ET aka Epure Turmentat
Într-o zi, după ce ne-am chinuit cu nişte vin aprig la grad, zice pretenu’ meu: “Bă, nu vrei să-ţi dau un iepure, că am doi şi n-am ce face cu ei, că io mănânc numa’ unu’ ”. “Viu?”, cat eu la el, un pic circumspect, din cauza vinului. “Nu, bă, mort gata şi belit de păr! Da’ trebe să-l faci tu, dacă ştii!” Şi, care vasăzică, pe drum de seară, combinam eu din Rahova un 226 cu 131, grăbindu-mă către casă, să nu mi se dezgheţe iepuroiu’ din desagi.
Când am ajuns la domiciliu, cu traista aproape udă ca urmare a înmuierii produsului, am constatat, la o examinare sumară, că iepurele era, de fapt, “epure”, pentru că nu avea capu’ care este. Prin urmare, aşa i-a rămas denumirea.
A doua zi DM (după muncă), am dat în boxe cu Exodus, apoi am purces la spălare şi bucăţire. Am separat pulpele de trup şi am zis că ce mai rămăsese să împart în două sau trei bucăţi (am ales varianta de trei, că am avut de unde). Am vârât toate feliile de epure într-o oală cu apă, le-am spălat bine de eventualii flocileţi, apoi le-am oferit o strecurătoare spre odihnă. Două căpăţâni de usturoi, ce-abia trecuseră în adolescenţă (încă mai aveau un rest de frunze), s-au trezit despărţite în căţei mici şi degrabă împăştietori de arome. Cotoarele, cărora duios le ziceam “frunze”, le-am tocat în tavă, ca să îmbărbăteze căţelandrii usturoiaţi, dar fără experienţă. Cu atenţie şi delicateţe am reconstituit şi firul de rafie cu care erau legate usturoaiele, el fiind tocat cu mare sârg alături de frunze.
După ce am remarcat faptul că bucăţile de epuraş se eliberaseră de mai toată apa cu care fuseseră dezmierdate, le-am aplicat nişte palme cu ulei de măsline, urmat de o prăfuire discretă cu cimbru, piper, ceva sare, busuioc ori, cel mai simplu, folosiţi praf pentru cartofi prăjiţi. Merge şi aici! ‘Poi (vorba unei foarte bune prietene din Oneşti) am trecut la crestarea cărniţei fragede întru crearea împerecherii fericite a căţeilor nevinovaţi cu mai-titratele bucăţele de slăninuţă. După ce am terminat cu împănatul şi aranjarea aproape artistică a bucăţilor de carne în tavă, am presărat usturoiul rămas, dimpreună cu o ploaie fină de ulei şi vreo 3-4-5-6 frunze de dafin.
Sinea mea, foarte pragmatică, mi-a şoptit să scap de garnitură aruncând nişte cartofi în tavă. N-am aşteptat să-mi zică de două ori că m-am şi apucat să tai ţărăneşte vreo două-trei barabule sănătoase, mai de la Moldova, aşa.
E-heee, şi-acuma vine secretul şi încununarea… Ineditul reţetei a constat în cele trei beri, mai puţin una, pe care am băut-o (vezi “Calculele” marelui Horaţiu Mălăele), restul de una-jumate luând drumul tăvii epureşti. Pentru că doream o bere mai dulce şi nu am găsit Redd’s, am performat Beck’s Green Lemon, alcool 2,5%, perfectă pentru nevoile mele culinariceşti.
Pentru culoare, am dezbrăcat prin opărire câteva roşii, pe care le-am bucăţit deasupra celor ce mai erau prin tavă. Că tot aveam la îndemână, am încununat respectivul amestec cu un ştiulete de porumb de lapte. Minunat tablou, parol!
Cât timp m-am împrietenit c-un aspirator, am mai citit din volumul “Lemon Green” al autorului de mare succes, Beck’s, şi am mai tras cu ocheánu’ la un film cu Keánu (hai, că le-am adăugat mişto!), epuretele a stat cuminte, învăluit de splendida, complicata şi inedita compoziţiune. Asta a însemnat către două ore jumate, dacă nu mai bine.
Când ceasurilii m-atenţionară de şapte, am acoperit sculptura culinară cu folie de aluminiu dezvirginată la faţa locului şi am aruncat-o în cuptorul avid, care uitase să mai ia foc de când nu-l mai băgasem în seamă.
După vreo juma’ de oră, aromele au învăluit împrejurimile aragazului şi au început să-mi apară vecinele-gospodinele la uşă, nu numai cele de pe scară, ci şi alea din blocurile învecinate. “Iar gătiţi, dom’ne, că ne lăsaţi făr’ de salivă în glandă şi face bărbaţii ulcer pe duodenul stomacului”. Cu greu am făcut faţă atacurilor. Am scăpat aruncându-le reţeta pe geam.
Ce să vă explic eu în scris, când nici papila, nasu’ sau ochiu’ nu poa’ să exprime în cuvinte?
De două ori am mâncat epurete la viaţa mea, da’ ăsta a fost perfect, “dibere” (varianta mea pentru “divin”, că toată lumea face epurele cu vin), să dea boala! Şi eu nu prea mint când e vorba de haleală, da?
56 Comments
haoleu alunecati-ar pe gat cremenalule care esti tu cremenal! facui zgiorz da-r-ar sanatatea-n oasele tale! 🙂 🙂 🙂
Ce boala caţi la ora asta să umbli după haleală? 😆
pai iote lucram si io ca oama la hartii si crez’ca ma ademenii mirosu’ si intrai ca ma gandii io asea ca ma binedispun dupa o zi de cocoa, s-avusei dreptate lovite-ar norocu’ 🙂 ;):)
Bre, da’ inspirată mai fuseşi! Felicitările mele sincere! 😀
În altă ordine de idei, săru’ mâna! 🙂
aferim boierule sa ne traiesti ca ne trebuiesti!!! 🙂
Mulţumiri şi sărutări de mâini Doamnei! 😀
Incredibil mai eşti “neliniştitule”1
Mare talent în ale artei gastronomice.
Nu îmi place iepurele în mod special, dar mă uit cu jind la ceea ce ai pregătit tu aici…
O zi plină de frumos, prieten drag!
Nici eu nu eram un fan al epurelui, da’ acum sunt! 😆
Mulţam fain, o zi minunată şi ţie! 🙂
Iată mamifer la care nu mă prea înghesui, doar dacă e gătit savant. Dar, gătit savant, până şi peştele devine bun…
100% de acord! Nu am mâncat peşte savant decât de vreo două-trei ori în viaţă. Prefer la conservă. Da’ epure, sigur mai bag! 😀
Dacă o fi fost la fel de gustos pe cât de bine arată, ioai mamă, cred că io aş fi ronţăit şi oasele. Hmmm … mă duc să-mi bat jumatatea (iarăşi), la cap, să-mi gătească 🙂
aoleuuuuu! Mi s-a facut foame rau de tot!
Ma servesti domnu’ si pe mine cu o bucatica de “epurut” ????
( in tura de noapte astia nu ne dau nimic de haleala!)
facati-se milta! :))
Sorinete,
Bre, da’ vezi să fie “epure”, musai fără cap. 😀
Orianda,
Cum să nu? Da’ nu tura asta, că s-a topit cât ai clipi din ocheane. 🙂
Poti sa dai si portia mea, de epure, clar sa fie! 🙂
Da’ de povestit …chiar ca ti se face foame, Bre, asta nu-i bucatareala…asta-i arta cu multa dragoste! 🙂
bah iara dai cu “boala” in mine. numa draci imi faci cu produsele tale. si amu fiind dimineata si vazand astea de la tine ma lovi ceva in stomac de nu stiu ce bai am. no sa ne auzam cu bine
Felicitari, maestre!
Deci pana la urma ai consumat una jumate, nu una, da ? 🙂 beri, adica!
Epure am mancat in copilarie, tin minte ca tata se ocupa de partea hard – scapat de blana, transat, restul fiind treaba noastra, a fetelor.
Sa aveti – sa fi avut – pofta ! 🙂
Meşteru’ Îndepărtat,
Pofta vine mâncând Meşterescu. 😀
Ce-i drept, când fac ce-mi place, fac cu pasiune. 😀
Săru’ mâna mult de tot!
Codilian Ardelean,
Aşa să ne-ajute Dumnezeu, tătuţule! 😀
Mădălina,
…
…
Da, una jumate, he-he!
Dac-o vrea Sfântul şi sorţii, la vreo întâlnire cu gaşca ogrezeană, promit să prepar niscaiva treburi inventate ad-hoc. Literatură la cuptor, he-he!
Săru’ mâna şi dvs.! 😀
mă tătuţu, da tare mai eşti ecspert în potoale! eu ayi am făcut drob din măruntaie de oaie. şi vreo oră am căutat în congelator prapurul, adică diafragmul oii, ca să fiu academică. şi nu l-am găs,t , pen că am uitat unde l-am pus. am găsit burţi, maţe şi alte viscere. aşa că l-am amplasat direct în tavă. şi a mers. noi n-am mai mers după ce am mâncat. a ieşit miştoc EPUR SI MOVE le tău. mai ales că epurii nu se fac decât în două feluri: la cuptor şi la ceaun.
mi-am amintit de peşte savant. îţi recomand, dacă n-ai încercat până acum, DORADA . e un ăeşte de-ţi baţi nevasta,vecinii şi agenţii de circulaţie. scump, da bun. e belea la grătar.
Te-ai gandit si la mine…un pic? 🙂
Lecteriţa cu Drobu’ la Vedere,
Auzii de dorada, am şi văzut, da’ nu am avut ocazia să mă dezlege cineva la limbă cu el. 😀
Mulţam fain pentru încrederea acordată prin vizionarea pozelor. 😀
Cristiana,
Păi, tu eşti om de un pic? Ai potenţial, bre, m-am gândit mai mult. 😀
Beiule, da’ nu zisashi care fu parerea si anume obiectiva si mai ales si pertinenta a Pafurisei la epurele care este. Sau dupa cum inteleseshi io care fu, ca fuse da’ se duse. Ca estetic e demonstrandum, la gust credem pe master sef! Ca io am laude de genu’: excelent da’ mai trebe sare! nemaipomenit da-mi si mie piperu’! (sa nu fii carcotas si sa traduci ca taman ce trebe nu-i)ca iar te-afurisesc cu sa tragi lozu’ al mare de cinci ori reportat la loto – nu la 6 din … ) 🙂 🙂 🙂
So, cei prezenţi la festin au recunoscut gustul deosebit şi savoarea unică posedate de preparatul respectiv.
Chestia cu sarea şi piperu’ n-a fost de data asta, că era foamea-n epiglotă. Oricum, astea-s mărunţişuri, pe care eu nu le bag în seamă. 🙂
Altminteri, ofer auditoriului şansa la manifestare în al cuptoritului. D
Servus!
Şansă… meşteşugit ticluită, bine tihnită şi mai ales… iepurită 🙂 Mulţam fain!
Toate cele bune!
Da’ o carte de bucate pentru gurmanzi(cu simtul umorului, da’ pleonasm!), te-ai gandit mataluta sa scrii???
Nu de alta, da’ cred ca ai avea niscai surprize maricele (si)la buzunar 🙂
He-he! Stai numa’ să treacă nenorocita de criză.
Mi se taie pofta şi devin circumspect când vine vorba de edituri.
Mulţam pentru încredere. 🙂
Flavius,
Să trăieşti şi să mai pofteşti! 😀
Ce boala ai căutat în spam? Noroc că te văzui. 🙂
vad ca-n ultima vreme te dedai din ce in ce mai des placerilor culinare. pe cand un articol despre placerile sportive? 😀
Excelent! Ai grija ca mancarea creaza dependenta 😛 !
Zamolxis,
He-he! Ghiduş mai eşti, zeitate! Îi las p-ăia de la GSP, că-s mai pricepuţi. DeMaio are o groază de exemple, he-he!
Maniacu’ Bucătar,
Mulţam fain, bre! Tu mi-ai creat dependenţă cu reţetele şi pozele matale. 🙂
ha ha ha 🙂
Nu pot mane sa mananc iepure, nu stiu de ce. Fie pentru ca am inventat in clasa a noua cultul iepurasului fie pentru ca pur si simplu il vad ca pe un animal de casa. In copilarie mai haleam, frageda si dulce carne…de Bugs Bunny !
Bre, io nu am chestii d-astea, cu excepţia peştelui. So, te înţeleg. 🙂
Frăţicule, să nu-ţ’ paie rău că n-avuse chip, că e mai bine, zice-se a nu căta la ochii lui când …chm!
Să-ţ’ fie de bine, al’mintrelea, şi iartă că am agiuns de zăbavă. Mai trec. Ceva de post nu ai?
Bey, coane, dar sa stii ca ma lasasi fara saliva. Hai sa-ti povestesc una calda, s-a intamplat acu fo 3-4 ceasuri. Vin eu de la munca, si dupa ce potolesc foamea, imi iau familia, ne urcam pe biciclete si o taiem la plimbare. In fiecare zi alegem alt traseu, asa ca azi le-am dus la Bierum (nici-o legatura cu berea). Ce zici ca intalnim pe drum? Mai intai un fazan si-a luat zborul de langa noi, apoi fo 2 iepuri fugeau care-ncotro si-un uliu ii survola, pe deasupra lanului de grau, ca mai incoace spre casa, pe marginea pistei de biciclete, inca un fazan. Asta, fara frica de romanasi, ne-a tratat cu curul. Bai, sa n-am eu o piatra, un bat la indemana, m-am ofticat tare. Aveam in schimb o flegma in mine, de la saliva ce se aduna in gura, ca daca-l nimeream, cred ca-l lipeam de asfalt 😀
Ioan Andoni,
Stăpâne, stăpâne,
Mai cheamă ş-un câne.
Bine c-ai venit
Şi ai poposit.
Vreme când mai ai,
P-aicea să dai.
Următoarea aventură culinară, peste câteva zile, va fi de post. Parol! 😀
Emiru’,
Băi, m-ai îndoit de râs cu aruncatu’ flegmelor după fazani nesimţiţi… 😆 Mi te imaginam cu ochiosu’ pe păsăroi şi făcându-l una cu solu’, he-he!
Mulţam fain şi să trăieşti, bre! 🙂
Am venit prea tarziu, n-a mai ramas nimic.Poate apuc data viitoare.
‘Neata Adi. sa ai zboruri faine
Mami Nineta,
Data viitoare, sigur o să vă păstrez! 🙂
Verificaţi-vă la spam, cred că o să găsiţi vreo zezce comentarii de la mine. Nu ştiu de ce, comentariile mele nu apara la dvs. pe site. 🙁
Anonimul Codilian,
Să trăieşti Cody, mulţam fain!
helau, dom’ne vezi nitel la manolica rogu-te fain
Manolica…e pus pe rele! Nah!
Nelinistitule, n-ai vrea sa trimiti din epurele ala, sau ce-ai matale prin si facut gata si la astia ai mei, ca-mi manca urechile???? 😀 😀
Maia,
Văzui, bre! 🙂
Meşteru’ DC (După Concediu),
Bre, urechi am şi io. Altceva, nimica… 😆