9

Surpriza

Posted by Neliniştitu' on 3 March 2013 in La gura sobei |

A fost o dată, ca niciodată o facultate. Şi-n facultatea asta preda un profesor tare îndrăgit de elevi.

Aşa cum zic legile firii şi cum mai ştim şi noi, într-o zi profesorul a murit. Pentru că le fusese drag, aşa cum vă spuneam, mai mulţi studenţi au decis să meargă la înmormântare. Zis şi făcut.

S-au strâns ei câţiva, poate chiar o duzină, două, nu asta e important, au luat o coroană de flori, au ajuns la biserică, dar nici n-au făcut 25 de paşi în curtea bisericii, că s-a produs minunea: profu’ lor ieşea cât se poate de viu din biserică, ba încă şi vorbind la telefon!

Capul de coloană şi ceilalţi doi băieţi care duceau coroana au făcut subit stânga-mprejur şi au ţâşnit pe poartă mai s-o scoată din balamale, toate fetele au leşinat instant, doi dintre cei mai activi studenţi la seminariile profului s-au scăpat pe ei, iar restul până la o duzină, două, nu asta e important, s-au luat în braţe, paralizaţi de frică.

O mamaie ce umbla să strângă jumătăţile de lumânări arse de la „VII” şi „MORŢI” urmărise scena cu deosebită surprindere.

– Da’ ce-avură mămică ăia de au tăiat-o aşa? s-a dus ea la singurul care mai mişca dintr-o pleoapă.

– Păi, profu’ nostru… Am crezut că a murit…

– Daaa, dom’ profesor, se duse săracu’… Fuse mare om…

– Cum s-a dus, mamaie, că a ieşit din biserică vorbind la telefon? îşi veni studentul nostru în ceva simţiri.

– Aaa, de-asta! a răspuns mamaia lămurită. Apăi ăla nu-i dom’ profesor, mămică, îi dom’ injiner, frati-său ăla jeamănu’, a adăugat ea şi întorcându-se la culesul de jumătăţi de lumânări atât de la „MORŢI”, cât şi de la „VII”.

Tags: , , , ,

9 Comments

  • Liliana says:

    😀 saracii…mai ales aia doi cei mai activi…

  • arcadia says:

    Bre, mi-ai amintit de-o întâmplare din pricina căreia era s-o mierlesc și eu.
    Aud într-o tristă zi că nea’ Kovács se duse. Căzuse de pe casă, încercând să repare ceva la acoperiș. M-am tot gândit la el, era din specia aia de vecini pe care ți-e drag să-i ai aproape.
    Numai ce mă obișnuisem io gândul morții lui că mă pomenesc cu el la ușă, întinzându-mi o legătură de tarhon.

    Avea și el un frate, ca profesorul din povestea ta. Ăla se dusese, ăsta rămăsese. Mai am și-acum fiori pe șira spinării când mi-amintesc. Brrrrrr….

  • Liliana,
    Aşa păţesc ăia de ies în faţă. 🙂

  • Arcadia,
    Ştii că ce nu te omoară, te-ntăreşte. Deci, fu de bine. 🙂

  • Nea Costache says:

    Tatutule, ma facusi sa rad in hohote!Bine ca n-au facut infarct bietii studenti! Mi-ai amintit de o intamplare: prin ’90, a murit un biet om (facuse infarct se spunea) de vreo 49 de ani care locuia la etajul patru. A fost chemat preotul sa-i slujeasca sicriul. I-a cetit acolo popa si numai ce-l pusera pe bietul crestin in coparseu ca ala-si reveni si se scula-n cur! Tipete, zbierete, sperieturi, buluceala pe scari in jos! Numai bine ca tac’su mortului de vreo 70 de ani cazu pe scari peste popa si-si rupse unul o mana, altul un picior! ”
    Mortul” a stat doua luni in concediu medical apoi s-a dus la serviciu!
    O seara frumoasa iti doresc!

  • Weekend fain, nene! 🙂

  • Bordelezu says:

    Tuţule, am înţeles:

    Apa trece, “injinerii” nu se duc! 😛

  • Niciodată, tătuţule! 😀

  • Rux says:

    Oh, Doamne !!:))))))

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.