Posted by Neliniştitu' on 9 April 2024 in
La gura sobei,
Speşăl Ghestar |
∞
Dragi prieteni, veni primăvara, sosiră cărțile și iată că am ajuns la o cifră aniversară. Nu intru în recapitulări și istorii, că iar stă să plouă afară și trebuie să merg la serviciu, însă m-am oprit să vă zic că am făcut un filmuleț, mai ales pentru voi, voi cei care n-ați încetat să mă […]
Tags: 1312 Sirene – Proză românească din deceniul doi – antologie de proză scurtă coordonată de Horia Gârbea, 1918 – Ce-ar fi fost dacă? Istorii contrafactuale – antologie de proză coordonată de Horia Gârbea, A fi sau a nu Wi-Fi, Amazon Publishing, Amorul bățului de chibrit și alte povești vii pentru copii, Antologia Festivalului de Literatură Lili, Aproape ghicitori sau neștiutele întâmplări de lângă noi, Astă seară râdem în familie, Cartea-n bucate. Aventuri la marginea farfuriei, Cum am ieșit nedivorțat din carantină, Despre ce vorbesc porumbeii când stau pe sârmă și se uită la oameni, Editura ALLFA, Editura Anca, Editura Brumar, Editura Eikon, Editura Exigent, Editura Humanitas, Editura Junimea, Editura Lebăda Neagră, Editura Neuma, Editura pentru Artă și Literatură, Editura Sonia, Editura Stylit, Editura Tracus Arte, Editura Tritonic, Giurumele, Histoires de l’aéroport et des alentours, Împlinirea, Înșir-te stihuite, Între două decolări, Joi seara în parcare, Marea degringoladă amoroasă. Povești despre eternul neastâmpăr al iubirii – antologie de proză coordonată de Violeta Borzea, micele și alte aventuri, Nepovestitele trăiri ale templierilor români, Nepovestitele trăiri ale templierilor români Cartea a II-a, Next Up 1. Proza. Antologiile orașului București – antologie de proză contemporană coordonată de Aurel Maria Baros, Next Up 4. Antologiile orașului București – antologie de proză a Filialei București-Proză a Uniunii Scriitorilor din România, O întâmplare cu clătite și alte povești vii pentru copii, O istorie cu muște și alte povești vii pentru copii, Oare ce zic melcii când zboară, Otrava noastră cea de toate, Pe vremea când lumea începea să-și taie porcul de pe, Print One Book, Stories from the airport and beyond, Una pe inimă una pe dos
Posted by Neliniştitu' on 29 November 2023 in
Pierderea în noi,
Speşăl Ghestar |
∞
Scriu pentru bucuria mea și a celorlalți, iar când, după ani și ani, primești câte un semn dinspre cei mulți și necunoscuți, sufletul îți devine o oază de fericire din care muza te îndeamnă să mergi mai departe cu poveștile tale. Azi dimineață am primit printr-un mesaj unul dintre cele mai faine complimente, dacă nu […]
Tags: Acceleratorul de Particule, Adrian Voicu, Editura Junimea, mesaje de la cititori
Posted by Neliniştitu' on 31 December 2022 in
La gura sobei,
Speşăl Ghestar |
∞
În ciuda tuturor lucrurilor nebune, lui 2022 îi sunt recunoscător pentru o seamă de lucruri faine și încep cu apariția al celui de-al doilea volum personal de poezii, Înșir-te stihuite. Tot în aprilie, prin grija prietenei de nădejde Gabrielle Sava, au apărut câteva cronici pe babelio la Provinciale, Înșir-te stihuite și Cartea-n bucate. La sfârșit de mai avea să apară la minunata […]
Tags: Adrian Voicu Editura Junimea, Cartea-n bucate Babelio, Cartea-n bucate. Aventuri la marginea farfuriei, Cum am ieșit nedivorțat din carantină, Despre ce vorbesc porumbeii când stau pe sârmă și se uită la oameni, Editura Junimea, Gabrielle Sava, Înșir-te stihuite, Înșir-te stihuite Babelio, Lucian Vasiliu Editura Junimea, O istorie cu muște și alte povești vii pentru copii, Provinciale Babelio
Posted by Neliniştitu' on 1 June 2022 in
Evadări,
La gura sobei,
Speşăl Ghestar |
∞
Dragi prieteni, în cadrul celei de-a XV-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest care are loc Complexul Expozițional Romexpo din București, astăzi, la orele 13 și 13 fix, la standul Junimea-Scriptor, în Colecția „Ulița copilăriei”, s-au lansat două cărți în prezența autoarelor Roxana Galan – „Călătoriile Muzei sau cum să devii erou”, respectiv Irene […]
Tags: Cum am ieșit nedivorțat din carantină, Despre ce vorbesc porumbeii când stau pe sârmă și se uită la oameni, Editura Junimea, Lucian Vasiliu Editura Junimea, O istorie cu muște și alte povești vii pentru copii
Posted by Neliniştitu' on 31 December 2021 in
La gura sobei,
Speşăl Ghestar |
∞
Anul ce se pregătește de ducă mi-a fost un an al interviurilor scrise sau vorbite, dar și un an care mi-a pregătit terenul pentru viitoare cărți ori publicații. Încep prin a vă depăna că buna prietenă Corina Ozon s-a gândit pe la sfârșit de martie că ar fi bine să vorbim despre cum se îmbină scrisul […]
Tags: +35 by Corina Ozon Adrian Voicu, Babelio Adrian Voicu, Cristina Liberis, Dan Burcea, Despre ce vorbesc porumbeii când stau pe sârmă și se uită la oameni, Dilema Veche Adrian Voicu, Dilema Veche La joie de vivre, Editura Junimea, Florin Șperlea, Gabrielle Danoux, Gabrielle Sava, interviu Observatorul Militar Adrian Voicu, Lucian Vasiliu, Nu-i „Joia plăcerii” ci „La joie de vivre”, podcast Adrian Voicu Corina Ozon, Portrait en Lettres Capitales Adrian Voïcu, Revista Argeş, Revista Scriptor, Simona Fusaru, Stela Giurgeanu, Trinitas TV Romania de peste granite Trinitas