cuprindă pe toţi cei ce nu au timp să iasă în oraş, să cunoască oameni, ce n-au o viaţă sexuală activă dar şi-o doresc? Până la urmă sunt reţele sociale pentru orice, de ce n-ar fi una care s-o pună pe X în legătură cu Y şi astfel cei doi să facă dragoste necondiţionată de nimic, pur şi simplu să şifoneze cearceafuri… Da, sunt destule reţele sociale unde oamenii îşi caută perechi, dar sexul e doar unul dintre aspecte.

“Ar trebui să fac o reţea în care criteriile să fie eminamente sexual-oriented!”, a zis el şi s-a pus pe treabă. Pentru câteva săptămâni a studiat în amănunt Facebook, a văzut featurile ce erau disponibile acolo, a creionat domeniile şi criteriile de departajare ale membrilor, a stabilit sisteme de punctaj şi referinţe, a pus toată treaba la cale.

A vândut pianul vechi de colecţie primit moştenire de la bunica sa, a pus la cale un plan de promovare foarte agresiv şi la momentul culminant a lansat FuckBook!

„De unde până unde, bă, Foutakis, FuckBook?”, îl întrebase la vreo două zile după lansarea din garaj, dobitocul de Icar Limbidis, da, ăla de se însurase cu singura gagică pe care-o iubise şi el în facultate, Aglaia Felakis. „Cum, bă, de unde? N-am discutat atunci, când ai venit cu Aglaia la mine şi ai intrat pe nepusă-masă în baie, de m-ai speriat şi ţi-am dat cu şamponul câinelui în cap?” „Bă, nu mai ţin minte decât cucuiul şi că, după ce mi s-a vărsat şamponul în creştet, ridicam piciorul la roţile maşinilor, he-he! Ia, mai dă-mi nişte fotoni în creier!” „De la Fucking Booking, bă, ca la agenţia de bilete. Că de-acolo mi-a venit ideea, de când am fost ultima oară la mătuşă-mea, în România, la Nehoiu. Bagi o rezervare şi te alegi cu o gagică lipsită de prejudecăţi. Asta, dacă şi ea te place.” „Bă, ce idee virtuală ai avut, bă, să-ţi dea Sfântul Nectarie din Eghina să-ţi meargă, deşi, personal, cred că ţi-ai vândut pianul degeaba!”

Nu-l plăcuse niciodată pe Icar, ăsta, era genul de om care dacă te vedea că ai o iniţiativă, nu te încuraja, ci căuta să-ţi arate că o idee mai proastă nici că puteai avea. Plus că i-o suflase şi pe Aglaia. Aglaiaaa… Ah, de câte ori se-nbăţosaşe să se ducă la ea şi să-i spună care-i treaba, cât de mult o iubeşte, cât de arzător o doreşte, dar de fiecare dată sfârşea în baie, masturbându-se cu ea în gând, aşezată în diferite poziţii ce sfidau gravitaţia. Nu reuşise, nici după ce se măritase cu Icar, să scape de obsesia ei. Ba, acu’ vreo săptămână, era să-l prindă şi boul ăsta de barbac-su în timpul programului regulat de masturbare, apărând în baie de niciunde. Al dracu’, intra în casa lui ca-n coteţu’ lu mă-sa de la Halkidiki, locul ăla plin de români şi muzica lor orientală (sic!). Noroc cu dulapul, care-l mascase, a luat sticla de un kil jumate de şampon câinesc şi a aruncat-o spre subitul vizitator. Cum dracu’ s-a pricopsit cu un aşa specimen? Făcea gaşcă cu doi dintre cei mai buni prieteni ai lui, că altminteri, demult îi dădea cartonaş roşu.

Şirul gândurilor i-a fost întrerupt de lătratul lui Zorba, nesimţitul ăla de câine primit cadou de la tac-su la terminarea facultăţii. Toată ziua zăcea pe o blană de oaie şi nu lătra decât la cutremur, când trecea câte-un elicopter pe deasupra casei ori la singurii oameni pe care nu-i suporta, prietenii cei mai buni ai lui George, Hercule Curcuris (ăsta era un pic sicilian, după mamă) şi Odiseu Poulakis, cei care îl încurajaseră să demareze FuckBook. Slavă Sfântului Paisie Aghioritul că erau ei, că nu-l mai suporta pe dobitocul de Limbidis.

Seara a trecut repede, că au dat-o pe băutură şi răsfoiri de profile de gagici de pe FuckBook, iar după ce Icar s-a cărat în urma unui telefon scurt („Aglaia, mă vrea acasă, hă-hă!”, s-a scuzat el râzând ca boul la ştiulete) au rediscutat despre promovarea pe internet, prin afişe, din gură-n gură şi aiurea a proaspătului şi nemainîntâlnitului proiect.

Ideile celor trei, puse cap la cap, încet-încet au început să dea roade. Mă rog, aia cu câinii ruşinoşi şi pisicile sfioase, i s-a părut deplasată. „Animalul tău de casă e timid şi a intrat în călduri? Arată-i că-ţi pasă de hormonii lui şi fă-i un Fucking Booking!”. Iar Odiseu şi Hercule au umplut de afişe (d-alea cu câini având inimi săgetate de cupidoni canini şi pisici visând la cotoi pe armăsari albi, vezi Shrek Doi) Cartierul Pensionarilor, de la Fabrica de Confecţii şi Protecţia Copilului, până la Spitalul Militar. S-a dovedit, însă, că persoanele care intrau pe site să-şi împerecheze animalu’, găseau destule puncte comune şi, în majoritatea cazurilor, se tăvăleau şi animalele, şi stăpânii lor. Cea mai tare chestie a fost când s-au cuplat doi de la ţară prin intermediul FuckBook, ea dorind un cocoş de prăsilă pentru găinile din bătătură, iar el oferindu-i cocoşul de găini la pachet cu cel golaş şi personal. „Bă, nebună e lumea!”, a exclamat râzând George atunci când a făcut o statistică şi a rezultat că procentajul acuplării proprietarilor era de trei ori mai mare decât cel al animalelor de companie ce se doreau împerecheate de aceştia.

După câteva luni a trăit cea mai mare surpriză de până atunci. A primit un telefon de la o gagică ce vorbea destul de stricat englezeşte şi care-i tot repeta că e „primarul din Fucking”. A crezut că-i o altă obsedată sau vreun joc de cuvinte pe care-l încerca tipa, dar după câteva minute de repetări obsesive ale ăleia că nu e „fucking primarul”, ci „primarul din Fucking, Austria”, i s-au aprins neoanele în recipientul cu urechi: exista o localitate cu denumirea asta! Pe scurt, tanti primăriţa voia să-i mulţumească personal pentru că, în urma FuckBook-ului (care avea sloganul „We’re Fucking Booking, You’re Booking Fucking”) dăduseră năvală mii de turişti în orăşelul cu nume acuplator. Motoarele de căutare indexaseră la greu numele oraşului cu pricina, iar oamenilor li se părea extraordinar să se întâlnească prin „Fucking Booking” şi să şifoneze cearceafurile în „Fucking”. Primăriţa părea foarte serioasă în conversaţie, aşa că, George şi-a făcut bagajele şi s-a înfiinţat în localitatea căreia i se furau, la greu, de către amatorii de suveniruri, ce credeţi? Plăcuţele cu numele localităţii!

Deschise încet ochii şi privi la uriaşa pendulă de lemn. Visase… Dormise vreo oră în fotoliul moale din faţa şemineului. Zâmbi. Se scurseseră aproape trei ani de când începuse FuckBook şi de un an locuia în casa asta superbă, în Fucking.

Afară ningea molcom, cu fulgi uriaşi, desprinşi din poveşti. Acum două zile, bunii lui prieteni Odiseu şi Hercule, având-o complice pe primăriţă, îi trimiseseră cel mai mare şi mai preţios cadou pe care-l primise vreodată de ziua lui.

Gândurile îi fură rupte de un ciocănit înfundat la uşă. „Unde poate să meargă cel mai bine Fucking Booking? În Fucking!”, hohoti frumoasa primăriţă, Claudia Futenberg, sărutându-l de parcă trecuseră ani de când nu se văzuseră, nu doar două ore, cât durase şedinţa de la Consiliul Local. Asta era replica ei favorită, cea prin care relansase cu mare pompă, în urmă cu o săptămână, FuckBook şi, implicit, turismul local. „Dacă tot ţi-a produs atâta bucurie cadoul, nu ai putea să-i oferi iubitei tale puţin Brahms?”, făcu ea întinzându-se pe sofa cu mişcări feline.

Şemineul arunca lumini roşietice pe aurul moale al părului Claudiei şi pe blana albă de oaie pe care zăcea nesimţitul de Zorba.

„Ia să văd dacă-mi mai merg degetele ca pe vremuri”, rosti George fericit şi se îndreptă către vechiul pian al bunică-sii, sosit acum două zile din Grecia.

Tags: fun, internet