0

Despre calculatoare de poveste și povestiri

Posted by Neliniştitu' on 24 January 2023 in La gura sobei, Speşăl Ghestar |

Aventura scrierilor mele începe cu mult înainte de era calculatoarelor portabile, pe vremea când caietele dictando și cele de mate de 48 de file erau în topul materialelor de așternere a gândurilor personale.

La destul de multă vreme, să tot fi fost jumătatea anilor ’90, a urmat un desktop Pentium I de la serviciu, apoi am continuat, grație evoluției tehnologice, cu laptopurile ce mi-au fost alături ani de zile, mii de kilometri de aventuri și sute de povestiri împărțite în aproape două duzini de cărți .

Undeva la mijlocul lui 2005 și până pe la jumătatea lui 2007 am cunoscut un Toshiba Satellite A105, pe tastele căruia am scornit următoarele: Joi seara, în parcare, Între două decolări, Antologia Festivalului de Literatură Lili.

Tot el a fost martorul a câtorva capitole și idei ce vor face ulterior parte din volumele A fi sau a nu Wi-Fi, Otrava noastră cea de toate zilele, Pe vremea când lumea începea să-și taie porcul de pe listă și Astă seară râdem în familie.

Din varii motive, chiar nu mai țin minte de ce am renunțat la el, a sfârșit prin a fi făcut cadou soră-mii, care l-a reparat și încă își mai deschide ochii și-n ziua de azi.

Începând cu toamna lui 2007, tovarăș de povești și călătorii avea să-mi fie un Dell Latitude 6400.

Am văzut împreună multe locuri și am trăit multe aventuri împreună, până când în vara lui 2010 i-au cedat balamalele ecranului, ulterior murind definitiv.

Am avut noroc că exact înainte să-și dea obștescul sfârșit, am făcut backup la toate ce aveam pe el.

Și el a fost reparat și este în continuare la sor-mea în stare de funcționare. Și el, și soră-mea, he-he!

Pe el mi-am scris ideile pentru ce aveau să fie Nepovestitele trăiri ale templierilor români – Cartea I, Cartea-n bucate și poezii din Una pe inimă, una pe dos și Înșir-te stihuite.

Începând cu vara lui 2010, pentru fix patru ani, un alt tovarăș digital avea să-mi fie alături în aventura literară, zicând aci de Acer Extensa 4720.

Pe el s-au născut manuscrisele Nepovestitele trăiri ale templierilor români – Cartea I și Cartea a II-a, Împlinirea, A fi sau a nu Wi-Fi, Pe vremea când lumea începea să-și taie porcul de pe listă, Una pe inimă, una pe dos, Otrava noastră cea de toate zilele și Provinciale.

În aceeași perioadă am folosit și un elegant LG T280, care a fost mai mult rezerva lui Acer, dar care a devenit scula principală când au cedat lejer balamalele ecranului titularului. Ulterior i-au cedat și lui balamalele și a trebuit să trec la următorul.

Așa că, începând cu vara lui 2016, noul meu companion în ale scrisului a devenit Acer Aspire F5.

Era început de august, nu eram în bani, dar era musai ca să-mi iau un nou laptop și așa am ajuns la el.

Pe el mi-am așternut gândurile pentru 1312 Sirene – Proză românească din deceniul doi – antologie, Cartea-n bucate. Aventuri la marginea farfuriei, Next Up 1. Proza. Antologiile orașului București – antologie, Aproape ghicitori sau neștiutele întâmplări de lângă noi, Giurumele, micele și alte aventuri, Ce-ar fi fost dacă? Istorii contrafactuale – antologie, Astă seară râdem în familie, O istorie cu muște și alte povești vii pentru copii, Despre ce vorbesc porumbeii când stau pe sârmă și se uită la oameni, Înșir-te stihuite și Cum am ieșit nedivorțat din carantină.

Merge în continuare foarte bine, tocmai ce i-am schimbat ventilatorul și sper să mai scriem povești faine multă vreme de aci încolo, unele care se vor concretiza în cărții chiar anul acesta, cu voia Bunului Dumnezeu și a editurilor implicate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.