Muzeul Tehnic – Evadarea 8
Habar nu aveam că ori de câte ori mergeam la Poliţia de pe Candiano sau în Parcul Carol, treceam pe lângă Muzeul Tehnic.
Fondat la începutul secolului trecut de către inginerul şi profesorul universitar Dimitrie Leonida, Muzeul Tehnic s-a dorit, în primul rând, a avea o destinaţie didactică, de a fi un laborator public unde vizitatorii să poată vedea, studia sau acţiona diferite mecanisme supuse legilor fizicii, fapt ce-i conferă o aură de unicitate în rândul muzeelor tehnice din lumea largă.
La intrare am fost întâmpinaţi de primul aparat individual de zbor de pe planetă, cel construit de prolificul inventator Justin Capră în 1958, iar vreo doi neni îi făceau poze şi schiţe detailate. Bănuiesc că aveau aprobare, pentru că nici Muzeul Tehnic nu face excepţie de la regula cu fotografiatul interzis. Noroc că e mare şi bogat în exponate care te ascund privirii supraveghetorilor.Am lăsat în urmă gramofoane, patefoane, aparate de proiecţie de la apariţia cinematografului, o pompă de pompieri de la începutul secolului trecut şi am dat într-o hală imensă care te poartă în timp, prezentându-ţi inventivitatea minţii omeneşti în felurite domenii. S-au lăsat admirate şi fotografiate (pe ascuns) uriaşul cazan Babckock Wilcox folosit în 1912 la termocentrala de la Grozăveşti, o sumedenie de maşinării cu aburi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dintre care se detaşa lejer imensul utilaj care a funcţionat la Postăvăria din Azuga (1898), motorul sonic al lui Gogu Constantinescu (părintele “sonicităţii”, pe baza căreia s-au brevetat la americani forajele sonice), pilele “K” ale profesorul universitar Nicolae Vasilescu-Karpen, diferite motoare americane, nemţeşti, franţuzeşti sau austriece, relee, întrerupătoare, instalaţia primului laser românesc (şi al doilea pe plan mondial) construit de fizicianul Ion Agârbiceanu, dinamul “Edison” ce alimenta cu energie Teatrul Naţional, motorul primului tramvai electric din România (1894). Fiind ajunşi de un grup de elevi cu ghid, am aflat că la 1894, România a fost a treia ţară din lume care a adoptat tramvaiul ca mijloc public de transport, după Austria şi Anglia, dar şi că prima centrală electrică de curent continuu din România, a fost utilizată la fix o juma’ de an după ce Edison a produs iluminatul public în New York (1882). Istoria spune că americanii au vrut să cumpere dinamul “Edison” la care tocmai ne uitasem, dar românaşii , culmea, s-au opus total.
Foarte dotată mi s-a părut secţiunea mijloacelor de locomoţie aka vehicule cu roţi. Imediat după cazanul de la Grozăveşti am pozat “velocipedul”, ciudăţenia de bicicletă de la începutul secolului XX, posesoarea unor roţi disproporţionate extrem, având alăturat o surată de-a ei mai bătrână, din lemn. Colecţia de biciclete cu motor, motociclete şi motorete cu sau fără ataş, majoritatea de fabricaţie germană, stă frumos aliniată în faţa celei de maşini. Aici trebuie să menţionez şi exemplarul de mioritică soriginte, “Carpaţi”. “Mobra” nu am văzut.
Colecţia de maşini e formată numai din vedete, iar aici aduc aminte, în ordinea vizionării, pe trăsura „Olds” cu motor monocilindric (1898), construită de părintele “Oldsmobile”, Ransom Eli Olds, unul dintre primele automobile care au circulat pe străzile Bucureştiului, automobilul electric “Neue Automobil-Gesellschaft – N.A.G.” de producţie germană, adus în ţară în 1930 de către directorul Fabricii de Acumulatoare Bucureşti, Leon Furnarache, automobilul de curse “Duesenberg Straight-8” (1930), model care a câştigat curse importante ale vremii printre care Indianapolis 500 (de trei ori) şi Grand Prix-ul franţuzesc de la Le Mans din 1921. Alături, o plăcuţă lămuritoare spunea că maşineta putea atinge 200 la oră.
La final am lăsat cireaşa de pe tort, şi anume primul automobil aerodinamic pe care l-a cunoscut istoria omenirii, brevetat de al nostru Perşu în septembrie 1924, atingea 80 km/h şi care încă mai este în stare de funcţionare. Plăcuţa spunea că respectivul exponat era în vârstă de 120 000 km.
În drum spre ieşire, trecând pe lângă un alt grup de elevi având ataşat respectivul ghid, am mai aflat că muzeul dispune de peste 20 000 de volume cu caracter ştiinţific şi tehnic, vreo 10 000 de fotografii şi peste 6500 de piese.
Muzeul Tehnic din Munchen, cel care i-a folosit ca model profesorului Dimitrie Leonida, are un milion jumate de vizitatori anual. Al nostru este vizitat de un număr de 100 de ori mai mic.
Plus: pentru cei interesaţi cât de cât de tehnică, va reprezenta o experienţă unică, o incursiune în istoria celor mai tari invenţii ale omenirii, unele dintre ele concepute chiar de minţi româneşti. Eu, unul, am fost extrem de fericit.
Minus: mai mult de jumătate din spaţiul interior este în renovare, iar zona cu exponatele expuse exterior nu se poate vizita tot din acest motiv. Nimeni nu a fost în stare să ne dea un răspuns despre finalizarea lucrărilor. Tipic românesc…
23 Comments
sa mor de nu mi-am dorit toata viata velociped! iti dai seama ce gratioasa as arata eu pe unu d-ala? e drept ca nu m-am dumirit niciodata cum te urci si unde stai pe ala, dar am vrut velociped. e cam acelasi lucru si cu escaladat uriasul, cred. deci la fel de incomod si totusi interesant. ma intrebai de rovera? pai, doar nu crezi ca si el e tot bibliotecar, ca mine. l-am luat si cu discavări 3 şi cu S8.tragedia e ca ma pune sa fac scoala de soferi. nu stiu pen’ce,ca la rover abia reusesc sa deschid usa, deci n-o s-o intorc ever, iar din audi nu ma vad. iti dai seama ce inseamna sa nu ma vad euuu??? ai sa razi, dar fac naveta la nehoiu cu rata.cu pantofi de prada si sacou de only, si merg cu rata lu’ berbecaru. uat a uandarful laif! futu-ma-n gura! dear, la posarea anterioara,cea cu pusul mana pe o carte, nu am comentat, ca eu pun mana pe carti mai des ca pe…..orice altceva, asa ca nu m-am simtit amenintata in IQ ul meu cel roz. te pup!
HAHAHAHAHA! Mulţam fain de imaginea “diavoliţei” înţolite de la Prada în rata lu’ Berbecaru! Băi, m-am spart în 5 de râs când mi te-am imaginat ditai cocoana scoborându-te dintr-o obosenie dizăl de mers la Varlamu’.
Să ştii că am stat şi m-am chiombănit zdravăn la strămoşu’ bicicletei şi zău dacă m-am prins de ce pielea mea a inventat un rotoi de 2 metri şi unu’ mutant? Te urcat te urcai pe canapeaua de la gardu’ de la drum a lu’ mamaie, da’ cum te scoborai? Şi tu sigur nu ajungeai la pedale, he-he!
La aia cu cărţile, ce dracu’ să zici că tu trăieşti între ele. :)) Mă gândeam s-o punem şi pe la noi de ceva cultură urbană de Nehoiu, ştii că vorbeam noi pe vremuri, bibliotecă, aromă de carte, prostii desuete… Chit că o să fim noi doi, şi-l luăm cu japca şi pe Florin, he-he!
Ma scuzatz’ ca-mi bag picioarele puturoase prin frumusete de conversatiune plina de malvesatiuni ot Nehoiu da’ hu zãf ac iz Berbecaru ? Ca oricat ar fi de explicita naratiunea, Gugãleul imi zice doar de un “Lector Doctor Ciceron Berbecaru” si mai ales (cred ca asta-i din categoria “prietenii stiu de ce”) de “”Centralul” Victor Berbecaru l-a iertat pe Motzi”. SIC 🙂
Pana una-alta, nu mi-e chiar scàrbã.
Unii zic ca Buzaul ar fi patria vulcanilor noroiosi. Eu zic ca-i homeland-ul lui Dan Puric. Ceea ce, zau, chiar e de bine
Stiam de el, dar nu stiam ca e asa sexos. Cat mai e intrarea ?
For WhiteWolf: la noi pe plaiuri, dacă zici “Berbecaru” zici un autobuzist de legendă, care face chestia asta din vremuri de demult, de când a trecut Mihai Viteazul p-acolo, he-he! În particular, Nehoiu este patria lui Dan Puric. În general, pe lângă vulcani noroioşi, Buzăul e locul unde se găseşte chihlimbarul, mănăstirea Ciolanu, peşterile de sare de la Mânzăleşti, tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura, barajul de la Siriu şi, nu în ultimul rând, NEHOIU, care-i şi locul meu de baştină. 😀
Pentru Krossfire: când am citit prima propoziţie am crezut că vorbeşti de sexosu’ Berbecaru. Dar intrarea la muzeu e 5 lei. :)))
Băh Adriane io nici nu ştiam că există un asemenea muzău. Bine că mai exişti tu să ne informezi
Nelinistitu’, fix cum zici si e. Si chiar daca stiam, ma bucur ca mi-ai adus aminte; merita sa iti permit ruperea in gesturi de propaganda pentru a ma lumina cu Berbecaru
Macar 2 saptamani pe an, de regula pe final de iunie (cand inca nu redescopar cd-ul cu “ah ce caldura, te usuca la gura – I.G.P) shed la umbra ciresului in curtea mosiei ce va sa o mostenim intr-o buna zi la Vernesti. E si un nene acolo de care, la fiecare revedere, nu ma pot impiedica sa ma mir ca mai e in viata la cat vin (ca inlocuitor de apa) poate turna in el zilnic. Zice ca-i mai simplu sa se dea la beci decat sa scoata apa din fntana 🙂
Tabara de zici,la fel ca si manastirea, sunt intr-o zona care sper sincer sa ramana nedistrusa cat mai multa vreme. Despre sfintitul masinilor nu pomenesc; nu e ceva care sa caracterizeze doar Ciolanu, asa cum zic raii . 😛
De pesteri nu stiam da’ n-am cum sa le ratez anul asta.
Inchei pozitiv; ai, bre, chiar de pe vremea lui Mihai Viteazu ? 🙂
@ Codeus: hai, mersi, bre! Căutând, aflu că-n Bucale mai sunt şi lucruri frumoase.
@ WhiteWolf: păi, spune frate că eşti de-al nostru, de pe meleagurile oamenilor înţelepţi (vezi nenea cu vinu’)! De câte ori mă duc pe la Ciolanu, îmi imaginez ce viaţa flauăr-pauăr era pe vremea când sculptau ăia pe dealuri, p-acolo! Anii ’70-’80, tată, meserie!
Şi da, suntem atestaţi chiar cu vreo două sute de ani înainte de Mihai Viteazul! Sic! 😀
Şi dacă vrei mai multe, uite-aci.
http://sictireanu.blogspot.com/2009/05/noaptea-muzeelor-in-bucuresti.html
Ştiam, bre. Abia aştept să le vizionez p-alea de artă.
Nelinistitu’, eu am bunicii nascuti pe meleagurile… oamenilor intelepti. 😉
WhiteWolf e (mai)de la munte . 😛
foarte tare! (mai da’ destept mai esti, si multe mai sti! te invidiez!
Pentru Doamna Poşetoasă: păi, nu-mi zici şi mie “egzact locaţiunea”? Adică mă interesează aia de la munte, că despre câmpineni… Ştii cum le zice la noi nu?
Pentru nea Călin Biciclistu’: nu-s deştept tătuţule, mă documentez şi caut să aflu mai mereu lucruri care-mi fac bine la fiinţa interioară. Da’ pot să recunosc că-s intelijean! :))
bre, trai-ti-ar! ai uitat sa-i zici lu uait uolf ca la buzau mai este si grotele de la nucu-alunis, alea de cand cu crestinizmul. si de egzemplarul de sequioia gigantea, de pe malaia. si de bradul argintiu .si stai sa va iau fetzele: la berbecaru in rata ascult vivaldi remix. eeeee! ia mai zi ceva! imi pune shafeuru’ cedeu cu miuzic pentru fete cu shtaif. dimineata beau cu ioana pop de la marmacie, cafeaua, in dorobanti. adica fix la trerasa de supt biblioteca mea. ii zicem “la bambuu”. n-avem vertu si nici hermes, dar ne zbatem sa aratam ca unele care au. mi-a zis piticu’ ca-mi ia gipies sa vada pe unde umblu in timpul programului, dar o sa-si ia clantza, ca gipiesu o sa biuie fix la biblioteca.acasa sunt singura saptamana asta, za giaiant e la bucuresti, and la vitta e bella.
Mişto vitta matale!
Alea cu Nucu-Aluniş, uitasem de ele, sunt la Bozioru sau unde boala? De Sequoia nu ştiam, dar mai era ăla de la Harţagu, bradu’ cel mai înalt din Europa (care nu mai e că l-a biruit vântu’).
Deci, eşti belea cu mixu’ lu’ Berbecaru şi abia aştept să ieşim la o cafea pe “Dorobanţi”.
Bă, frumos e câteodată pe la noi…
Nelinistitu’,io m-am nascut la …oras.Sa mor de stiu cum le zice ti voi celor de la cimpie.
Sorry, greşeala mea că am dedus că sunteţi de loc de prin părţile mele. Am primit mesaj lămuritor.
Celor de la şes li se zice “cojani”, de la îndeletnicirea cojitului de bomboane agricole. 🙂
Foarte mișto prezentarea, mi-ai deschis apetitul! să trăiești și să bagi cât de multe evadări poți 😉
Hai, mulţam fain de aprecieri! Aşa să ne ajute Dumnezeu, cât mai multe evadări… 🙂
am fost azi la muzeu… chiar a fost ceva placut si util…
Mă bucur că ţi-a plăcut. Mulţam de vizită. 🙂
pacat de masina lui Persu…. dupa mine cred ca o sa ajunga la fier vechi…. tipic romanesc
E mult prea valoaroasă şi sper ca responsabilii muzeului să realizeze asta indiferent de vremuri şi epoci.