0

„Înșir-te stihuite“ a ieșit în lume

Posted by Neliniştitu' on 7 April 2022 in Poezie |

După ani de așteptare, schimbări și bătut la porțile editurilor, al doilea volum de versuri este, în sfârșit, gata să-și întâlnească cititorii.

Prin grija inimoasei Simona Croveanu, șefa de la Print One Book, „Înșir-te stihuite“ a primit o copertă superfaină și un interior clar și generos, „de poate să se bucure fără ochelari și fanii tăi de peste 50-100 de ani“, încheiat citatul Simonei.

Volumul conține versuri pentru dimineața, la cafea, ori pentru după-amieze leneșe de duminică, versuri dospite ori șugubețe, anume iscate pentru a vă mângâia sufletele, pentru a vă îmbrățișa inimile ori, pur și simplu, pentru a vă face să zâmbiți.

Gabrielle Sava, fină traducătoare de limba franceză de sorginte română, mi-a făcut onoarea și plăcerea de a scrie câteva cuvinte despre „Înșir-te stihuite“:

Cunoșteam umorul irezistibil al prozelor sale scurte, dar iată că Adrian Voicu este și un foarte bun poet care a „pus deoparte șoapte și-un pumn întreg de vise“ pentru a ni le restitui în forma poetică.

Acest volum este o minunată „șoaptă de iubire“ care aspiră la infinit, declinată în forme și stiluri diverse cu mare har.

O invitație pentru ca „veşnic să rămânem pe-al dragostei meleag“, inclusiv prin umor, care nu se refuză ci dimpotrivă se gustă lent și profund.

Dragostea le alină pe toate, până și durerea de dinți, deși „numai Dumnezeu știe dacă mai există loc de speranță“. 

Cartea poate fi comandată aici.

Lectură faină, deci, și să ne recitim cu bine!

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.