8
Fraţi
Posted by Neliniştitu' on 16 February 2014 in La gura sobei | ∞
A fost odată, ca niciodată, pe vremea când scrisul era în război cu vorbitul, doi fraţi, doi de I. Erau fraţi gemeni, după câte se ştie.
Ca orice fraţi care se nasc din aceeaşi mamă, „de-o făptură şi de-o seamă”, după cum ne zice poetul, erau diferiţi ca manifestare şi comportament: unul dintre ei era băgăreţ şi-l întâlneai acolo unde te aşteptai cel mai puţin sau deloc, iar celălalt era timid şi retras, neapărând nici măcar atunci când era obligatoriu să apară.
– Ce bine de mine că nu am fraţi, îşi puse căciula pe-o parte, Î. Pe mine n-are cine să mă deranjeze. Eu apar acolo unde trebuie, la momentul care trebuie.
– Eu n-aş fi aşa de sigur, zise Â.
8 Comments
M-asteptam ca al doilea frate să nu fie atÂt de sigur 😛
Înţelepţii vin la urmă. 😛
Î seamănă cu o săgeată
Către ceruri îndreptată.
Cu Î/Â e mai complicat
Fiindcă e reprezentat
De două semne. Neapărat
Cu î scriem la început
Cum ar fi în “împrumut”;
Dar când este în cuvânt
Îl vom scrie â, ca-n “sfânt”.
La sfârşit dacă îl scrim
Tot pe î îl folosim.
De exemplu: “hotărî”.
Ei, dar nu te amărî,
Fiindcă sigur le înveţi
Dacă singur le repeţi:
Într-o zi un împărat,
Rău si neînduplecat,
Hotărî să joace-n horă
Învârtita timp de-o oră.
O oră să repeţi şi tu
Cum şi unde-l pui pe Î /Â!
Foarte frumoasă lecţia nocturnă. Săru’ mâna! 🙂
Doar că la versul al treilea trebuia Î/Â şi nu Î/Ă. Poate reuşeşti să modifici, că strică tot sensul “lecţiei”!
Care Î/Ă? 🙂
Graţie! Se vede că eşti cavaler!!!!
Iar dacă nu se vede, se va constata! 🙂