2

Despre o mare surpriză, un început de drum şi… mai vedeţi voi.

Posted by Neliniştitu' on 5 May 2015 in La gura sobei, Speşăl Ghestar |

Unul dintre cele mai faine momente al activităţii mele scriitoriceşti s-a produs acum câteva seri, când cu totul şi cu totul întâmplător am descoperit un mesaj de la Cineva foarte tânăr, dar care avea să mă surprindă total şi decisiv. L-am citit cu mare mirare şi profundă satisfacţie, exclamând la final: „Slavă Domnului şi părinţilor, că încă mai sunt odrasle ce-şi găsesc fericirea în scris şi citit!”.
Nu vă mai reţin la atenţie şi las acţiunea schimbului de mesaje să curgă.

Mesajul de la Cineva foarte tânăr:
Bună ziua, domnule Adrian Voicu şi Hristos a Înviat!
Dacă s-ar putea, am câteva întrebări pentru dumneavoastră: Care a fost impulsul care v-a motivat să scrieţi prima carte? A fost greu să o începeţi? Cât timp a durat până aţi terminat-o? Cum de ştiţi dacă ideea de la care aţi pornit aceea carte este cu adevărat ceea ce v-ați dorit să scrieţi?
Mă scuzaţi că sunt atât de nepoliticoasă. Numele meu este Ene Andreea Elena, am 14 ani şi îmi place să scriu şi să citesc. De mai mult timp mă chinui să încep o carte. Înainte să mă gândesc la asta am scris câteva povestiri, dar numai fiindcă îmi plăceau şi mă regăseam în ele. Acum, însă, de când vreau să încep cartea nu mă gândesc mult, ci foarte mult dacă ceea ce vreau să scriu e chiar ceea ce doresc.
Mă gândesc că dacă nu aş fi citit atât de multe cărţi era mai bine, fiindcă aşa nu era nici o tentaţie ca să mă inspir. Îmi place foarte mult să fac asta şi ştiu că dacă aş renunţa nu aş mai fi fericită.
Îmi pare rău dacă v-am deranjat. Ştiu că sunteţi extrem de ocupat, dar vă rog frumos să-mi răspundeţi.
O zi bună!

Subsemnatul:
Bună, Andreea!
Scuză-mă că îţi răspund aşa de târziu, dar mesajul tău a intrat în “Other” şi abia acum l-am văzut.
Mă bucur că încă mai întâlnesc persoane atât de tinere ca tine şi atât de pasionate în ale cititului, dar, mai ales, în ale scrisului.
Să scrii e uşor. Să scrii frumos e ceva mai greu.
Scrisul vine din tine şi e inexplicabil să-ţi spun ce m-a determinat să încep prima carte. Dacă o să iei la rând articolele de pe site-ul meu de autor sau de pe blog, cu siguranţă vei găsi nişte răspunsuri. Cel mai probabil este şi faptul că-ţi doreşti să împărtăşeşti altora experienţele şi trăirile tale, că vrei să-i îmbogăţeşti şi pe cei din jur cu rodul imaginaţiei tale.
Nu trebuie să te chinui să începi o carte, pentru că scrisul nu trebuie să fie chin, ci pură plăcere. În primul rând trebuie să ştii de unde începi şi unde vrei să ajungi. Apoi între limitele astea două construieşti. E atât simplu, dar atât de complicat.
Nu e nici un păcat să te inspiri din cărţi, păcat e să plagiezi. Sunt sigur însă că cititul te-a ajutat îndeajuns de mult încât să ai propriile idei în a porni pe drumul ăsta, al scrierii unei cărţi. Totul e să vrei cu adevărat să faci asta şi să ai curajul să începi. Apoi lucrurile vor merge de la sine.
Şi încă ceva important: să nu descurajezi dacă lucrurile nu vor ieşi exact aşa cum ţi-ai dorit.
Mult succes şi inspiraţie!

Andreea:
Vă mulţumesc mult pentru că mi-aţi citit mesajul! Nici nu vă închipuiţi cât de fericită m-aţi făcut! Sunt atât de emoţionată!
M-am gândit de multe ori înainte să vă trimit mesajul. Au mai fost şi alte încercări, dar nu am avut curaj. Şi acum încerc să-mi dau seama dacă e o iluzie sau nu.
Ştiam că sunteţi ocupat tot timpul. Părinţii mei mi-au povestit foarte multe despre dumneavoastră. V-am citit blogul de multă vreme, dar e altceva când vorbeşti cu autorul, mă rog, chiar şi prin intermediul internetului.
De când v-am citit mesajul lucrurile stau mai bine şi vreau să vă asigur că am să o iau încetişor. În seara aceasta citeam Harry Potter şi mă gândeam la dumneavoastră, apoi… Am înţeles cât de important e să am răbdare cu mine şi cu mintea mea.
Vă mulţumesc mult pentru tot!

Subsemnatul:
Pentru foarte puţin.
Mă bucur că ţi-am putut fi de folos într-un fel. Poţi reveni oricând doreşti, iar dacă-mi stă în putere să te ajut o voi face cu plăcere.
Numai bine să ai tu şi cei dragi ţie!

Andreea:
Şi dumneavoastră la fel! Încă o dată vă mulţumesc. Mi-aţi înseninat seara.
Sper ca nu v-am deranjat.

Subsemnatul:
Şi tu mie.
Nicidecum. Numai bine!

Alte cuvinte sunt de prisos, nu?
Un singur lucru ar mai fi de adăugat: după ce am mai citit o dată, mi-am dat seama că eu şi Andreea ne cunoaştem de multă vreme, ultima oară văzând-o acum vreo 13 ani.
Este vecina mea de la Nehoiu şi sunt mândru de asta. Păi, cine n-ar fi fericit să aibă astfel de vecini binecrescuţi şi frumoşi la suflet?

Tags: , , ,

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.