Despre ”Vreau să rămân copil”
O vorbă de la noi, de la Nehoi spune că în viață trebuie să asculți de trei persoane, chiar femei fiind: de mamă, de nevastă și de editoarea ta.
”Adiță, trebuie să iei cartea asta, este o frumusețe, crede-mă!”, mi-a spus Violeta Borzea, șefa de la Editura pentru Artă și Literatură și bine am făcut că am ascultat-o.
Prezentarea este impecabilă și zic că e cea mai frumoasă carte pe care a scos-o Violeta până acum: copertă groasă, cartonată, semn de carte textil, full color, legătură clasică, precum odinioară, ilustrată măiastru și pe coperte, și pe dinăuntru de Elena Drăgulelei-Dumitru, ”Vreau să rămân copil” de Balada Anisia este o bijuterie editorială.
Din cercetările mele am aflat că mai există o ediție apărută la Editura Ion Creangă în 1973 și acuma vine marele mister: oricât de mult a căutat, oricât de mult a cercetat, Violeta nu a reușit să o/îl descopere pe cea/cel care a scris minunea asta de carte.
Incitat și peste măsură de curios, am pornit la savurat pagină după pagină și, mărturisesc că misterul din jurul autoarei (să admitem) este întrecut doar de căldura și tandrețea ce răzbate din curgerea poveștilor.
Mițache, motanul, cățelul Figaro, Achile, șoricelul, alături de măgărușul Smoc, umbreluța Sabina sau balonul albastru Alexandru, sunt protagoniștii unor aventuri din care reies valori profund umane și calități precum compasiunea, empatia, loialitatea, sinceritatea, calități pe care ar trebui să le avem cu toții.
Toate poveștile, fie ele mai vesele (”Orașul înflorit”, ”Vreau să rămân copil”) ori mai triste (”Pescăruș”, ”Mingea”, ”Peștișorii chiulangii”), sunt pilde, felii de înțelepciune servite pe înțelesul celor mici.
Imaginația autoarei este debordantă și profund juvenilă uneori, de multe ori punându-mi întrebarea dacă rândurile scrise nu au fost cumva transpuse direct din mintea unui copilaș.
În ”Ușa” am savurat astfel puritatea și candoarea copilului care aflând că o anume ușă a fost odată copac cu frunze, îi promite că-i va aduce din parc cea mai frumoasă frunză posibilă, pentru ca ușa să retraiască pentru câteva momente cum a fost odată, apoi superba lecție despre libertate din ”Cetatea de nisip” sau despre prietenie (”Biscuitul cel gustos”, una dintre preferatele mele).
Am mai descoperit adevărul despre cea mai mare bogăție a lumii (într-o altă preferată de-a mea, ”Cel mai iubit din lume”) care nu, nu-i nici aur, nici argint, în ”Fetița cea verde” am aflat ce se întâmplă dacă minți, ”Peștișorul Bartolomeu” mi-a spus cum sfârșești dacă ești trufaș și vrei să ieși mereu în evidență, mi-am încălzit sufletul retrăind sentimentul de a face bine alături de ”Pălăria Spic-de-grâu” ori de a fi bun alături de ”Umbreluța Sabina”, ori empatic și milos în ”Pescarul și delfinul” și câte și mai câte, vă mai las și pe voi să trăiți descoperind sau să descoperiți trăind.
Poate și datorită calității și grijii cu care a fost realizată cartea ori a superbelor și pastelatelor ilustrații care te însoțesc peste rânduri, am avut senzația că poveștile Baladei Anisia au câte ceva din Vrăjitorul din Oz, Micul Prinț, Winnie the Pooh și chiar poveștile fraților Grimm, ceea ce-i conferă, zic eu, aura binemeritată de universalitate.
Îți mulțumesc mult, Violeta, pentru recomandare, este o carte unică, de o rară sensibilitate, o carte care te duce înapoi și te întoarce mai bun, mai atent, mai prezent la ce se întâmplă în jurul tău.
Felicitări ție pentru încă o preainspirată alegere, felicitări Elenei Drăgulelei-Dumitru pentru fainele ilustrații, felicitări tuturor celor care au readus în circuit o astfel de nestemată literară.
