Vacanţa de vară era unul dintre cele mai aşteptate momente din an, după alte câteva, şi enumăr aci doar pe cele mai importante: celelalte două vacanţe, Paştele, Crăciunul, ziua mea şi ori de câte ori se putea lipsi cu încredere de la şcoală.
Într-una din astfel de minunate şi multaşteptate perioade, plănuisem cu ăl bătrân, tatai-miu, să dăm o fugă pân’ la stâna lu’ Bulz, la Curmătură, vreo cinşpe de kilometri mai la vale de Nehoiu, pe asfaltul către Buzău. Bine, că de la asfalt mai aveam vreo două ore de urcat pe coclauri, asta aveam s-o aflu pe traseu.
Citeste in continuare:  "Varza, toporul şi strunga de oi"

Puţină lume ştie ceea ce eu abia îmi mai aduc aminte: prima şi ultima, hai să-i zicem maşină, care ne-a bucurat familia, şi anume, o mândreţe de Trabant 601S, carton made.
În fiecare vară, ca să nu-şi iasă din mână, taică-miu îi făcea bucăţi complicatul motor de 2 cilindri şi, cam de fiecare dată, după asamblare, îi rămâneau piese. Culmea era că vajnica maşinetă dizolvabilă îşi făcea datoria şi, până treceam gârla (o să vedeţi mai încolo), mai pierdea un pumn de piese, care se dovediseră a fi de prisos, din moment ce continua să meargă. Mai mereu, tăică-miu le găsea locul, dar numai pentru o scurtă perioadă, deoarece copilaşii de prin vecini veneau la noi la poartă strigând „Nea Costicăăă, ţi-am mai adus o bucată din maşina lu’ matale!”. De cele mai multe ori aveau dreptate, dar se întâmpla să apară şi cu alte bazaconii aparţinătoare tractoarelor sau basculantelor care veneau la târgul de duminică de lângă grădina noastră. Eh, ce vremuri, măi, dragilor…  
Citeste in continuare:  "Trabantul şi amorul porcesc"

Profa de franţuzscă din liceu, o tanti care încă mai mirosea a facultate, ne pusese la învăţat, pentru când om veni din vacanţa de vară, mai multe chestii, printre care şi “Marseieza”. Drace, noi nu ştiam “Tricolorul” şi asta vroia imnuri franţuzeşti! Noroc că-mi era dragă şi limba, şi a de-o preda.
În vremurile-alea de copilărie spre adolescenţă, frumoase tare, aveam o îndeletnicire naturală, sănătoasă şi instructivă, laolată cu vecinii de vârsta mea, anume, mergeam cu caprinele pe coaste, dealuri şi pădurile din împrejurimi.
Citeste in continuare:  "Caprele marseieze"

Legendele spun că, acum ceva vreme, pe când se năştea criza în sânu’ la societatea românească, s-a ivit din luminate minţi şi  neobosite spirite Festivalul de Literatură “Lili”, unde am participat şi eu cu un capitol din “Între două decolări”, ăla cu titlul de mai sus. Întrucât Mădălina a dat prima cu vestea-n mine cum că am luat premiu, daaa, am zis ca să împărtăşesc cu voi şi bucuria, şi respectiva scriere, care, chiar dacă e lungă, sper să nu plictisească prea tare, he-he! Vizionare plăcută!
Citeste in continuare:  "Asmara, Eritrea"

Să tot fie peste două decenii şi-un an, când paşii mi-erau înţepeniţi prin Şcoala Militară de Artilerie Antiaeriană şi Rachete din minunata urbe braşoveană. Despre viaţa în respectiva instituţie militară de învăţământ, nu vă spui acuma, că nu ăsta-i scopu’ poveştii. În două cuvinte, se poate rezuma astfel: era nasoală!

Ca să ne mai treacă timpul într-un mod plăcut şi să ne ocolească fenomenul „razna” ori mai popularul “streche”, păcăleam sistemul cu tot felul de treburi: inventam jocuri cazone (scos arcurile de la pat, pus căcat pe clanţă, pişat în bocanci ori înnodat şireturile aferente lor şi alte idei inteligente de gen), inventam trupe de rock, cenacluri literare, brigăzi artistice, plantoane, piese de teatru, gagici bune şi dornice etc.
Citeste in continuare:  "Potriveala cu mâna şi ochii-n cruciş"

„Bă, să vezi ce mi s-a întâmplat uichendul trecut, hă-hă!”, a demarat discuţia pretenul motociclist. Nu ne mai văzusem de o sumă de timp şi abia aştepta să-mi depene vajnicele-i experienţe cu noua lui dragoste din faţa blocului, Hon-daaaa… „Bă, Discoverii Cianel, să dea boala, nu alta! Fii antet la mine, aci!”, beli el nişte ochi peste zâmbetul larg, după care supse frugal din cafeaua pişăcioasă. „Deci, ştii că mă duceam la Eforie, să mă văd cu colegii ăia, ai mei. Unii plecaseră mai devreme, pe la 3:00, câţiva veneau sâmbătă dimineaţa, iar vreo doi-trei-patru, printre care şi moa, plecam în jurul aceleiaşi ore 5:00, când scăpam şi eu de scârbitch.
Citeste in continuare:  "Aventurile pretenarului motociclist"