38

Potriveala cu mâna şi ochii-n cruciş

Posted by Neliniştitu' on 23 September 2009 in La gura sobei |

Să tot fie peste două decenii şi-un an, când paşii mi-erau înţepeniţi prin Şcoala Militară de Artilerie Antiaeriană şi Rachete din minunata urbe braşoveană. Despre viaţa în respectiva instituţie militară de învăţământ, nu vă spui acuma, că nu ăsta-i scopu’ poveştii. În două cuvinte, se poate rezuma astfel: era nasoală!

Ca să ne mai treacă timpul într-un mod plăcut şi să ne ocolească fenomenul „razna” ori mai popularul “streche”, păcăleam sistemul cu tot felul de treburi: inventam jocuri cazone (scos arcurile de la pat, pus căcat pe clanţă, pişat în bocanci ori înnodat şireturile aferente lor şi alte idei inteligente de gen), inventam trupe de rock, cenacluri literare, brigăzi artistice, plantoane, piese de teatru, gagici bune şi dornice etc.

Două dintre cele mai faine jocuri de imaginaţie erau ăla cu văzutu’ haleală fină şi de soi în loc de ordinara ciorbă de linte cu aspect de conţinut de pipotă de găină, şi secundo, mai greu realizabil, acela că puteam să ne spălăm cu apă caldă oricând vroia poola noastră, ori cu apă de orice temperatură, în general.

La un moment de timp se produsese o pană gravă de apă, vreme îndelungată aşteptând ploile să ne curăţăm la trup. Fire sensibilă şi dornică de curăţenie trupească şi nu numai, am contactat o infecţie destul de frecventă printre noi în acea perioadă, anume, m-am pricopsit cu vreo trei furunculi de toată frumuseţea: unu’ pe buca dreaptă, unu’ inghinal, între picioru’ şi ou’ de pe partea dreaptă, şi unul la genunchiul de pe aceeaşi parte cu inghinalul amintit. Aşaaa…

Acuma, la infirmeria unităţii, era o tanti cam de-o seamă cu noi, bunuţă ea la trup, da’ cam lejeră la mintea din căpuşnete şi la ocheane, în sensul că-i cam alunecau globii de văzut către baza nasului. De-a lungul anului petrecut în respectiva instituţie, am bătut de multe ori drumul la infirmerie cu diferite probleme de gâlci şi alte zone, că vă spusei că eram firav la sănătate. Eh, ce miştouri a păpat sărăcuţa, numai urechiuşele ei clăpăuge ştiu. De fiecare dată îmi ura răzbunare, da’ mereu o îmbunam cu câte un bucheţel de trandafiri, cules ad-hoc de pe lângă gardul unităţii. De fiecare dată i-l dădeam în lateral, acolo unde îi era privirea şi tot atunci primeam înjurăturile de rigoare, da’ îi trecea repede, că erau trandafiri d-ăia de dulceaţă, miroseau fain de tot.

Eh, ce s-o mai veştejesc pe text, am făcut beleaua cu furunculele şi m-am înfiinţat la infirmerie. M-a internat şi, după vreo două zile, vine vremea să mă opereze la bubele respective. De dimineaţă m-a nenorocit la cur un doctor mucalit, cu ochelari fumurii, urmând ca mai spre amiază să se ocupe şi de ăla inghinalu’.

Se face ora, mă duc la cabinet, dau „săru’ mâna, Clara”, „să trăiţi, dom’ doctor”, asta, chioşpalia, se uită la mine în “X-files”, dar râzând drăceşte pe sub mustăţi, iar doctorică zice „Clara, pregăteşte ce trebuie şi dă-i tu cu kelen, că mă duc până la Borza (stomatologu’) şi vin acuma”. Pleacă doctoru’, asta scoate vreo două bisturie, vată, alcool, şi o fiolă groasă cu gât lung şi subţire. „Dă-ţi jos pantalonii!”, ordonă ea, uitându-se la un metru în dreapta mea. M-am executat cu oareşice temeri şi am rămas în AZP-u (pentru cei care au fost privaţi de plăcearea armatei, AZP-urile-s strămoşii boxerilor de azi, cu deosebirea că erau extrem de largi şi extrem de lipsiţi de nasturi la prohab, de unde le venea şi denumirea, Aparat de Zăpăcit Poola).

M-am aşezat cum mi-a zis, mai spre uşă, aşa, pe un scaun, şi m-am crăcit în faţa ei, cu zona bolnavă la vedere. Încrucişata ochiometrică  a dat cu focus pe zonă, a luat fiola cu kelen (un anestezic local, care răceşte zona, dar dă o senzaţie acută de fierbinţeală), a părut că se concentrează un pic, a îndreptat fiola către furuncul şi cu o spatulă metalică, poc!, i-a luat gâtul recipientului cu anestezic. Acuma, ce dracu’ calcule a făcut proasta, nu ştiu, cert este că tot jetul de kelen s-a dus prin AZP-u pe coaiele mele şi doar o mică parte, aia reflectată de chiloţi, a ajuns acolo unde trebuia. Într-o clipită, punguţa cu bijuterii mi-a fost cuprinsă de flăcări şi, din reflex, i-am futut chioreşpanei una peste mâna criminală. Fiola a zburat din mână, s-a răsucit în aer, a lăsat un jet în decolteul Clarei, găsindu-şi sfârşitul fix pe mufa infirmierului care tocmai ce intra pe uşă.

Instant, s-au produs trei mişcări, care convergeau către acelaşi punct: chiuveta. Eu cu Clara am ajuns primii, dar soldatul infirmier a ratat startul şi, răcnind ca lovit de obuze, dar orbit de usturimea înnebunitoare ce-i poseda mufetele şi ocheanele, s-a izbit cu pasiune de peretele învecinat, a căzut în cur şi acolo a rămas.

Când a apărut doctorul pe uşă, i-au căzut ochelarii de pe nas şi i s-a scuturat fumul din lentile, dimpreună cu prăbuşirea într-o reală surpriză a maxilarului inferior, şocat, probabil, de ansamblul tabloului iscat în lipsa lui de 3 minute: Clara stătea cu ţâţele sub jetul de apă de la chiuvetă, eu eram ridicat pe vârfuri şi îmi stropeam din belşug oole de la acelaşi jet, iar nevinovatul infirmier zăcea pe undeva, pe sub noi.

“Bă, ce poola mea?” a reuşit doctorul să exclame după un minut. “Ăla e mort?”, făcu el dezmeticit de-a dreptul. Nu era. L-am ajutat să-l întindă pe un pat. Avea săracu’ un cucui cât ţâţa Clarei, he-he! “Hai, să te tai şi să nu te mai prind pe aci!”, mi-a zis doctorică după operaţiunea de salvare.
M-a tăiat pe viu, al dreacu’ măcelar, că nu mai vroia să se mai rişte cu o fiolă cu kelen, he-he!

Tags: , , ,

38 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.