Ia, să mai punem mâna şi p-o carte!

Vă ziceam acu’ ceva vreme că aş vrea să mă ţin de Schimb de Cărţi, ca să simt lectura şi între degete, nu numai tastând şi belind ochii pe monitor. Pe la sfârşitul lui aprilie, Andrei Roşca, coordonatorul Bookblog, oferea spre reflectare un filmulete extraordinar de fain cu Ray Bradbury, autorul lui “Fahrenheit 451” şi al “Cronicilor Marţiene”. Andrei i-a inspirat întru acordarea a 15 minute zilnice lecturii dintr-o carte pe Cătălin şi Copila Blondă, asta numai din ce-am descoperit eu. Cu câteva zile în urmă, Brightie scria cu bucurie că în metrou s-a nimerit lângă vreo 6-7 personaje care citeau cărţi şi nu ziare sau alte clickuri şi cancanuri. În creierii nopţii, Lucia Verona şi Ştefania Coşovei s-au apucat de o minunată campanie de promovare a lecturii de carte prin intermediul blogurilor.

Acuma, că tot v-am făcut introducerea asta şi că tot n-am somn din cauza oboselii acumulate în zilele premergătoare examenelor ce le avusei, m-am pus pe privit în lung la lună sau la becu’ economic din “sufragerie” (după dispoziţia şi poziţia mea în spaţiu) şi mă gândeam la cât de puţin am ajuns să citesc literatură din cărţi. Şi când zic literatură, chiar asta înţeleg, nu chestiuni rutinice legate de serviciu, examene legate de serviciu sau mai ştiu eu ce legi şi prostii plictisitoare, dar al dracu’ de necesare în viaţa de zi cu zi. Mă, da’ sufletu’ meu nu o mai vrea şi el altceva, nu o vrea să-şi imagineze şi ce cai verzi pe pereţi scrie prin cartea aia sau aia sau ailaltă? O vrea, săracu’ şi, cu siguranţă, dacă ar avea de ales s-ar duce cu proxima ocazie la unu’ care e mai apropiat de subiect decât mine, par eczampleo, cei enumeraţi mai sus. Eu, cel puţin, încerc să nu mă mint total, şi mă mai scap în câte-o carte, ultima fiind una cu poezii de-ale lui Emil Brumaru, împrumutată de la ultimul Schimb de Cărţi. Şi, că veni vorba, câţi dintre noi mai au timp şi chef să ia o carte între deşte?

În mod clar, nu sunt un caz singular, ştiu de la prieteni şi cunoscuţi că acest nobil obicei a devenit ceva perimat, inutil şi pierzător de vreme. Cum asta? E mai simplu să dai un “search” pe net decât să te apuci să răsfoieşti o carte pe care o ai sau o împrumuţi de la cineva, nu zic s-o mai şi cumperi. Ca să nu vă mai zic că pe mulţi i-am auzit că, imediat cum ţin o carte în palme, parcă iese prafu’ de somn dintre paginile ei şi-n mai puţin de-un sfert de oră sunt împăcaţi, dar cu cartea pe piept.

În urmă cu ani am citit de “audiobook”, după care am auzit şi pe mulţi care sunt adepţii acestui sistem. Nu că mi se pare o prostie sau o inutilitate, da’, să mor io, cum dracu’ să “auzi” o carte? Cum se pot transmite sentimentele unice pe care le încerci citind, în momentul când auzi frazele sec, în difuzoare, chiar sub lectura unor voci de actori celebri sau personalităţi culturale? Pfaaa, acuma mi-am dat seama de avantaj: pot face două lucruri deodată. De exemplu, pot să-l aud pe Pleşu citindu-mi “Despre îngeri” în timp ce eu curăţ cartofii la ciorbă. Sau alte ipostaze sexoase… Hai, da-ţi-o dracu’ de tehnologie!

Pe vremea când m-am apucat de scos cărţi, cineva m-a întrebat dacă nu cumva sunt disponibile şi în format “pedefe “. Nu cred că aş putea să citesc de pe monitor, PDA, ori telefon orice carte care mi-ar face plăcere. Da, le-am citit aşa doar pe cele care nu m-au excitat la centrii nervoşi defel, dar mi-au fost necesare în procesul de producţie şi perfecţionare a profesională. He? Am dat-o ca la congres p-asta, no?

Stres, serviciu, stres, trafic, proşti cotidieni, stres, plictis transformat din ce în ce mai des în spleen, stres, devalorizarea leului, preţuri mari peste tot, comoditate, stres, criză, stres, ţară de căcat, stres… Cum dracu’ să-ţi mai ardă de cărţi? Păi, de cât să stai şi să citeşti trei pagini, mai bine bagi tot atâtea beri cu pretenu’, decât să citeşti un capitol, mai bine dai o bilă la IDM, decât să citeşti o carte, mai bine o agăţi pe una şi stai cu ea toată noaptea, chiar şi în discotecă.

Voi rămâne toată viaţa mea românească un fan al clasicelor cărţi tipărite pe hârtie galbuie sau de ziar, strânse în coperţi de carton sau, ideal, îmbrăcate în piele. Mi-au plăcut cărţile, îmi place să citesc cărţi, dar câteodată am trădat această îndeletnicire din diferite motive, unele reale, altele scuzabile, altele închipuite sau impardonabile. “Nu ştiu alţii cum sunt”, dar eu nu aş putea să-mi duc existenţa fără Blaga, Eminescu, Minulescu, Sven Hassel, Karl May, Philip K. Dick, Isaac Asimov, Alfred van Vogt, Eliade, Cioran şi mulţi, mulţi alţii. Nu poţi înlocui senzaţia transmisă de paginile unei cărţi cu surogate, decât dacă vrei să faci asta. Mai devreme sau mai târziu vei regreta timpul peirdut departe de cărţi. Mie mi s-a întâmplat şi încă mi se mai întâmplă…

Dacă nu mă credeţi, ia de citiţi cât de frumos şi pătimaş o spune Nicolae Manolescu în “Scrisul şi cititul”:

“La ce sunt bune cărţile? Îmi vine să răspund: la totul şi la nimic. Poţi trăi foarte bine fără să citeşti. Milioane de oameni n-au deschis niciodată o carte. A vrea să le explici ce pierd e totuna cu a explica unui surd frumuseţea muzicii lui Mozart. În ce mă priveşte, mă număr printre cei care nu pot trăi fără cărţi. Sunt un vicios al lecturii. Am nevoie să citesc aşa cum am nevoie să mănânc şi să beau. Hrana pe care mi-o oferă lectura îmi este la fel de indispensabilă ca şi aceea materială. Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută”.

Hai, că am trădat destul scriind aci. Mă duc să citesc, măcar vreo două sonete de-ale lui Emil Brumaru…

Tags: auzite ori văzute sau citite, cărţi, internet