Ţuica de Nehoiu, Satana şi ouăle de plastic
Acum ceva ani, în vremuri mai frumoase şi mai lipsite de griji, viaţa la ţară avea un farmec aparte.
Fiind precoce de mic şi degrabă umblătoriu cu mintea, descoperisem o metodă prin care scăpam găina de dilema locului de ouat. Ca să nu se mai ouă aleator prin coteţ şi aiurea prin afara lui (datorită calităţilor native, fusesem numit responsabil cu colectarea produselor anal-avicole), puneam vreo 2-3 mingi de ping-pong într-o cutie de pantofi, cu ceva paie, iar ele se legau imediat sufleteşte de noul loc de vărsat cloaca.
Ca să aduc şi găinile lu’ mamaie la acelaşi nivel de performanţă, am repetat faza cu mingile de ping-pong şi în cuibarele ei, dar am uitat să-i spun, he-he! Într-una din zile, li se face la ăi bătrâni poftă de niscaiva oo proaspete. Şi mi se duce mamaia să culeagă recolta din cuibare. Evident, inevitabilul s-a produs…
Ajunge în bucătărie şi pune o minge la fiert pentru ea, iar pe cealaltă o ia pentru ăl bătrân, să-l prăjească oftalmic (adică ou-ochi). Poc!, dă cu “oul” de marginea tigăii, iar ăsta vesel, ţuşti!, pe raftul de farfurii, apoi pe polonicul agăţat de perete şi pac!, în cap la ăl bătrân, care se făcea că citeşte o ţuică, aşa, de poftă de mâncare. Surprins total şi iremediabil, unchiaşul mai să scape ceşcuţa pe gât, numa’ că reflexu’ sperieturii l-a făcut să-şi arunce prin ochi ceva ţuică, ceva a nimerit vârfu’ limbii, iar restu’ şi l-a turnat, involuntar, în sân. “Ce faci, fă, femie, cu oole-ălea? Le baţi la mine-n cap?” Plescăind, s-a apucat, conştiincios, să înalţe câţiva sfinţi.
Mamaia, femeie cu frica lu’ Dumnezeu, s-a uitat la ăl bătrân cum îşi sugea cămaşa îmbibată cu rachiu înălţat în grad, a privit la icoana de pe peretele dinspre răsărit, şi-a făcut pasional o cruce şi a început să se mire de întâmplare. „Necuratu’”, şi-a exprimat ea temerea. „Nu mai sudui, Dumitre, că vezi cum îşi bagă coada cea spurcată!” „Vezi, fă, să nu crape şi ălea ale tele”, a mormăit ăl bătrân, făcându-i semn să se uite în ibric. „Şi ţi-am zis să nu le mai dai uruială* d-aia, de la Anica lu’ Covrig, că uite ce păţim”, a adăugat tataie, mai bărbierind o duşcă. „Le dă tărâţele cu tot cu plăşile dă plastec, fă, să ştii de la mine, ca să le sature mai repede. Iote ce păţeşti, nu mai poţi bate două ouă în bătătura asta, mai bine faci prăştii să dai după vrăbii. Dacă voiai să faci cozonaci, fă?”
Unchiaşul s-a ocupat de reumplerea ceşcuţei cu licoare de prună făcută după reţetă personală, iar mamaia s-a aplecat peste ibricul unde celălalt „ou” se metamorfozase într-o bandă contorsionată ce se agita prin apa clocotindă. „Piei Satană!”, a scuipat ea în sân concomitent cu executarea unor cruci de îndepărtare a Răului Ouălelor. Apoi, aproape că i-a smuls unchiaşului ceşcuţa cu ţuică din mână şi a dat-o pe gât.
Ăl bătrân a căscat un ochi, l-a căscat şi p-al doilea, apoi a dat semn că se luminează. „Fă, lasă-le drecu’ de ouă! Mai bine scoate nişte carne de la borcan”, a conchis el, punând sticla de ţuică la gură.
Minunata poză este preluată de pe acidcow.com.
* aka Steluţa Explicatoare – Pentru cei care n-au avut de a face cu viaţa la ţară şi felurite denumiri de tărâţe, iată ce ne învaţă DEX-ul: URLUIÁLĂ, urluieli, s.f. Boabe de cereale măcinate mare și întrebuințate ca hrană pentru animale. [Var.: uruiálă s.f.] – Urlui + suf. -eală.
69 Comments
doctorita de la magura are un copil violonist in orchestra filarmonicii din berlin. celalalt copil i-a murit strivit de un TAF (un utilaj forestier), in timp ce era la ghebe, la padure. cand i-a murit copilul, a albit jumatate din cap si a luat-o razna. nu mai sta la magura, ci la azuga
Meşteru’ Aniversatu’,
Da, pupa-l-aş, ne plac borcanele golite, he-he! Cum de cine? De noi, of course! 😀
Fir-ai să fii, că m-ai ucis la glandă! Trebe să mă duc să-mi iau nişte cârnaţi, că-mi cad oole de poftă!!! 😀
Lecteriţa,
În curând, o să pun vreo două articole de regim, he-he! Special pentru ăia mai bine crescuţi, aşa. 😀
Tenţi, mamă, trebe să ne vedem să ne depănăm cu amintiri, că tare aş băga nişte d-alea ca Creangă, da’ mult mai coafate. 😀
Gata, mă duc după cârnaţi, băga-mi-aş! 😆
Linestitule tata ce ma bucur ! Sa-ti dea’ domnu di zaci ori mai mult ca meriti bre! Stiu io, sa nu-ntrebi ca nu spui! Nici dupa o dusca de tuica nici dupa una di gin 🙂 Tii minte ca-ti zisei sa ne traiesti ca ne trebuiesti, ia de vezi ca zic tot mai multi si cetii io … (nu zic unde) ca or sa hie si mai multi 🙂 🙂 🙂
Ba, să trăiţi cu toţii, bre, şi să nu uităm că binele ţi-l mai faci şi cu mânuţa personală, he-he!
Eşti prea criptică, bre, să dea boala! Sigur n-ai nevoie de-o vacanţă? 😆
Mulţumesc frumos şi ţie, şi celorlalţi. Vreodată, om face o chindie… 😀
Auzi bre, mata da-i cu carnatoii, ca io o sa pozez pastrama. aaaaa, niste ardei am vrut sa spun…aha, la gratarel …cu niscai fleici, aaaa, adica si niste brocoli, langa niscai beroase, dietetice of corse, vinoase mineralizate si niste plimbareti de gradina 😀 😀 😀
Deci, poţi să-i dai cu ce vrei matale, Meştere Înecător de Limbă-n Salivă!
Am produs nişte Plai la teflon, o nebunie! Şi i-am stins cu un pahar rece de Sangria! Ha! 😀
Pa gat? 😛
Nu, bre, pe spate! 😀
Da, sunt aproape sătul… D
acum am inteles eu de ce era penurie de mingi de ping-pong cand eram mic. de fapt, era penurie de orice fel de mingi. cred ca mingile de baschet erau folosite la ferma de dinozauri a lu’ ceasca.
stii ca daca fierbeai mingiile de pingpong se dublau in volum? erau mai inspirational asa 🙂
He-he! Ştii ce mişto se manifestau dacă le dădeai foc? Plângeai de bucurie! 😀
Serios vorbind…
Neliniştitu’,
Nu-s priceput, îţi spun doar că-mi place cum scrii, Dumnezeu ţi-a dat un dar rar, dar ai şi Vorbar, cum îi zice Lelia Munteanu. Nu te opri.
Când vom fi amândoi cu chef, vom face un ping pong în limba văii. 🙂
Dr. Lecter,
Îţi mulţumesc pentru continuare, vestea însă m-a dat peste cap. Ruga-te-voi ceva, dar nu aici.
Noapte bună!
Adi, treci sa-ti iei premiul.
Bordelezu’,
Mulţumesc frumos pentru cuvintele-ţi frumoase. Mă înclin…
Să dea Domnul să ne vedem în vremuri şi mai bune! 🙂
Mami Nineta,
S-a marcat! Imediat! 🙂
Ma! Tu vroiai sa faci din gainile alea cocosi. De’aia puneai oo sub ele.
Eu astept povestea cu varza. Zi’o p’aia cu varza!
O s-o zic next uik. E programate altele… 🙂
:))) bestiala povestea.
ma, nelinistitule, tu stii ca povestesti cam de-o ciuta de ori mai fain ca marele povestitor al neamului, nu?
cand strangi treburile cestea intr-o carte, zici si mie.
Săru’ mâna, eşti mult prea bună cu poveştile mele… 🙂
Bre, dacă-mi permite viaţa asta plină de tumult, dar lipsită de finanţe, he-he!, o s-o fac, că mai sunt. 😀
Sănătoşi să fim şi să ne decrizuim! 😆