12

De alegeri, la Ogrezeni s-a votat cu “Templierii II” – Evadarea a XXVI-a

Posted by Neliniştitu' on 10 June 2012 in Evadări, Templierii mei |

Duminică, 10 iunie, al doişpelea an de după anul 2000, “când nu vom mai fi copii”, vorba cântecului, în timp ce Traian Băsescu s-a dus la Carfur să-şi cumpere conserve de peşte şi banane, toate făcute de români, Victor Ponta & Daciana s-au dus la vot, nea Crin a votat şi el alături de ceilalţi, noi, câţiva intelectuali ce ne dorim a ţine şi menţine vie flacăra culturii, ne-am gândit că, înainte de a ne exprima votul liber, să o punem de-o întâlnire nemaivăzută şi nemaiîntâlnită, cu oaspeţi de soi şi soiuri diferite, unde altundeva decât la CCO, pentru cunoscători, Centrul Cultural Ogrezeni, pentru restul cetăţenilor cu drept de vot.

De ajuns am ajuns uşor, da’ la gardul, mă rog, poarta CCO-ului, era nebunie de maşini. Codilian, administratorul şi directorul “antitră” al Centrului, stătea cu un semn d-ăla hexagonal pe care scria pe o parte în franceză “Arrêter” şi pe partea ailaltă în engleză, “STOP”.
“Ce-i aci, tătuţule? Te însori?”, l-am întrebat eu. “Aiurea, no! Cine are timp de femei, mă?”, s-a indignat el. “Au auzit de lansare şi iote câţi au venit!”, continuă arătând el ciurda de maşini. “Pune-o şi tu undeva!”, mi-a făcut el un semn în lateral. Am bănuit că vorbea de maşină, că n-am văzut pe altcineva în direcţia indicată.

Am parcat regulamentar jumate într-un şanţ şi jumate pe o grămadă de pietriş electoral. Am revenit la Codilian. “Şi cine a venit, tătuţule?” “Păi, iote!”, scoase el o listă. “În ce ordine sunt?”, am întrebat. “Alfabetică, să nu se supere niciunul”, mi-a răspuns el, ocupat cu circulaţia. Am început să citesc în gând, fără a-mi veni a crede: Sorin Oprescu, Ion Iliescu, Crin Antonescu, Neagu Djuvara, C.P. Tăriceanu ş.a.m.d.

“Şefu’, ce mişto scrieţi, să dea boalilii!”, se desprinse de nicăieri un nene în costum şi cu ochelari de soare. “Mulţam fain, mă bucur!”, i-am strâns eu mâna omului. “Da’ nu intraţi?” “Nu, noi suntem cu domnu’ Iliescu”, mi-a zis omul. “În staff?”, am întrebat eu. “Nu, în pază, apărare şi resuscitare”. “Aaaa… Mă bucur că v-am cunoscut!”, am zâmbit. “Şi noi!”, zâmbi el şi fluieră scurt. De după grămada de pietriş au răsărit încă vreo 5-6 capete cu ochelari de soare, au zâmbit scurt, m-au salutat rapid şi au dispărut în decor. “Aveţi mulţi fani printre noi, să ştiţi”, a mai spus el şi a dispărut pe după un prun.

Am intrat în curtea aşezământului şi am început să pup mânuţe de dame şi să strâng mâini de nenumăraţi domni. “Felicitări, măi, dragă!”, mi-a spus Ion Iliescu. “Bravo, băi, inginere!”, m-a bătut pe spate Sorin Oprescu. “Domnule, ai un stil interesant de abordare a istoriei. Trebuie să vorbim”, mi-a spus maestrul Djuvara. “Dacă te cunoşteam acum 10 ani, nu mai vindeam Radio Contact”, mi-a aruncat C.P. Tăriceanu, dându-se jos de pe motor.

“Ai adus?”, îmi face doamna Verona din ochi. Apoi cu ochiul de stânga îmi face semn către Ion. Iliescu, adică. “Bineînţeles!”, îi răspund eu tot din ochi. “Dar nu ştiam că vine.” “Tot aia e”, continuă doamna Verona din sprâncene, “că au rămas aceiaşi la număr. Pe Năstase n-au reuşit să-l scoată.” “L-au închis?”, ridic eu o nară. “Nu, măi, puşchea pe limbă!”, se încruntă doamna Verona din ambii ochi. “E încă băgat în procese!” “Aaa…” oftez eu pe “mute” şi iau un exemplar din “Templierii II” şi mă duc către Ion. Iliescu, adică.

“Dom’ preşedinte, cu…”, am dat eu să fiu protocolar. “Ştiu, măi, dragă! Ai toată aprecierea mea. Eu nu mai citesc de mult, dar istoria pe care o rescrii, pusă într-o astfel de lumină, ancorată în sinergia faptelor este întocmai precum recursul la universalitate careee…”, s-a oprit el cu tâlc. “… nu eludează meandrele concretului”, am continuat eu pregătit. “Eşti magistral, domnule!”, a izbucnit Ion Iliescu. “Lucia, te felicit pentru astfel de oameni pe care-i ai pe lângă tine”, s-a întors domnia sa către doamna Verona, care a zâmbit fericită de descoperirea făcută acum câţiva ani. Da, la mine mă refeream, he-he!

“Şampanie avem?”, m-a întrebat doamna Verona cu accentul pe sticlă. “Doamnă, în zi de alegeri nu se serveşte, că pe lângă fiecare crâşmă ori magazinaş, au pus ai dreacu’ câte-o secţie de votare. Şi-s aşa de dese, că nici una nu-i mai departe de 500 de metri, cât e legea. “Unde-i lege, nu-i”… se ridică Crin Antonescu în picioare. “Aşa e, dom’ preşedinte, nu e!”, îi sări în ajutor George Şerban.
“Bine, domnule, da’ puteai să iei de la Carfur, că-i colea, în drum”, s-a burzuluit Sorin Oprescu. “Carfuru’ era ocupat de Băsescu, să trăiţi!”, am răspuns umil. “Blasfemie!”, strigă Crin. “Şi puşchea pe limbă!”, întări Oprescu, că el mai e şi doctor, aşa.

“Domnule, îmi place cum scrii, să ştii”, se ridică Sorin Oprescu de la masă. “Dacă veneai la mine, făceam o lansare pe podul hobanat şi încă una la pasajul de la Pipera, când l-am inaugurat.” “Vă mulţumesc fru…”, am încercat eu ceva. “Lasă, tu continuă să scrii şi caută-mă la toamnă. Mai găsim noi ceva de inaugurat, o parcare, un pod, o fântână acolo. Găsim, că-mi place de tine”, a mai spus el strângându-mi bărbăteşte mâna şi dispărând după colţul casei, spre ieşire.

“Şi mie-mi place!”, se ridică Crin Antonescu, strângându-mi mâna. “Cu respect şi numai bine!”, am îngăimat în timp ce dispărea după nişte sepepişti care-mi arătau un exemplar din “Templierii II” şi-mi făceau semnul victoriei.
Eram rupt de foame şi cum pe masă fluiera vântul, m-am felicitat că avusesem inspiraţia să iau din drum covrigi de Buzău, d-ăia realii, şi-un suc roşu. Cum n-am sesizat nici o mişcare pe partea de haleală, m-am înfipt cu mare râvnă în covrigi muiaţi în suc.

Atunci am văzut că George era destul de bronzat pe sub ochelari. Mi-a aruncat-o că a venit special pentru eveniment, taman din nişte insule, “Cook Island” parcă zicea el pe nemţeşte, da’ eu cred că se lăuda. După cum se uita la covrigii mei, simţeam că venise din Insula Bucătarului de pe Lacul IOR. “Mă bucur aşa de tare că ai venit special pentru lansare”, i-am zis eu trăgându-l deoparte. “Ei, pentru lansare! Am venit să-l votez pe…”, dar n-am mai auzit că a răsărit de după vişin Nicuşor Dan. “Am auzit că e o adunare de intelectuali aici şi am venit să vă îndemn!”, a spus el, ca de obicei, cu voce zâmbitoare.

Nicuşor a fost primul care s-a dat la covrigi. “Ştiţi, campania mi-a mâncat toţi banii…” “Da’ serviţi-vă, nu vă jenaţi!”, i-am spus eu. A luat punga cu totul, ceea ce înseamnă că i-a fost destul de greu în campanie. “Să mă votaţi, da? Că toţi aveţi aere de intelectuali!”, a zis “matematika vî şkole” şi s-a dus în ale lui, oricare ar fi ele.

După ce s-au cărat toţi, la un semn discret al doamnei Verona, au început să răsară pe masă tot felul de bunătăţi: Esztichiftele, fasole bătută, castraveciori ungureşti, Codichiftele cu urme de carne, brânză dulce, pastă de ouă cu brânză topită, macrou cu maioneză, Esztisalată, Codicafea, icre virgine şi pâine din spice negre.

Pentru bunul mers al lucrurilor, am servit şi am mâncat fasole bătută de alegeri, chiftele de dinainte şi din timpul crizei + nişte castraveciori ungureşti de iuţi. Abia atunci am simţit c-am nimerit unde-a trebuit. Am mâncat, ne-am veselit, am răspuns la mesajele fanilor şi am dat-o-n discuţii pseudopolitice şi pe alături.

S-a decis în unanimitate de către CEDO (Consiliul Elitelor şi al Degustătorilor de la Ogrezeni) că, dacă vom fi dezamăgiţi de cei care-o să iasă primari şi alte alea, să candidez ca independent din partea cititorilor şi fanilor de “Templieri”. Nu promit nimic, dar presimt că va fi veselie, nu glumă, he-he!

Prin urmare, şi de astă dată fu tare fain! Mulţumim frumos, doamnă Verona, Codi, Mădă, Lilick, Matilda, Anda, Mădă, George şi ultima, dar nicicând cea din urmă culegătoare de verdeţuri şi coacăze cu cozi, Eszti.
Aşa să ne-ajute Dumnezeu şi pe mai departe!

Tags: , , ,

12 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.