34

Cu cântarul la psihiatru

Posted by Neliniştitu' on 24 October 2010 in La gura sobei |

Văzând pozele din articolul precedent, mi s-a pus pata să-mi cumpăr cântar. Hai, terminaţi cu râsetele, da? Aveam bretele, cămaşă asortată, lipsea cântarul, deci, he-he! Intru într-un magazin cu de toate şi încep să mă uit de dispozitive indicatoare de forţa cu care ne trage gravitaţia către sol. Văd unul d-ăla chior, cu limbi, împachetat şi sigilat, vorbesc ceva cu un puştiulică de la tejghea, ăla zice “verii gut”, plătesc 10 dinari (ceva mai mult de 20 de lei) şi o tai spre casă. Scot, despachetez, baie şi, hop!, pe cântar. Am simţit pe dată că e ceva în neregulă. Cobor, aştept, mă urc. L-am reglat pe Zero Absolut, sar din nou pe el şi iar rămân ca viţelul privind la Marele Zid Chinezesc. M-am descălţat. Acelaşi rezultat. M-am dezbrăcat. La fel. Am repetat operaţiunea de zece ori şi limbetele indicatorului nu a scăzut sub 125 de kile! Maximul pe scală era 130!

“Este exclus!”, mi-am strigat în sinea mea după cea de-a zecea cântărire de un chintal ş-un sfert. Îmbrăcat, împachetat, zup!, ajuns la magazin. “Bă, pulă, mi-ai dat un rasol de cântar! No gud!”, îi zic într-o curată romgleză ăluia de-şi belea fasolele la mine. “Mushkila?”, face ăla de peste tejghea, în sensul de “probleme, Gogule?”. Îi arăt o demonstraţie succintă, limbetele se duce la 128, gata să treacă prin cadran, mai vin vreo doi ciupalaci, se urcă şi ei, apoi, după cinci minute de probe, ajung la concluzia mea: “Mushkila!”. “E bine”, zic eu cu speranţă căzându-mi ochiul pe unul electronic, dublu ca preţ. “Ăla era Futachi, ăsta e Hommer. Ambele-s mărci de referinţă pe piaţa cântarelor”, îmi zic căutând cu ochii o chestie care să aducă a vreo firmă cunoscută. Deznădăjduit, am pus mâna pe ăla electronic şi l-am întrebat pe puştiulică: “Gud?”. “Verii, verii gut!”, beleşte ăla iar un rând de fasole. I I-am lăsat pe Futachi, am mai dat 10 dinari şi am plecat cu Hommer acasă. Urc, despachetez, baie, hop!, pe dispozitivul electronic. 00:00! “Hait! Mi-am luat ceas de tălpi şi nu mi-am dat seama!”, mă uimesc. Mă reped la cutie. “Cântar!”, zice ea la mine. Scotocesc după instrucţiuni. “Trebuie să m-apuc de arabă, ‘tu-le viermii mamii lor!”, arunc eu cât colo hârtia cu mormoloci de cerneală.

Am încercat mai multe variante de urcare şi coborâre pe şi de pe cântar, dar rezultatul a fost mereu nul. “Ha!”, m-a străfulgerat o idee dătătoare de fiori. “Greutatea e zero, deci ori am murit, ori visez, ori sfidez gravitaţia!” Am sărit de pe cântar şi m-am dat cu capul de uşă. “Nefiind nici una din astea trei, rămâne că şi ăsta e defect, futu-i în gât cu marfa lor!”, am reflectat în tăcere, frecându-mă pe scăfârlie. Parcă dădeam cu REW şi PLAY, aşa mă simţeam. Îmbrăcat, împachetat, zup!, ajuns la magazin. “Bă, pulă, nici ăsta no gud!”, îi zic iar lu’ belitoru’ de păstăi. “Mushkila?”, mă bagă ăla în deja-vu. “Aha!”, schimb eu puţin din filmul pe care deja îl trăisem acum o juma’ de oră. Urmează mirări, verificări, apoi, după vreo 10 minute, îmi spune să vin cu cântarul peste o oră, că atunci vine patronul. Cel puţin aşa am înţeles eu.

Vin după o oră, tot el. Că să vin după două ore. Aici trebuie să ai răbdare, tată! Aşa că peste două ore eram la loc. Tot ăla! “Mă, pulifrici, mă mai plimbi mult?”, îi sugerez eu pe româneşte. A încercat nişte abureli, dar i-am spus că-i las cântarul, că pot să mă plimb şi fără el în spate.După mai multe parlamentări, a venit un moşulete care ciupea engleză sau orice altă limbă, tot la fel cum ciupeam şi eu limba ălora de-şi fac chiloţi din blană de focă. M-am prins că o să-mi ia cântarul să-l trimită la “sharika” (compania de cântare, he-he!) şi că să vin “bukhra” (mâine) la aceeaşi oră. Acuma, cred că v-am mai zis, la băieţii ăştia e o chestie cu timpul: dacă ţi se răspunde “bukhra” (mâine), ai şanse ca ceea ce ai de făcut să se realizeze vreodată, în nici un caz mâine, dar dacă ţi se răspunde “ba bukhra” (poimâine), poţi să-ţi iei gândul deja! Aşa m-a învăţat pe mine experienţa.

Ei, bine, îmi pun cântarul pe lista dintr-o viaţă ulterioară, mângâindu-mă cu faptul că nu mă mai împiedicam de el prin casă. Vine “bukhra”, uitasem complet de el, când mă întreabă Sacâz într-o doară: “Te-a dres ăla la cântar?”. Râd, mă uit la ceas şi-mi zic că n-ar strica să fac o încercare. Puştiulică era la datorie. “Ia zi, pulifrici, cum e cu «mizan» (cântar)?” mă râd eu la ăla. “Niu, niu, no problem! Ma fish mushkila (nu e nici o problemă)!”, face el fericit scoţând un cântar nou-nouţ de sub tejghea. Am căzut în cur! Văzând că nu reacţionez, mi l-a luat la despachetat. “Cec, cec, ma fish mushkila!” În timp ce mă uitam la cântarul ce arăta şi altceva afară de “miezul nopţii”, numa’ ce se desprinde unul din decor, neras, cu un antiriu d-ăla de-al lor de culoare căcănie şi vine către mine: “Vorbeşte româneşte?”. A căzut din nou în cur şi am exclamat: “Da’ tu de unde dracu’ eşti? Din Babadag?”. “Nu, măi, nu Babadag, făcut şcoală de zubingineri d-ăla de lucrat în lemn la Timişoara, măi!”, răspunse omu’ scuturându-mi mâna. “Am venit şi eu cu cântar la ăştia, tot be zero, şi mi-a dat unu’ bun. Ieri am fost. Acuma l-am luat înaboi be ăla brost. E foarte bun, măi, bentru nevastă”, făcu el bătând cu mâna pe cutia cu cântar exact ca al meu. “Z-a făcut mare şi grea, măi, dubă batru copii, şi e aşa fericită când vede zero be cântar, de nu bot ză-ţi zbun!”

Mi-am luat cântarul şi am ieşit cu ăla afară unde am stat o oră la palavre. Făcuse facultatea în Timişoara, din ‘78 până în ’82 şi vorbea româneşte de numa’-numa’. Mi-a povestit cât de frumos era pe vremea lui Ceauşescu, cât de bine o ducea lumea, cum mergea el la Belgrad şi venea de-acolo cu haine şi ţigări, cât de bună era şliboviţa, palinca şi cât de nasol e acuma. Era ziua lui fii-su ăl mic, se serbau la o cofetărie din apropiere şi el plecase să schimbe cântarul. Când vorbea despre viaţa pe care o avusese în România anilor de atunci, îi înflorea toată fiinţa şi dădea din mâini de zici că voia să zboare într-acolo. “Eu blăcut mult la voi, măi, vreau duc familia mea în România!”, făcu el semnul de ducă. “Aici e mult braf, măi, intră bezte tot, măi, bezte tot, în toate astea, şi cum spune la voi…”, făcu el o pauză frecându-şi mâinile şi aşteptând să-l ajut. “Ochi”, fusei eu decent. “Nu, măi, cum ziceţi la voi… aaa… ăla! Găoază!”, bătu el fericit din palme. “Mie-mi blace iarba, măi, ză văd iarbă, măi, bădure”, gesticula din mânuţe, dându-şi sufletul afară. “La voi e plin de bădure, măi, e verde tot, la Timişoara, Braşov, Câmbina…” “Aha!”, făcui eu în gând. “Cred că ţi-a plăcut la facultatea de mobilă de la Câmpina, he-he!”, am continuat râsul în lăuntrul meu.

L-am mai lăsat să se manifeste şi îl aprobam, că nu voiam să mânjesc tabloul din mintea lui cu realităţi cu care nu va avea nicicând de-a face. I-am luat mâna şi s-a prins că i-a expirat timpul. “Vrei ză te duci?”, m-a întrebat cu oarecare regret pe figură. „Mă, nu acuma, mai vreau să stau câţiva ani pe Pământ”, l-am băgat eu în subtilităţi de limbă. „Vrei ză bleci?”, mi-a dat el de înţeles că nu a prins-o. „Da, m-aş cam duce la mine.” „Nu vrei bei o cafia, un gius, la betrecere?”, încă mă ţinea el de mână. „Nu, mersi, dar lasă că mai avem ocazii. Am numărul tău, cum ajung prin Tajura, te sun şi bem un ceai, insha’Allah (cum o vrea Dumnezeu)”, i-am redat eu speranţa. „Insha’Allah!”, zâmbi el.

Înainte să ne despărţim, mi-a aruncat cu regret: „Măi, să ştii că era bun Ceauşescu!”. Am stat o secundă în cumpănă. „Mie-mi spui?”, i-am dat eu un răspuns evaziv. „Hai, Doamne-ajută!”, a ridicat el din mână, întorcându-se. „Doamne-ajută, Amran!”, i-am zâmbit eu şi m-am dus în ale mele…

Datorii: Flavius, Vania, Gabriela Elena.

Tags: , , ,

34 Comments

  • CalinC says:

    ha, ha, ha! bun bostu’ aztda.

  • codeus says:

    haha. daca pana si niste straini regreta perioada ceausista…ce sa mai zici de unii nostalgici de pe la noi.
    bai da sa de-a dracu mai, da ai humor bre, muuult de tot

  • Dr.Lecter says:

    iete voicu, vrea cantar! fii smecher, tinere, cantareste-te la piata,la magazine unde se baga marfa, ca alea sunt profi. da’ pan’ la urma, de ce vrei cantar? intri la vreo dieta minune, si vrei control?
    ai intalnit nostalgici de Romania,pe acolo? stia el ce stia!

  • Călin,
    Mersi frumos! Să trăieşti cu alergările matale cu tot! 😀

  • Codilian,
    Mulţam fain, Codiliane, tată! Se mai găsesc şi nostalgici, şi umor, he-he!

  • Tenţi,
    Au aştia nişte cântare la piaţă, de zici că m-am întors în clasa a IV-a, he-he!
    Toţi ăi de-aci care au fost în România sunt nostalgici. 😀

  • […] Tanya, Adele Onete, Theodora Marinescu, Supravieţuitor, Chat Noir, Cristian Lisandru, Michaela, Adrian Voicu, Ragnar, Vania, Ana Usca, Orfiv, Caius şi – evident! – […]

  • Anonymous says:

    S-a intamplat ca te-am citit ascultand “AnbroK Sessions 050 (October 2010) (Northern Lights Mix by AnbroK)” si mi-am plimbat ochii pe randurile tale in sunete de falut; electronice si butonistice sunete, dar tot flaut pana la coada
    Ce sa zic ? Pe de o parte tre’ sa fie fain sa traiesti pe acolo, o vreme; mai ales ca, spre deosebire de Amran, te poti si intoarce la paduri cand ti se pune pata.
    Pe de alta, pana la urma cand patesti ce patesti se incadreaza tare dragutz in sectiunea aia cu “uite de asta e nasol sa ai o viata interesanta”. Dar nu poti zice ca … fara n-ar fi intreaga existenta mult mai saraca
    Si-aici ma opresc. Il las altora pe Ceaucescu

  • WhiteWolf says:

    Scuze pentru greseala de typo. Era vorba despre flaut

  • Manole says:

    Chiar asa, la ce-ti trebuie cantar?

  • WhiteWolf,
    M-am prins, bre, din prima, că nu-mi imaginam că pe la voi îi zice cu “t” în coadă, nu cu “s”, ca pe la noi. 😀
    Era interesant să fie aşa, că tare aş fi vrut s-o învăţ şi p-a mea să cânte, he-he!
    E bine cu d-astea, tătuţule, aşa e. Existenţa mi se umple zilnic de bogăţie, he-he! 😀

  • Manolete,
    Să văd cât e ora. 😀

  • Manole says:

    Bre, pentru asta ia-ti un ceas de mana nu unul de picior! Si da, din 3 in trei ore apa plata cu lamaie! 😀 Sigur, Miss te faci cand cresti mare!=)) =))

  • VAXXi says:

    Da’ tu de principiul lui Arhimede n-auziși, inginere? te bagi în cada plină cu apă, și în funcție de cât de nervos e vecinu’ de dedesubt după ce-l inunzi, te prinzi și cum e cu greutatea! 😀

  • Manolete,
    Ştii matale ce ştii, he-he! Nu pot să mă pun cu cei care au experienţă în domeniu. 😀
    Cu permisiunea matale, aş avea două observaţiuni:
    – mare nu mai vreau să cresc, că-s destul, Doamne iartă-mă! 😀
    – Miss nu pot ajunge decât prin schimbări majore, ceea ce nu-mi doresc. Da’ mersi de compliment, he-he! 😀

  • Vaxxilian,
    He-he! Matale te-ai mutat, nu? 😀

  • […] Gigi cu ale sale, azi, ploi cu gust de… biscuiţi… Da, recunosc, îi cam sunt dator lui Adi, aşa, preţ de-o vizită la… psihiatru, pe-un domeniu… nou! De la Manole m-am dumirit […]

  • Manole says:

    Neli, ai permisiunea la observatii chiar fie ele si neesentiale! 😀
    Da’ si io, una : hai, bre, chiar peste tot vrei sa nu mai cresti?! 😀 😀 😀
    Genetic asta se intampla numai la Misse!:))))

  • Aş vrea să mai cresc în salariu. 😀

  • […] că-şi ocupă timpul cu dorinţe similare: Achilianu, Ada Pavel, Adina Huţanu, Adrian Popa, Adrian Voicu, Al2lea, Sophia, Alexandru Marin, Alianţa Dreptei, Amalgammax, Ana Pauper, Ana Veronica, Anamaria […]

  • […] Ada Pavel, Adina Huţanu, Adrian Popa, Adrian Voicu, Al2lea, Sophia, Alexandru Marin, Alianţa Dreptei, Amalgammax, Ana Pauper, Ana Veronica, Anamaria […]

  • tizul says:

    Fain post!
    Am ceva fosti colegi, africani si arabeti/persani (ca astia se shucare daca le zici ca-s d-ailalti! :-)) ), de care am re-dat, de cand cu era-internetica, si toti duc dorul Romaniei (de fapt al tineretii pierdute, parerea mea!:-)) ).

  • Mersi frumos, tătuţule! 🙂
    Erau şi alte vremi, tată! Ăştia mai experimentaţi în ale vieţii (ca noi, he-he!) pot depune mărturie în acest sens.
    Da, persanii nu sunt arabi, he-he! 😀

  • boghi says:

    Adevaru-i ca Ceuasescu a facut paduri si codri in tara asta, tovarasi. Ca daca nu era el, desert scria pe noi. Puteti sa spuneti ce vreti, dar ecologist ca nea Nicu, mai rar… 🙂
    Da’ matale ce cauti la fratii nostri de peste ocean?

  • De, şi io pe la neamuri. 😆

  • Probabil ca nelinistea ta nu poate fi cantarita, nu? 😉

    De muuult n-am mai ras asa… 😆

  • Never-ever! 😀
    Săru’ mâna, da’ stai să vezi ce-o să vină! 😀

  • aA says:

    :))))))))))
    totusi, cat a aratat cantarul cel nou si bun? o medie intre 0 si 130? 😉

  • Bine ai venit! 🙂
    Exact! Ce intuiţie, să dea boala!:D

  • aA says:

    mda, mi s-a mai spus.nimic nou 😀

  • Ce ţi s-a mai spus? “Bine ai venit?” 😆

  • […] mă! Merge!”, ieşii eu bucuros din baie (Pentru cei care au pierdut episodul, îl găsesc aici şi se vor prinde cam ce-a vrut să zică autorul). „Cum merge, măi? Adică arată?”, făcu el […]

  • Naeema Al says:

    Io nu mai blec de be blogu asta, gata…I’m hooked. 😆

  • Mulţumesc frumos! 🙂
    Eşti foarte binevenită! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.