Dacă vreţi să recitiţi basmele care ne-au încântat copilăria ori dacă vreţi să luminaţi copilăria altora, vă invit pe site-ul lui Radu din Chişinău. Se numeşte Poveşti pentru copii, dar, recunosc, mie mi s-a potrivit din prima.

Aici puteţi să vă delectaţi cu neasemuitele poveşti ale lui Ion Creangă, începând cu Ivan Turbincă, Fata babei şi fata moşneagului, Dănilă Prepeleac şi terminând cu Amintirile din copilărie, basmele lui Petre Ispirescu (Tinereţe fără bătrâneţe, Aleodor împărat sau Greuceanu), cele ale lui Eminescu, Nicolae Filimon, Slavici, Andersen ori ale fraţilor Grimm.

Scotocind mai bine prin cămară, am descoperit poveşti video şi audio, tot felul de ghicitori, scenete, desene animate (Tom şi Jerry, Pantera Roz şi, pentru cunoscători, minunatul Nu pagadi), fabule, ba chiar şi alfabetul ilustrat şi asezonat cu poezele faine.

Mie mi-a plăcut tare mult, de-aia vă şi zisei de el, iar dacă vă place, luaţi-l la voi.

Hai, să trăieşti, nene Radule, că m-ai redat în mintea copiilor, he-he!

Instructiv-educativ: Zina, Teo Negură, Dana, Gabriela Elena, Zinnaida.

„Fii atent ce mi s-a întâmplat alaltăieri!”, mă sună o amică bună deunăzi. „Primesc un telefon de la Ramona, o mai ţii minte, nu? Aia care l-a luat pe Tic-a lu’ Zmucitu’, ăla de-i mare patron la Mărăcineni.” „Aha!”, răspund eu convingător, deşi habar n-aveam ce spune. „Aşa! Eh, şi mă sună asta disperată că i-a luat Asistenţa Socială copiii. Ştii că Tică a fost băiat vrenic şi i-a turnat trei la intervale regulate.” „Aha!”, repet eu figura ca să scap de explicaţii suplimentare. „Eu, paralizez de uimire şi o întreb: Cum ţi-i i-a luat, fată? Te-ai prostit? Da’ ce-ai făcut? E, răspunde tuta, n-am avut grijă de ei şi nu le-am dat de mâncare. Şi au venit ăia şi mi i-au luat. Tu ştii ce trebuie să fac ca să-i iau înapoi? Nu ştiu, fată, da’ stai să mă interesez. Şi l-am sunat pe Miron de pe Vale, ăla de e avocat la firma aia… aia de… nu-mi aduc acuma aminte, îl ştii şi tu!”

„Aha, aha, Miron, ăla de pe Vale, cum să nu!”, îi scurtez eu suferinţa pauzei de memorie. „Aşa… Şi îi cer lu’ ăla lămuriri, şi mă pune să scriu, îmi dă adrese, persoane de contact, telefoane, mă rog, tot ce ştia el, ca s-o ajut pe proastă. Şi-o sun şi-i turui toate alea în telefon dintr-o suflare, că, na, eram îngrijorată! După ce-am terminat, numa’ ce-aud tuta că râdea de-mi sărea mobilu’ din mână. Ce crezi că era, de fapt?” „???”, tac eu. „Îi luase Asistenţa copiii, da’ nu p-ai ei din casă!” „Da’ p-ai cui, bre?”, mă manifest şi eu intrigat. „P-ăia din joc, tu!” „Ce joc, mami?” „SIMS, bă, dobitoaca juca SIMS! A dreacu’, s-a ajuns şi asta! Nu ştia cum să-mi spună că şi-a luat calculator, bă, tuta boalii!”

Datorii: Teo Negură, Luna Pătrată, Zina, Gabriela Savitsky, Gabriela Elena.

Acu’ vreo două săptămâni, când era frumos p-afară, eram pe la ai mei, la Nehoiu, şi cum stăteam şi mă uitam cum creşte muguru’ pe zarzăr şi ciripeşte vrăbiuţa prin pruni, mă cuprinse un gând să-i produc o vizită la domiciliu lui Greierică. La mobil nu răspundea, fixul suna ocupat, aşa că m-am dus direct la el la poartă. “Hiu-hiu-hiu!”, face la mine Javroche, pechinezul de-l ţine Greierică pe post de alarmă. “Zât, d-aci, arătare, ‘te-n genă să te fut! Unde-i ăla de-ţi face toaleta?”, îi zic eu lui Javroche. “Hiu-hiu!”, îmi răspunde el “castrato”. Mi se agaţă de pantaloni, îl ignor şi mă duc în spate, unde-şi avea stăpânul lui coteţul de recreere reprezentat de bucătăria de vreme caldă.

“Nu, mami, lasă că vin io, o dregem! Da, da! Sigur!”, se auzea pretenarul meu dinăuntru. Vorbea cu şefa de la el de la firmă, care-i devenise gagică după vreo două săptămâni de la angajare. Evenimentul se produsese în urmă cu aproape un an, prin vară, şi mă bucurasem pentru el. Tipa era de prin Constanţa sau Tecuci, ori se născuse pe undeva din astea două şi trăise în ălălalt, nu mai ştiu. Era bunuţă fizic, avea casă pe deal, cu livadă de meri şi pruni, banu’ cât casa, mai mare ca el cu vreo opt primăveri, plus alte calităţi pe care Greierică nu le intuise la momentul premergător intromisionării în patul ei. Cea mai grea calitate a madamei era că făcea o instrucţie cu Greierică de-i accelera chelia, era ăsta turbat, nu ştia pe unde să dispară şi, de vreo trei luni, căuta soluţii să scape de ea. “Bă”, îmi zicea el într-un răstimp când scăpase de sub supraveghere, “mă simt ca la BeDeu (BD – Batalion Disciplinar, adică), să dea boala! Nu pot să fac stânga sau dreapta fără să ştie ea, mă culc, mă scol, mă aia, mă ailaltă, numa’ după cum vrea ea, nu mai pot, mă erodează fizic şi mental! Serviciu-i bun, na, mai ales pe vremea asta, banii-s frumuşei, da’ caut o soluţie să-i dau papucii, că mor de tânăr, dă-o drecu’ de treabă!”

Aşa, şi cum spuneam, mă pregăteam să intru pe uşă, când Javroche face o mişcare de încurcare, mă împiedic de el şi buf!, năvălesc cu toate kilele personale peste conversaţia lu’ Greierică. Pechinezul a urmat mişcarea pantalonului de care era agăţat, a făcut o tumbă veselă şi a aterizat neanuţat taman în capul pretenarului meu. Ăsta, surprins total şi ireversibil, a scos un “Ueaaa!” sănătos, a aruncat receptorul cât colo şi s-a răsturnat cu scaun cu tot. “Ce pizda mă-tii intri, bă, aşa? Nu te-a învăţat mă-ta cum să intri în case boiereşti?”, se răsti Greierică scuipându-şi în sân şi adunându-şi fizicul pe canapea. “Fi-ţi-ar a dreacu’ pisica asta lătrătoare!”, exclam după ce egalez forţele şi-mi revin în echilibru stabil. “Hai, să trăieşti!”, mă arunc şi eu pe canapea, întinzându-i mâna. “Ce draci ai înţepenit ca ipsosu’ la soare, dă şi tu o ţuică la musafir!”, îl bag eu în viteză. “Ho, ‘te-n mă-ta, că-ţi dau, da’ stai să-mi trag sufletu’ din sperietură!”, zise el ridicându-se.

“Ce mai face, mă, Bulău?”, deschid eu un subiect preferat în momentul când a revenit cu ţuica. “Bă, e naşpa, dă-o drecu’! Mă fute şi la propriu, şi la figurat, de-mi sare smalţu’ de pe dinţi şi neuronii din mansardă”, răspunse el cu năduf. “Hai, noroc!”, râd eu întinzând ţoiul la ciocnit. “Hai, să trăim!”, dă el cioc şi vup!, aruncă ţoiul pe gât.

Şi dă-i bârfă pe marginea nefericirii lui Greierică: că nu mai e blândă şi bună ca la început, că i-au dat colţii, a dracu’ muiere, că el nu mai poate să zică nimic, că trebuie să stea mereu cu ea, că îl sună non-stop ca să vadă unde e, cu cine e, că nu mai poate să bea cât simte, numai cu program şi numai cât îi dă ea voie. “Ea cică mă iubeşte pân’ la ceruri şi-ndărăt, da’ e naşpa rău, bă! E ca o supraveghetoare de pârnăiaşi, să dea dracii! Până şi la futut am program, dă-o-n pizda mă-sii de treabă! I-ai zis tu bine Bulău, a dracu’ vrăjitoare!”

La un moment dat, când se încinsese Greierică mai tare, iese Javroche de sub canapea trăgând ceva după el. Era telefonul fix. Greierică a îngheţat instant. “Hiu-hiu!”, face Javroche vesel lăsând receptorul la picioarele paralizate ale lui Greierică. “Bă, intelijentule, nu-mi spune că n-ai închis”, zâmbesc eu ca emoticonul cu coarne. “Hai, curaj!”, şoptesc făcându-i semn să se apuce de receptor.
“Alo, mami… Mai eşti?”, făcu pretenarul meu cu glas de pisoi uitat pe scara blocului. “Mami a plecat, a rămas doar vrăjitoarea Bulău!”, se auzi un tunet din receptor. Apoi veni tonul.

Acum câteva zile primesc telefon de la Greierică. Nu a scăpat de ea, ba din contră, dragostea e mai mare ca nicicând. I-a mărit salariul şi i-a dat liber o zi pe săptămână, să facă şi să se ducă unde vrea el. “Bă”, necheza ăsta fericit în telefon, “mai vino pe la mine, mai facem o fază d-aia cu telefonul, că sigur îmi mai obţin o creştere de salariu şi-un weekend întreg liber, hă-hă!”

Datorii: Sifilica Blenorel, Gabriela Elena, Meşterul Manole, Teo Negură, Vania, Gabriela Savitsky, Nea Costache.

Vă spusei acu’ ceva vreme că, periodic, mă apucă dorul de meleagurile natale, lucru aproape normal, zic, care se poate întâmpla oricui, la orice vârstă.
Eh, şi cum stăteam cu doru-n sânge, numa’ ce mă pomenesc pe la o bună şi veche pretenară, fostă colegă de bancă din şcoala generală şi pe care viaţa o ţintuise pe plaiurile pline de neprevăzut ale Buzăului.

Bucurii, amintiri, reproşuri politicoase gen „n-ai mai dat şi tu un semn, nesimţit de Bucureşti”, răspuns decent, „vezi că ai făcut pleonasm”, „ce fac ai tăi?”, „da’ ai tăi?”, „merge serviciu’?”, „pe pizda mamii lor de dobitoci, că ne jupoaie de zile!”, „lasă, bine că-i Nicu aranjat (bărbac-su, n.a.)!”, „eh, cât o mai merge şi la el, c-a fost prost şi nu s-a dus în Germania, la soră-sa, că acuma aveam şi noi un viitor mai altfel”, şi aşa mai departe.

După nişte potol pregătit în grabă, că, deh, „ţ-o fi foame de pe drum!”, încheiat citatul, numai ce mă relaxam la o televiziune pe cablu, când îmi sare-n ochi ăla micu’, Gigel. Cred că era clasa a doua sau a treia, n-am reţinut exact, că era destul de trist cu caietul care-i atârna în mână ca o găină proaspăt pornită către jumulit. „Care-i treaba, tinere?”, mă dau eu „human friendly”.
Piciul se uită la mine aproape uimit şi bălmăjeşte: „Huh, matematica asta….” „Ia vino la mine, că le-om da de cap”, afişez eu un zâmbet plin de speranţa şi dorinţa de ajutor. „Ce-ai de făcut?”, iau eu caietul. „Am avut de compus şi de rezolvat nişte probleme şi nu ştiu dacă-i bine”, mormăie piciul. Trecem în camera lui, la birou, deschid caietul de lucru, că aşa era procedura, întâi pe ciornă şi apoi pe curat, şi încep să mă minunez.
Citeste in continuare:  "Problemele de mate, colega de bancă şi promoţiile la felurite chestii"

Mai ieri a sosit şi rândul meu să scot capu’ pe geam şi să văd c-a năvălit muguru’ ierbii şi găinaţu’ vrăbiuţei peste Matizel. Am purces rapid la spălătorie, i-am redat Matizacului culoarea originală, am inventariat petele de rugină, i-am schimbat mirosul interior, am scos aerul din rezervor şi am setat capul compas către Nehoiu.

Eh, sar etapele intermediare şi ajung la Berca, unde pretenarul Greierică, având funcţia de vecin şi vajnic partener de aventuri în copilăria-mi, făcea autostopul. „Ce mai zici, mă, Greierică puţă de furnică?” „Aia-aia! Tu când îţi iei maşină?” „ Vezi că te fut exact în gât şi te cobor din mers fără să te-anunţ!” „Hă-hă! Tot glumeţ ai rămas!” „Ce mai face mă-ta, tac-tu, mai trăieşte Flocosu’ (un duşman comun, n.a.)?” „Bine, bine, mai trăieşte, dă-l spre pizda mă-sii de limbric cu pilozităţi.” „Ce-ţi mai face soacra?” „Dă-te-n mă-ta, că eu nu te-am înjurat!” „Da’ Maria, Geanina, Lucreţia (nişte cotizante de pe vremuri, ce erau la noi în organizaţia de UTC) pe unde mai joacă?” „S-a-ndurat Dumnezeu de ele şi le-a măritat una la Şeţu, una la Pătârlage şi ailaltă pe la Siriu.” „Nu se poate, serios?” „Să moară mama!” „De acord!”
Citeste in continuare:  "Frăţia volanului şi poliţaiu’ de gaşcă"