0

Cu lumina venită din spate

Posted by Neliniştitu' on 10 December 2014 in Poezie, Speşăl Ghestar |

Ultimul număr din Cafeneaua Literară găzduieşte cronica doamnei Liliana Rus despre volumul meu de versuri. Domnia sa mă alătură câtorva nume de mare calibru din tabăra ludicilor îndrăgostiţi, zicând aci de George Stanca, Mircea Dinescu ori Cătălin Ţârlea, lucru ce mă onorează, dar mă şi măguleşte peste poate.

Vă mulţumesc frumos, doamnă, mulţumesc frumos Simona, iar pe voi vă invit, dacă nu ştiţi încă, să citiţi despre cât de faine sunt poeziile mele.

După câteva volume de proză şi o piesă de teatru prezentată la Clubul Dramaturgilor din Bucureşti, Adrian Voicu debutează în poezie cu volumul Una pe inimă, una pe dos, apărut în acest an, la Editura Tracus Arte şi lansat la Târgul de carte Bookfest.

Volumul se deschide cu prima sa parte, intitulată „Poezii mai dichisite, pentru suflete îndrăgostite”, care este un fel de „gramatică” a iubirii/îndrăgostirii, realizată într-o frazare rapidă, cu versuri clare, precise, cu un palpit al cuvintelor care mă duce cu gândul la tabăra ludicilor îndrăgostiţi.

Poeziile sunt scrise cu prospeţimea pe care doar un tânăr vrăjitor o poate avea. Fără îndelungi prelucrări ale limbii, ele curg simplu, făcând abstracţie de „moda” timpului şi de gustul criticilor de astăzi. Exprimarea este lejeră, aproape populară şi tocmai acest lucru imprimă un farmec aparte poeziilor, care se adresează mai ales celor ce au nevoie de muzica unui menestrel romantic şi de o lume mai puţin scorţoasă.

„Mi-e sufletul corabie nebună (…) / E linişte şi nu mai plec de-aici” – spune poetul, cu însufleţirea omului viu, cunoscător al lumii limpezi, detaşate, plauzibile şi aventuroase, care se întinde în toate direcţiile, precum o reţea de drumuri perfect vizibile.

Ca un vas mereu plin, gata să se răstoarne, poezia lui Adrian Voicu este un fel de oraţie adresată iubirilor – trecute, prezente şi viitoare – neobosite, curioase, flexibile şi sigure. Măcar în acest fel poate topi urâtul şi răul din lume, iar leacul să-i fie iubita „cea cu buze caramel”: „nu mai voi aspirine”, „să rubinim cu toamna în inel”, „să uit, să iau un tren ce n-are nicio gară”.

Cea de-a doua parte a cărţii, pe care Adrian Voicu o numeşte „Poezii mai naive, pentru amorezi şi dive”, are aerul poeziei lejere, bulevardiere, cu tumultul trăirilor pe înţelesul tuturor. Este poezia care cântă în gura mare, care-şi arată, fără şovăială, simţurile. Parcă ar spune: sunt aşa cum sunt, priviţi-mă!, acordaţi-mi atenţie!

„Am stat sub geamul tău, Elviro,
(căci ea stă la etajul doi),
Nenumărate nopţi, pe vânt, pe ploi,
Plângând, strigând, cântând iubirea noastră,
Tot aşteptând un semn, un licăr la fereastră.
Sunt eu, truverul, al tău stihuitor plouat (…)
De hainele aş stoarce, aş umple trei găleţi.”
(Serenadă umedă)

În această a doua parte a volumului, pasiunea, inocenţa, vocaţia celui blestemat să iubească plenar, la soare, a celui care stă în vârful picioarelor şi priveşte, apucă, greşeşte şi o ia de la capăt, sunt „jocuri” pentru care nu este nevoie de descifrare.

Poezia „pentru amorezi şi dive” poate fi asemuită cu un ospăţ, cu o petrecere şi o beţie de dragoste tare, până la ultimele consecinţe.

Cu lumina venită din spate, din tabăra ludicilor îndrăgostiţi – George Stanca, Mircea Dinescu, Cătălin Ţârlea etc. – Adrian Voicu lansează, cu îndrăzneală şi naturaleţe, o poezie „de-apuse vremi”, de drag şi dragoste, într-o sarabandă lirică în care cititorul contemporan se va regăsi cu siguranţă.

Cafeneaua Literara – Una pe inimă una pe dos – Liliana Rus

Tags: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.