67

Măi fete şi băieţi, sunt şi antologic, să dea boala!

Posted by Neliniştitu' on 21 November 2010 in La gura sobei |

Cetăţeni şi cetăţene, tanti, doamne, domnişoare şi băi tătuţilor,

Am deosebita onoare să mă anunţ cum că am devenit şi de antologie! Cum? Graţie inimoasei doamne Verona, susţinute de câteva personaje de calibru, amintind aci de Mădălina Ionescu, Ştefania Coşovei, Ioana Diaconescu, la Târgul Internaţional de Carte “Gaudeamus”, ce se ţine în chestia aia de seamănă cu Circul (pentru ăi care suferă şi suspină, e vorba de locul Vanghelighioanelor de altădată) – aşa, Romexpo, că nu-mi venea – s-a lansat în premieră universală, dar şi pe ţară, cartea intitulată “Premiile Lili – Antologia Festivalului de Literatură Lili“, Ediţia I. Ha? Şi ce-i cu asta? Păi, dacă nu eram şi eu în carte, credeţi că vă ziceam?

Cei care se duc la standul editurii Tritonic de la respectivul Târg pot cumpăra cartea şi mă pot descoperi între paginile 119-142. Am participat cu minunatele texte “Asmara, Eritrea” şi “Libreville, Gabon”. “Asmara” o găsiţi şi la mine pe blog sau pe site, iar  “Libreville”, pe site. Autografele vor curge cu proxima ocaziune de miting.

Hai, să-mi fie de bine şi voi să mă citiţi sănătoşi!

Pentru identificarea primei ediții antologice, mai jos vă prezint coperta! N-aveţi cum s-o rataţi, poza e de mari sugestii, he-he!

PS: Reţineţi titlul de vi-l zisei şi dacă nu vedeţi cărticelele prin rafturi, cereţi-le la gagicuţele-decor ce se învârt p-acolo. Se descurcă ele până la urmă…

Datorii: Vania, Gabriela Elena, Noapte bună copii, Şi la vară cald.

Tags:

67 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.