Despre ”Un ghem de vise/Libeluliada”
Doamna Cleopatra Lorințiu este o legendă vie.
Face parte dintre puținii aleși care l-au cunoscut pe Nichita Stănescu, domnia sa însăși fiind o poetesă de mare calibru.
Personalitate complexă și multilaterală, doamna Cleopatra Lorințiu este scriitoare, jurnalistă, realizatoare TV, diplomată, scenaristă, director-adjunct de ICR, autoare de filme documentare artistice TV, despre scriitori și feluriți artiști și reportaje într-o sumedenie de țări.
Am avut onoarea să o întâlnesc la lansarea cărții domniei sale ”Un ghem de vise/Libeluliada”, apărută prin grija minunatei Violeta Borzea la a sa Editură pentru Artă și Literatură.
Toate cărțile pentru copii din Colecția Miniviolet a Editurii pentru Literatură și Artă sunt faine, dar cea a doamnei Lorințiu e faină de tot: coloncifru cu model de mână, scris lucrat cu numele autorului și al capitolului în cap de pagină, ce mai, Violeta a scos o supercarte și de această dată.
Coperta stă sub măiastra semnătură a Elenei Drăgulelei-Dumitru, iar desenele de-o inocentă vârstă ale Silviei Mitrea ”coronat opus” într-un mod impecabil.
Din prima am iubit scrierea doamnei Lorințiu, care este o teleportoare, o mașină a timpului ce m-a luat de-aici și m-a dus prin intermediul poveștilor domniei sale în banca mea din clasa a III-a de la Școala Generală Nr. 1 Nehoiu, încă din prima povestire, când la rându-ne jucam tot felul de farse, punând pietre, bucăți de cărămizi sau chiar broaște vii (cum se întâmplă în povestirea ”Un mic ajutor”).
Unde mai pui că am și avut colegă de bancă o anume Cristină și mi-am adus aminte de bilețelele purtate din mână în mână sau de datul întâlniri după ore, de făcut cadouri deosebite, precum vestita ”Eugenie” sau câte-o napolitană cu cremă roz (de ce-o fi fost ea) ori de călțunei și aglicei strecurați printre foile de la caiete.
Măiestria doamnei Cleopatra Lorințiu atinge filigranul în descrierea tablourilor, amintindu-mi de abundența anotimpurilor de altădată, când ”zăpada înghițise parcă toată grădina”.
Ca o particularitate rară a cărților citite de mine în ultimele decade, cartea doamnei Lorințiu este prima ce mi-a adus aminte că a existat un ”Mers al trenurilor” ori ședințe de comitet de bloc, ori că râșneam cafea, ori că au existat atât de fainele biciclete Pegas, ori că trebuia să scriem compuneri la școală sau să luăm untură de pește pentru poftă de mâncare (și mie mi-a dat mami), ori că greșelile pe care le făceam când scriam cu stiloul cu cerneală se numeau ”purceluși”, sau de mesajele propagandistice de altădată, gen ”Fii tare ca o stâncă și nu uita că ești româncă”.
Cartea doamnei Cleopatra Lorințiu este o înșiruire de întâmplări pline de umor și culoare, iar limbajul este așa de cald și moale ca blana unui pisoi care toarce pe sobă ori ca chemarea bunicii când ne mai îndemna să mai păpăm un polonic cu ciorbă ca să ne facem mari.
Autoarea este o fină cunoscătoarea a copiilor și o maestră a copilărismelor. Astfel, unul dintre copilașii-personaje se antrenează pentur a merge cu ascensorul aruncându-se de pe căpițele de fân, altulia, care trebuie să facă gramatică atunci când se apropie vacanța, îi fug gândurile aiurea prin grădină sau doi frați gemeni se gândesc că trebuie să aștepte până la vara viitoare ca să scrie unor meduze, pentru că încă nu ajunseseră la școală cu scrierea la litera ”z”.
Unele dintre povești, zic eu, sunt adevărate poeme în proză (Închipuirea, Libeluliada), debordând de metafore și cuvinte ales meșteșugite, menite a crea în mintea cititorului imagini și peisaje fantastice.
Toate poveștile sunt faine, dar mie mi-au plăcut cel mai mult și cel mai mult ”Din cauza Cristinei”, ”Filmarea” (pentru umor și naturalețea juvenilă a descrierii), iar finala ”De dragul tău”, care lasă să răzbată Poeta în toată spledoara sa, vă va face inima să se încălzească și sufletul să tremure.
Închei aici și, cu sinceritate și adâncă recunoștiță, vă zic săru’ mâna, doamna Cleopatra, că m-ați făcut să-mi retrăiesc atât de frumoasa mea copilărie petrecută la Nehoiu!
