18

Evadarea cu găluşte – A cinşpea

Posted by Neliniştitu' on 30 August 2009 in Evadări |

Fuse şi se duse ultimu’ Ogrezeni din perioada de vară…
Am început pozitiv, cu stângul pe tobă, făcând joncţiunea cu d-na Renata Friedenberg în cartierul care-mi va fi mamă şi tată, adică ăla de l-a făcut celebru pe cititorul cu ochii închişi de „goagăl” şi „almanahe”. Zic, „ce puii mei s-o mai iau prin Militari, că am gipies, hai s-o întindem prin Mihăileşti, Buturugeni şi ce draci or mai fi pân’ la Ogrezeni”. Săraca d-na Renata, n-a avut ce face decât a da din cap a aprobare, că oricum nu avea de ales. M-a asigurat că asta se numeşte „încredere”. Am avut ceva dubii, da’ am purces vârtos la drum.

Pe la jumatea distanţei, taman într-o intersecţie cheie, mi-a murit gipiesu’! Da’ nu aşa, să mai dea dintr-un bit, doi, ci total, zicea ceva cu „out of memory” şi „fatal error”, ceea ce se vedea şi cu ochiu’ liber… D-na Renata nu se manifesta, da’ simţeam că i se duce încrederea cu cât ne depărtam de Bucale şi înaintam către necunoscut. „Doamnă”, am asigurat-o în stilu’ propriu şi personal, „nu aveţi teamă! Ştiu exact când o să ieşim din România!”. A schiţat un zâmbet, he-he!

Poate nu vă vine a crede, da’ am simţu’ porumbelului voiajor, că am ajuns la strada principală, aia de împarte Ogrezeniu’ în aripa dreaptă şi a stângă, fără a pune întrebări tantilor cu sacoşe întâlnite pe traseu.
La năvălirea în curtea consacrată, am dat peste d-na Verona, amfitiroana totală, Eszty, preparatoarea inegalabilă de salăţi şi alte bunătăţi şi Anda, sărbătorita de ieri şi copiloata eternă a d-nei Lucia. Ne-am pupat şi am trecut la aranjat mesele şi scaunele pentru tura a doua ce urma să vină. Ah, ce eroare, uitasem de invitatul de onoare şi minunatul personaj ardelenesc personificat de statura lungă (el a zis!) a lui Cody.

Pe la doişpe, în miez de zi, au apărut Mădălina, Lilick şi un buchet pesedist (trandafiri, ca să nu fie dubii, da?), ţinut de cozi de George. Ne-am pupat groaznic!
Am trecut la depănat amintiri (Cody, George, moa), chipsuri cartofelice (Mădă, dar a mai apucat ceva fărâme şi George) şi pâine găurită şi vopsită cu usturoi, de-i zice „beicrolşi” (Mădă).

Sonorul a fost asigurat de un vecin minunat, ăla din dreapta, cum intri, care a rupt un abricht (o maşină de rindeluit, pentru cei care nu le au cu forestiera) mai tot timpul cât am stat noi acolo. După ce şi-a dat fiecare cu părerea despre posibilitatea ca personaju’ respectiv să aparţină unei religii nesimţite, care-i permite să muncească în timp ce alţii vor să se bucure în linişte de o salată ori o găluşcă cu prune, am concluzionat, dat fiind faptul că avea acoperişul casei vopsit cu verde, că e musulman. Cu timpul, ne-am obişnuit cu zgomotul şi ni se părea anormal când se oprea ăla să se ducă la veceu şi tăcea scula respectivă.

Salata de peşte afumat, aia cu „de toate din grădină” (Eszti), da’, mai ales, campionatu’ de ascuns găluşca în gură, au reprezentat deliciile acestei întâlniri.

Ca de obicei, am râs de ne-am îndoit de burţi (că noi avem d-alea profi, nu d-alea sexy, că suntem bărbaţi de carieră, he-he!), am povestit, am băncuit (am rostit bancuri, adică), am eschivat elegant mânia ungurească ce se revărsa din minunata Eszti, ajutând-o la cărat găleţi cu roşii din grădină şi am reuşit de am obţinut reţeta pentru găluşte prunicole, din care vă voi prezenta poze. Bune, rău, bre, bune rău! D-aia îmi plac mie ungurenii, că ce fac, fac ca lumea!

Pe la 5 peme s-a dat răspândirea populară. A fost fain tare şi cred că am trăit întâlnirea cu cea mai mare concentraţiune de hohote pe minut.
Încă o dată, de-aci din studio, redacţia urează „La mulţi ani!” Renatei (pentru azi) şi Andei (pentru ieri)!

Pese Unu: Codilian cel Ardelean a dat în noi cu bonomia caracteristică zonei de un’ se trage şi ne-a oferit nişte palincă de Jibou, crudă şi virgină, din toamna trecută. Io o mai las să se majoreze un pic şi pe urmă o iau la întrebări…

Pese Doi: Într-un cadru emoţionant, acelaşi inegalabil personaj de dincolo de Someş, s-a făcut frate de aşi cu d-na Lucia, Lilick şi George. Jockeri nu avea pachetul ăla de cărţi (Deh! Era unguresc, ce să le ceri?), că Mădă şi cu mine ne abonasem deja… Data viitoare cică se va inventa pachetu’ cu aşi de rezervă, da’ nu sunt sigur că vreau să mă bag la un sextet, parcă mai fain e la duo, he-he!

Pese Trei: “V”-ul de la “Victorie” îi aparţine lui George.

Detaliu

Degete victorioase

Tags: ,

18 Comments

  • dielda dinu says:

    Draguta descriere.

  • Dielda,
    Suprize-surprize!
    Săru’ mâna şi bine-ai venit!
    Azi vorbirăm de tine la mirifica întrunire. 😀

  • dielda dinu says:

    Si ce anume m-ati barfit ?? Si de ce, ca nu-s importanta. 😀

  • Cum aşa? Ai o impresie naşpa despre persoana matale! 😀
    Păi, bârfa se învârtea în jurul nemaiparticipării tale pe la cenaclu sau nu mai ştiu exact la ce. 😀 Cody a fost cel cu amintirile. 🙂

  • dielda dinu says:

    Asta cam asa e. O sa revin in ¨vizite¨. 🙂

  • Păi, na! Eşti aşteptată. 🙂

  • dr. Lecter says:

    galuste cu prune… asta e desert unguresc. am reteta de la bunica-mea. ea facea numai cu prune rosii, care nu prea se mai gasesc. bune! fac si cu prune unguresti (vinete). ale tale seamana mai mult cu pirostile, care sunt niste plicuri tot din aluat de cartofi, umplute de regula cu magiun, dar poti sa le umpli cu ce vrei tu. chiar si cu de-a sila.

  • Manole says:

    Pai, sa va fie de bine! Ca spornica bag seama ca a fost! 🙂

  • Lecteriţa,
    Da, ai dreptate, ăghen. Cred că piroşti le-a zis cineva.
    Mai pun una pe listă când oi veni pe la Nehoiu. 😀

  • madalina says:

    Cu pese trei l-ai dat in fapt.

    Si ce o sa creada lumea, ca eu doar am mancat?

  • WhiteWolf says:

    Apropos de mancat. Sanatos 😀
    Un mos si o baba, sot si sotie, mor intr-un accident si ajung in Rai. Acolo ingerul de serviciu ii duce pe o plaja plina de palmieri plus o casa bestiala de lemn si le spune ca acum tot ce au de facut ei in Rai este sa stea acolo si sa se bucure de tot.
    Mosul se intoarce catre baba si ii zice:
    – Vezi ce proasta ai fost? Puteam sa fim aici de 10 ani! Dar, nu… Tu vroiai sa mancam sanatos

  • Mădă,
    Scuze pentru întârziere, da’ ştii pro’lema. 🙂
    Lume, lume! Am mâcat şi eu! 😀

  • WhiteWolf,
    He-he! Mersi frumos! Da’ dacă nu mai mănânci, n-ajungi tot acolo? 😀

  • Lilick says:

    Poate iti povesteste Lucia de GPS-ul lui GES. Acum stie de ce prima data cand am fost la Ogrezeni ne-am invartit in cerc. 😆

  • Abia aştept să aflu! Dacă nici cu translator nu s-a descurcat George, înseamnă că problema nu e la GPS. 😀

  • codeus says:

    acu’ am ajuns si eu in casa si am vazut cate in luna si in stele la tine frate,da citind povestea ta sa mor eu de nu ma indoiesc ca eu am fost cu tine acolo,parca prea suna bine. apropo galustile arata mai bine aici decat in castron in realitate,or fi tot alea?!! nu ca nu au aratat bine in realitate,ca dupa aia la proxima ocazie imi pune Esti pielea pe bat )))

  • Aşa, aşa bine că ai mai îndulcit-o cu găluştele! 😀
    Bine că nu intră Eszti p-aci, că-ţi dădea ea ţie realitate! 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.