Cum să obţii FB de Dragobete
Ştiinţa şi experienţa a dovedit că dragostea trece (şi) prin stomac, aşa că m-am gândit să-ţi prezint un cadou infailibil care dacă nu va cuceri inima persoanei avute în vedere, sigur îi va cuceri papilele.
Lasă deoparte flori, inimioare şi prostii de genul ăsta, dă fuga la buticul din colţ şi ia două conserve de fasole curată, albă. Eu o prefer pe cea cu bobul mai mic, da’ nici aia cu bob mare nu-i de lepădat. Prin urmare, ia ce găseşti, numai fasole curată să fie (adică fără combinaţii de roşii sau cârnaţi sau alte cărneturi de gen). Apoi caută trei cepe prin balcon sau prin sertarul de jos al frigiderului. Dacă ai numai două sau deloc, întoarce-te la buticul din colţ şi ia un kil. Să fie şi pentru data viitoare când mai ai chef de surprize culinare.
Cum spuneam, uită-te la ceas şi vezi să nu te prindă cu mâna-n gură şi cu cadoul nepreparat. Mai ai timp? E bine. Nu-ţi trebuie mai mult de un sfert de oră. Hai, maxim o juma’ de oră pentru ardeleni, he-he!
Pentru atmosferă se aleg nişte metale bestiale ale unui tinerel de prin Brazilia, Tribuzy pe numele său. Dacă n-ai auzit de el şi băieţii lui, află că în trupa respectivă au prestat pe voce Bruce Dickinson (Iron Maiden), Michael Kiske (Helloween), Matt Sinner (Sinner) sau Ralph Scheepers (Gamma Ray, Primal Fear), iar la chitară i-am întâlnit pe Roland Grapow (Helloween, Masterplan) ori pe Roy Z (Bruce Dickinson, Rob Rock, Halford). Deci merge la fix cu fasole!
Taie o ceapă în formă de Julien şi pune-o într-un castron cu apă. Asta ca să mai lase din iuţeală.
Scurge fasolea de zeamă şi vâr-o într-un blender sau chopper. Bagă-i nişte sare, un căţel de usturoi şi o lingură de ulei de măsline. Scurge ceapa din castron şi invit-o şi pe ea în chopper. Bagă mare la buton până se face o pastă frumos mirositoare.
Varsă conţinutul chopperului într-un castron de lut, iar ce nu poţi scoate cu lingura de lemn, curăţă cu nişte bucăţi de pâine şi dă-le pe gât. E bun, ha? Stai să vezi când o fi şi ceapa călită gata!
Următoarele două cepe de care-ţi ziceam la începutul reţetei şi pe care, dacă ai fost ghinionist, te-ai dus şi le-ai luat de la buticul din colţ, le tai mărunt şi le pui într-o tigaie cu ceva ulei încins. Se călesc un pic, cât să se schimbe culoarea şi să miroasă înnebunitor, apoi varsă peste juma’ de sticlă de juma’ de litru de suc de roşii de la sor-mea de la Buzău. E de belea! Nu sor-mea, că e fată liniştită, de la ţară, cum am menţionat, ci sucul de roşii. Dacă n-ai aşa ceva, bagă-mi un mesaj şi vorbesc cu ea ca să te pricopsească şi pe tine cu niscaiva ambrozie de-asta din roşii.
Îţi mai faci de lucru prin casă sau suni pe respectiva/respectivul să vezi pe unde e, numai cât să scadă sucul de roşii din tigaie şi să se împreuneze mai bine la aromă şi culoare cu ceapa.
Când zici tu că e bine şi ca miros, şi ca aspect, şi ca fapt divers, ia-o de pe foc, las-o să se odihnească un pic, apoi pune-o peste fasolea din castron. E o simfonie de arome şi o nebunie pe limbă! Şi uite-aşa, de Dragobete ai două FB: Foarte Bine pentru Fasole Bătută.
Răzbunare
Era alb, pufos şi mic. Sau invers.
Era frumos, drăgălaş şi deştept. Nu în ordinea asta.
Toate aceste calităţi native sau dobândite în cursul vieţii nu însemnau nimic pentru el, deoarece erau umbrite de un mare defect: avea un nume imposibil şi nemaiîntâlnit la nimeni altcineva în bloc, în oraş, ori, poate, pe planetă, care stârnea râsul semenilor, indiferent în ce stare de depresie s-ar fi aflat. Bineînţeles, această nenorocire nu o moştenise sau nu se datora vreunui neajuns din naştere, ci se datora celei mai mari nefericiri din viaţa sa de câine de apartament: stăpânul său.
Se cunoscuseră acum mulţi ani, poate mai puţin, la un adăpost. Pe vremea aceea erau mici şi impresionabili amândoi. El era la fel de alb, pufos, dar cu mult mai mic. S-a uitat printre zăbrelele cuştii cu privirea nr. 13 pentru copii între 6 şi 10 ani. Aşa s-a pricopsit cu noul său stăpân şi, implicit, cu noul său nume.
Curând a început să regrete. Noul stăpân nu numai că-l pieptăna cu peria de sârmă, dar încerca periodic să-i lungească urechile, coada, ba, o dată îi prinsese şi limba cu un cleşte de rufe. Noroc că avea lăbuţe puternice şi putea să scape fără prea multe stricăciuni. Însă nici un chin nu era la fel de mare ca atunci când îşi auzea numele. Că îl auzea el nu era problemă, dar îl auziseră şi alţii, vecini, prieteni, actuali foşti prieteni…
Sigur, pe stăpân îl chema normal, ca pe toţi oamenii, Tudorel sau Petronel sau Gigel. Nu ştia exact, nu conta şi nici nu-l interesa. Îl chema normal, pentru că nimeni nu râdea de el când se întâlneau sau când făceau cunoştinţă.
Se zice că numele trebuie să-ţi reflecte personalitatea. Ei, bine, ce putea transmite celorlalţi Căţelu’? În afară de hohote de râs…
Voia să-l cheme şi pe el ca pe Tommy de la 7: Tommy. Sau ca pe Piky de la curte: Gogoaşă. Putea fi de acord şi cu un nume de căţea, gen Pamela de la parter, dar în nici un caz numele pe care-l avea el: Căţelu’!
După atâţia ani nu se obişnuise nici el, nici ceilalţi cu numele său. Întrebase pe toată lumea cunoscută şi necunoscută, dar nimeni nu mai avusese ori auzise un aşa nume. În schimb, toţi râdeau de se prăpădeau când aflau că e cineva care se numea astfel: Căţelu’!
Vremea trecu, iar el şi stăpânul crescură. A observat că-i plăcea de o fată cu păr lung şi mai strălucitor decât blana lui Miky, cockeriţa de la scara vecină. Nu-i trecuse niciodată prin cap să-i plătească vreo poliţă pentru chinurile îndurate ani de-a lungul, nici măcar pentru nenorocirea de nume cu care-l pricopsise, dar de când îi luase fata asta minţile, începură să-l bată gânduri de răzbunare. Dacă voia şi el s-o salute, s-o miroasă, aşa cum se face, îl trăgea de lesă să-i rupă gâtul şi, mai nou, până venea fata de unde avea treabă, stăteau minute în şir afară, până-l treceau toate frigurile, de-i venea să ridice piciorul la fiecare pas pe care-l făcea. Şi îndura asta zilnic, numai ca stăpânul să vorbescă şi să râdă cu fata până ajungea ea la etajul 8.
Într-una din zile, îngheţat şi sătul de aşteptarea în vânt, hotărî că e timpul să treacă la acţiune. Îşi aduse aminte că lipăise o jumătate de castron de iaurt şi începu să se concentreze.
A venit, în sfârşit, fata, iar stăpânul, ca din întâmplare, a ieşit cu el de după colţul blocului, s-au salutat, au râs şi au pornit la lift.
„Şezi Căţelu’!”, i-a spus stăpânul autoritar, trăgându-l de lesă să-i smulgă capul, deşi se aşezase cuminte lângă el.
A stat liniştit, lângă piciorul stăpânului, pe partea cu fata şi şi-a adus aminte toate cele rele. Pe la etajul al II-lea s-a produs rezultatul concentrării. Liftul s-a umplut pe dată de un miros greu, nemaiîntâlnit nici chiar de el. Fata a amuţit brusc, s-a schimbat la faţă şi s-a întors cu spatele. Când s-au deschis uşile la etajul ei a ţâşnit din lift mai ceva decât un copoi la curse.
A doua zi, deja începuse să circule un zvon prin vecini că stăpânului nu-i mai spuneau copiii Tudorel sau Petronel sau Gigel, ci Băşinel.
„Băşinel?”, îşi zise în capul plin de cârlionţi albi.
Zâmbi. Şi deodată Căţelu’ nu i se mai păru cel mai urât nume din lume.
PRM – Pastă rapidă de măsline
Se făcea că veneam de la serviciu rupt de foame. Drumul către casă se abătea prin piaţă, pe lângă o tarabă cu măsline. Ha! Îmi vine o idee totală la vederea măslinelor Kalamon naturale, bune şi lunguieţe. Iau doi pumni, maxim trei şi zbor către casă.
Sar pe reproducătorul de muzici, bag un Charlie Parra, un meseriaş din Peru care le zice bine pe limba lui, şi între două solo-uri devastatoare găsesc blenderul.
Arunc în el măslinele, un căţel de usturoi despuiat, vreo două linguri de ulei de acelaşi soi, 4-5 frunzuliţe din busuiocul de la geam, nişte piper din râşniţa cea nouă, o linguriţă de muştar de-ală bunu’, de Tecuci. Apoi, în ritmul muzicii, bag blenderul când pe „full speed”, când pe „just speed”. Într-un sfert de minut e gata.
Aroma pastei de măsline rezultată e întrecută doar de gust. Împerecheată cu o pâine de casă prăjită şi o feliuţă de roşie veritabilă e tot ce-ţi poţi dori după o zi în care serviciul te-a pus la grele cazne.
Total Recall – acum şi în Dâmboviţa!
Ioneşti, Dâmboviţa, România. Cred…
Anul 3270.
De pe tocmai.ro.
Din nou la radio
Diseară, începând cu 10 şi ceva, am din nou plăcerea să fiu în emisiunea Anamariei Ionescu, “Chef de vorbă”, de pe Radio Antena Satelor. De această dată voi fi chiar în studio, alături de Bogdan Hrib şi vom vorbi între noi şi cu ascultătorii depre, citez, “destinul cărţii în lumea satului românesc, despre forţa cuvântului scris într-o lume în care bibliotecile şi căminele culturale au lacăt pe ele sau au căpătat alte destinaţii”.
Puteţi vedea sau asculta online emisiunea pe Antena Satelor sau să o ascultaţi pe aparatele radio după cum urmează:
153 khz – PENTRU TOATĂ ŢARA
531 khz – Bacău, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Vrancea
603 khz – Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman
630 khz – Argeş, Dâmboviţa, Dolj, Olt, Vâlcea
1314 khz – Banat, Dobrogea.
Pentru telefoane apelaţi cu încredere 021 311 12 41, 021 319 05 04 sau SMS la 0749 777 788.
Să ne ascultăm sănătoşi, zic!