2

Încă una mică despre “A fi sau a nu Wi-Fi”

Posted by Neliniştitu' on 3 July 2015 in La gura sobei, Speşăl Ghestar |

În spiritul zicalei “Las’ să te laude prietenii, că doar nu te-or lăuda dușmanii”, vă mai împărtășesc o bucurie venită din partea unui vajnic pretenar, Bogdan Vasilescu. În treacăt fie spus, Bogdan este creatorul minunatei coperte pe care o puteți admira mai jos.

Tătuțule, eu nu critic ce nu pot face eu însumi, da’ am zis ca să-ți zic, că ne știm demult.

Jumătate de carte e faină rău, la câteva povestiri (puține) nu m-am prins, da’ te știu mai subtil decât mine și-s sigur c-o să-mi zici ce-a vrut să spună autorul, iar restul de povestiri sunt faine.

Ca și la celelalte cărți ale tale, mi-a părut rău că s-a terminat, dar asta s-a dus cam prea repede, să știi. Scoate și tu cărți mai mai groase, că tare mi-au plăcut “Decolările” și “Templierii”. Și nu numai mie! Oricum a mers de minune pe plajă în primele două zile, că-ți zisei c-a fost cam scurtuță pentru gustul meu.

Niște pretenari au căutat-o pe elefant și aveau stoc zero, da’ au găsit-o la brașovenii de la Libris.

Ăsta-i semn că-i faină, mă, o ia lumea!

PS: Am uitat să-ți zic că titlul “A fi sau a nu Wi-Fi” este absolut genial.

A fi sau a nu Wi-Fi Coperta I

Tags: , ,

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.