8

Concedii

Posted by Neliniştitu' on 21 April 2013 in La gura sobei |

Seproniu şi Vicenţiu sunt vecini. Unii spuneau că sunt chiar neamuri, dar nimeni nu putu să dovedească acest lucru. Nici chiar ei.

A existat un martor, pe vremuri, care jura că l-a auzit pe Seproniu la o petrecere de ziua directorului, cum că verişoara de-a doua a mătuşii sale e soră cu nepotul vărului unchiului fratelui tatălui lui Vicenţiu. Dar martorul plecase în Italia şi nu-l mai văzuse nimeni de ani buni.

Seproniu şi Vicenţiu lucraseră Combinat. La secţii diferite, dar Seproniu cu un etaj mai sus.

Pe vremea aceea se înţelegeau mai bine, din moment ce-şi făceau concediile împreună. Un an la Mangalia, un an la Govora.

După ce Combinatul a intrat în faliment şi a fost vândut pe bucăţi, Seproniu şi-a deschis un butic, iar Vicenţiu şi-a găsit de lucru la o fabrică de dopuri.

Abia de se vedeau o dată pe an. Cel mult de două ori. În aceste circumstanţe, nu-şi mai făceau nici concediile împreună. Vicenţiu se ducea numai la Govora. Nu mai avusese bani de Mangalia ca pe vremea când lucra la Combinat. Seproniu, se părea, o ducea din ce în ce mai bine. Cel puţin aşa îl suspecta Vicenţiu.

Când se întâlneau schimbau două-trei cuvinte despre familie şi, în mod obligatoriu, despre concediu.

– Unde-ai fost în concediu? suna întrebarea anuală, cel mult bianuală, a lui Vicenţiu.

– La bulgari, răspundea Seproniu.

– Ai dat de bani, murmura Vicenţiu în barbă.

După încă un timp, iar se întâlneau.

– Şi, concediul unde l-ai făcut?

– La sârbi, răspundea sincer Seproniu.

– Se lipeşte banu’ de tine, murmura Vicenţiu ca pentru sine şi cu invidie.

Seproniu auzea, dar fiind mai molcom de felul său, nu răspundea răutăţilor. Ba, chiar îl încerca o bucurie lăuntrică văzând că Vicenţiu îi invidia viaţa.

La câteva luni, să tot fie o duzină, dădură iar nas în nas.

– Şi, anul ăsta ai fost pe undeva? fu curios Vicenţiu.

– Am fost, răspunse temător Seproniu.

– Unde?

– La greci.

– E bine, zise Vicenţiu. Da’ cât bănet ai, nene! murmură el.

„Dacă ar ştii ăsta că eu mi-am făcut concediile la Bulgari, la sora nevesti-mii, la Sârbi, la unchiu’ Butoi şi acuma abia m-am întors de la Greci, sărăcia aia de sat din Tulcea, de unde-i vară-mea ailaltă, Vica, ar râde de mine pân’ la moarte. Aşa, mai bine să râd eu!”

Apoi se uită la Vicenţiu zâmbind, nu zise nimic şi se întoarse. Pentru încă un an.

8 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.