2

George Cornilă a apărut cu “Toiagul de stejar”

Posted by Neliniştitu' on 10 April 2014 in Evadări |

Pe o vreme numai bună de probat loialitatea câinilor şi a umbrelelor, astă seară, începând cu orele 18 şi ceva, la Cărtureşti MŢR am avut parte de o lansare de mare clasă: George Cornilă, mai vechiul meu pretenar, susţinut îndeaproape de Editura Delfin, şi-a lansat “Toiagul de stejar”, primul vomul din trilogia “Regele lupilor”.

A fost lume ca la nuntă şi numai meteahna căpătată de la ai mei şi accentuată din armată, aia cu punctualitatea, ne-a ajutat să prindem locuri pe scaune.

După derularea unui clip de prezentare a volumului, George ne-a mărturisit dragostea pentru citit, istoria neamului, mituri şi Sarmizegetusa, punctând regretul că miturile dacice nu sunt la fel de cunoscute precum cele scandinave sau saxone, nefiind cu nimic mai prejos decât acestea. Apoi ne-a povestit cu a împletit istoria locurilor cu mitologia, încercând să evite controversele şi despre cum simţea nevoia să scrie o astfel de carte, la fel cum simţea nevoia să o şi citească. “Romanul este o viziune asupra lumii dacă miturile ar fi fost adevăruri şi dacă viaţa de zi cu zi ar fi făcut casă bună cu fantasticul”, a adăugat el. A încheiat cu speranţa că miturile noastre vor ajunge la fel de faimoase ca cele universale, zmeii vor deveni celebri ca orcii, balaurii ca dragonii şi că românii aveau nevoie de o astfel de carte.

Coperta Toiagul

Cristian Tiberiu Popescu, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Hyperion, a apreciat publicarea unei astfel de cărţi drept un act de curaj al Editurii Delfin, motiv cu care l-a felicitat pe Alex Popa, Managing Partner în cadrul editurii. În expunerea domniei sale, domnul Cristian Tiberiu Popescu a apreciat acţiunea romanului nu ca o întoarcere la originile neamului, ci ca o redescoperire a valorilor sale, o aducere la actualitate a comorilor culturale de care dispunem ca naţie.

Criticul literar Ana-Maria Cornilă-Norocea a închis seria vorbitorilor, evidenţiind valoarea şi stilul artistic al scriiturii autorului. În opinia domniei sale, autorul reuşeşte să creeze personaje puternice ori episoade existenţiale autentice, dar să şi păstreze farmecul excepţional al elementelor fabuloase, mitice ori istorice, îmbinate atât de armonios în derularea acţiunii romanului. A încheiat urându-i lui George să aibă succes la Hollywood ori, măcar, la Cannes, cu ecranizările după romanele sale istorico-fantastice.

După ce-am luat autograf, finalul a fost de mare soi, Alex Popa nelăsându-ne să plecăm şi invitându-ne la a proba ceva din zecile soiuri de canapeuri, prăjituri şi fructe, ceaiuri, şampanie rosé şi cafele ce aşteptau cuminţi în holul de la intrare.

A fost tare frumos, atmosferă caldă, prietenoasă, iar bruschetele, prăjiturile şi ceaiul negru cu lapte au încununat o lansare pe cât de faină, pe atât de gustoasă.

Multiplele felicitări merg către George, pentru acest prim volum fantastic din “Saga dacică”, dar şi în direcţia lui Alex Pop, Oanei Necula şi restului echipei Editurii Delfin pentru reuşita unui eveniment cum n-am mai trăit în ultimii ani.

Poze de la eveniment găsiţi aici.

Tags: , , , , , , , , , ,

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.