16

Răzbunare

Posted by Neliniştitu' on 17 February 2013 in La gura sobei, Uncategorized |

Era alb, pufos şi mic. Sau invers.

Era frumos, drăgălaş şi deştept. Nu în ordinea asta.

Toate aceste calităţi native sau dobândite în cursul vieţii nu însemnau nimic pentru el, deoarece erau umbrite de un mare defect: avea un nume imposibil şi nemaiîntâlnit la nimeni altcineva în bloc, în oraş, ori, poate, pe planetă, care stârnea râsul semenilor, indiferent în ce stare de depresie s-ar fi aflat. Bineînţeles, această nenorocire nu o moştenise sau nu se datora vreunui neajuns din naştere, ci se datora celei mai mari nefericiri din viaţa sa de câine de apartament: stăpânul său.

Se cunoscuseră acum mulţi ani, poate mai puţin, la un adăpost. Pe vremea aceea erau mici şi impresionabili amândoi. El era la fel de alb, pufos, dar cu mult mai mic. S-a uitat printre zăbrelele cuştii cu privirea nr. 13 pentru copii între 6 şi 10 ani. Aşa s-a pricopsit cu noul său stăpân şi, implicit, cu noul său nume.

Curând a început să regrete. Noul stăpân nu numai că-l pieptăna cu peria de sârmă, dar încerca periodic să-i lungească urechile, coada, ba, o dată îi prinsese şi limba cu un cleşte de rufe. Noroc că avea lăbuţe puternice şi putea să scape fără prea multe stricăciuni. Însă nici un chin nu era la fel de mare ca atunci când îşi auzea numele. Că îl auzea el nu era problemă, dar îl auziseră şi alţii, vecini, prieteni, actuali foşti prieteni…

Sigur, pe stăpân îl chema normal, ca pe toţi oamenii, Tudorel sau Petronel sau Gigel. Nu ştia exact, nu conta şi nici nu-l interesa. Îl chema normal, pentru că nimeni nu râdea de el când se întâlneau sau când făceau cunoştinţă.

Se zice că numele trebuie să-ţi reflecte personalitatea. Ei, bine, ce putea transmite celorlalţi Căţelu’? În afară de hohote de râs…

Voia să-l cheme şi pe el ca pe Tommy de la 7: Tommy. Sau ca pe Piky de la curte: Gogoaşă. Putea fi de acord şi cu un nume de căţea, gen Pamela de la parter, dar în nici un caz numele pe care-l avea el: Căţelu’!

După atâţia ani nu se obişnuise nici el, nici ceilalţi cu numele său. Întrebase pe toată lumea cunoscută şi necunoscută, dar nimeni nu mai avusese ori auzise un aşa nume. În schimb, toţi râdeau de se prăpădeau când aflau că e cineva care se numea astfel: Căţelu’!

Vremea trecu, iar el şi stăpânul crescură. A observat că-i plăcea de o fată cu păr lung şi mai strălucitor decât blana lui Miky, cockeriţa de la scara vecină. Nu-i trecuse niciodată prin cap să-i plătească vreo poliţă pentru chinurile îndurate ani de-a lungul, nici măcar pentru nenorocirea de nume cu care-l pricopsise, dar de când îi luase fata asta minţile, începură să-l bată gânduri de răzbunare. Dacă voia şi el s-o salute, s-o miroasă, aşa cum se face, îl trăgea de lesă să-i rupă gâtul şi, mai nou, până venea fata de unde avea treabă, stăteau minute în şir afară, până-l treceau toate frigurile, de-i venea să ridice piciorul la fiecare pas pe care-l făcea. Şi îndura asta zilnic, numai ca stăpânul să vorbescă şi să râdă cu fata până ajungea ea la etajul 8.

Într-una din zile, îngheţat şi sătul de aşteptarea în vânt, hotărî că e timpul să treacă la acţiune. Îşi aduse aminte că lipăise o jumătate de castron de iaurt şi începu să se concentreze.

A venit, în sfârşit, fata, iar stăpânul, ca din întâmplare, a ieşit cu el de după colţul blocului, s-au salutat, au râs şi au pornit la lift.

„Şezi Căţelu’!”, i-a spus stăpânul autoritar, trăgându-l de lesă să-i smulgă capul, deşi se aşezase cuminte lângă el.

A stat liniştit, lângă piciorul stăpânului, pe partea cu fata şi şi-a adus aminte toate cele rele. Pe la etajul al II-lea s-a produs rezultatul concentrării. Liftul s-a umplut pe dată de un miros greu, nemaiîntâlnit nici chiar de el. Fata a amuţit brusc, s-a schimbat la faţă şi s-a întors cu spatele. Când s-au deschis uşile la etajul ei a ţâşnit din lift mai ceva decât un copoi la curse.

A doua zi, deja începuse să circule un zvon prin vecini că stăpânului nu-i mai spuneau copiii Tudorel sau Petronel sau Gigel, ci Băşinel.

„Băşinel?”, îşi zise în capul plin de cârlionţi albi.

Zâmbi. Şi deodată Căţelu’ nu i se mai păru cel mai urât nume din lume.

Tags: , , ,

16 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.