27

Despre sperieturi – Episode IV

Posted by Neliniştitu' on 21 May 2009 in La gura sobei |

Era seară, era cald şi mă împrăştiasem pe un fotoliu “puf” în faţa teveului. Aproape că mă cucerise un somn incredibil de greu, când un zgomot, ca şi cum o locomotivă oltenească mi-ar fi penetrat tavanul, a răzbătut dinspre bucătărie, făcându-mă să ţâşnesc instant pe frigider (e “niu genăreişăn” şi are 2 metri, deci, performanţa e notabilă). În baie, Păfurişa îşi întorsese vezica pe dos într-un ţipăt care putea fi luat drept referinţă pentru filme de groază.
Mă descleiez de pe agregatul frigorific şi mă îndrept timid către sursa terifiantului “zdroing”, dar cu un papuc ameninţător în mâna dreaptă. În uşa bucătăriei rămân precum Boc în faţa lui Ghiţă Mureşan: juma’ de încăpere era plină de cioburi, cutii, vase, făină şi alte prafuri, de parcă cicloanele americane se împerecheaseră în respectiva locaţie. Încerc fără de succes o dezmetecire, două, şi îmi reuşeşte exerciţiul de imaginaţie din a treia încercare: dulapul suspendat din dreapta, cel de lângă baie, se dezmembrase de bătrâneţe şi de câte-şi aveau odihna pe el.

Păfurişa tot striga din baie că “ţe ţ-a-ntâmplat!”, deopotrivă cu încercări eşuate de a ieşi de-acolo. Uşa băii era blocată de mormanul de cioburi şi de resturile defuncte ale dulapului.
O perioadă scurtă n-am ştiut de unde să mă apuc să încep să strâng rămăşiţele, dar am ales să eliberez Păfurişa. De cum a văzut lumina bucătăriei, s-a îngrozit şi n-am mai avut cu cine să discut. După ce am reuşit să-i opresc cavalcada de cuvinte fără noimă, am încercat să încropesc un plan de bătaie: eu urma să coordonez activitatea, iar ea să desţelenească locul. Nu mi-a trebuit prea mult timp să mă dumiresc că planul nu va funcţiona şi asta chiar de la primele comenzi. Păfurişa, probabil încă nerevenită din şocul teribilei, dar complexei bufnituri, stătea ca trăznită în mijlocul dezastrului şi nu ştia încotro să apuce. “Cu ţe strâng aici?”, căta ea disperată cu privirea o scăpare. “Ia cu făraşu’!”, o salvam eu de la povara gândirii. Răspunsul ei mi-a dovedit că eram pe cont propriu: “Ţe cufăraş? Care cufăraş? Unde e?”.

Ora nocturnă zece ne prinsese încă strângând şi umplând saci de gunoi pe care-i căram continuu la tomberonul din curte, aşa că uşa rămăsese deschisă pentru a nu diminua fluxul cărăuşiei resturilor.
După ce am strâns grosul în saci, a urmat să strângem zahărul şi uleiul (câte un kil de fiecare produs) împrăştiat uniform: pe juma’ de baie, uleiul, iar pe juma’ de bucătărie, zahărul. Ăsta, din urmă, a mers cum a mers strâns, dar pentru ulei trebuia ceva absorbant. Păfurişa a venit cu ideea folosirii celor două kile de făină (unul intact şi unul împrăştiat aiurea, pe gresie), iar eu am sărit în ajutorul imaginaţiei colective cu presărarea a două pungi sănătoase de cimbru tocat. Efectul a fost de bun augur, dar cât am lăsat ca făina şi cimbrul să sugă uleiul, gresia arăta de parcă am fi încercat să intrăm în Cartea Recordurilor cu cea mai mare clătită „floor made” (jocul de cuvinte e evident pentru cei cu engleza la zi), şi chiar regretam că nu avem încălzirea prin podea, ca să rulăm compoziţia, he-he!

Cam pe la zece şi jumătate, dacă nu mai bine, cred că terminasem cu totul şi, odată cu ducerea ultimului sac la tomberon, am constatat că această nesperată ocazie ne-a făcut să renunţăm la trei sferturi de veselă şi la toate proviziile pentru confecţionat clătite.
Am făcut duşul de rigoare şi ne-am băgat la somn. Până să adorm, nu puteam scăpa de sezaţia că mişcă ceva prin casă, culminând cu faptul că am auzit că umblă cineva la aragaz, iar uşa de la baie scârţâia în mod „horror”. „Vrea să dea drumu’ la gaze şi să mă omoare-n somn”, am gândit, dar nu era Păfurişa, ci altcineva. Cum pe Păfurişa o solicitase extrem curăţenia nocturnă, iar acum băga aghioase cu pasiune, nu-mi rămânea decât să iau, din nou, problema singur în mânuţă. Şi am pornit-o tiptil, la lumina telefonului mobil. Aproape concomitent cu aprinderea luminii din tavan, m-am catapultat în mijlocul bucătăriei, trăgând după mine şi clasicul strigăt de luptă: „HAAA!”. O umbră alb-întunecată s-a desprins de pe aragaz, a ţâşnit pe dulapul de oale, a făcut bătaia pe chiuvetă şi hop!, pe celălalt dulap suspendat.

Totul a durat mai puţin de o clipă: dulapul din stânga s-a prăbuşit cu mare rupere, secondat de un miorlăit feroce. Am tras un strigăt scurt, dar viril, şi instictul sperieturii mi-a spus să mă baricadez în baie. Aici am mai băgat un răcnet care cred că s-a auzit până-n era glaciară, datorită idiotului de cotoi care alesese şi el acelaşi loc de reculegere. Ne-am speriat teribil unul de altul: eu răcneam la ochii sticloşi şi umblători prin aer, iar el făcea ca toţi dracii pe pereţi, trecând prin mine şi printre picioarele mele. Într-un final, a nimerit gemuleţul de la baie şi dus a fost. Al dracu’ miorlău, cu neamul lui! Era unul din ăia care-şi fac veacul pe la uşa mea şi intrase hoţeşte în casă în timp ce căram resturile la tomberon.
După câteva minute, Păfurişa şi-a făcut curaj, a venit după mine în baie şi se uita cum stăteam sfârşit şi alb pe veceu: „Auzi, dacă ai avut intenţia să-l fooseşti, vezi că ai rămas cu pantalonii pe tine!”. Apoi ne-am reapucat de aruncat cioburi în saci.

Tags: , ,

27 Comments

  • WhiteWolf says:

    Nu ma pot hotari daca naratorul a vrut sa ne infatiseze cea mai profund ghinionista intamplare din viata sau, pe direct si fara avertizari, ne-ai descris o chestie nu atat “floor made” cat, hai sa zicem, cum se poate uita romanul “always on the bright side of life”. Adica cu umor sanatos.
    Insa, cu siguranta si fara vreo incercare de a te ridica inutil pe cine stie ce piedestal inca neconstruit, la faza cu “„Auzi, dacă ai avut intenţia să-l fooseşti, vezi că ai rămas cu pantalonii pe tine!” mi-ai produs un hohot dement
    Nais !
    🙂

  • Neamtu' says:

    Absolut haioasa povestea, sper doar sa fie imaginara si sa nu fi ramas, de-adevaratelea, fara obiectele respective!

  • Catalin says:

    Bravo, maestre. 🙂

  • Mulţam fain, boieri dumneavoastră! Mă tare bucur de faptul că v-a plăcut. Până la urmă, simţul umorului nu ni-l poate lua nimeni, iar dacă, prin absurd, n-am mai râde, ce puii mei ne-ar mai rămâne? He-he-he!

  • ihriel says:

    Genial povestit! Acu ca m-am cules de pe jos, am zis sa las si un comentariu

  • Pentru Ihriel: Mersi frumos şi bine ai venit!

    Pentru toată lumea: dacă v-a plăcut istorioara, pentru mai multe de gen, încercaţi categoria “La gura sobei”.

  • Luana says:

    De mult n-am mai ras asa la o povestire 🙂 Pe masura ce citesc, vizualizez fiecare miscare – hilaaaarious! Buna alegere, papucul ca arma 🙂

  • Mulţam de aprecieri şi soaie lesbien veniu! 😀

  • CELLA says:

    auzi,
    am venit să-mi beau cafeaua cu tine în dimineaţa asta … între timp mi s-a răcit … opreşte-mă din hohoteală 😆 dacă mai poţi

    am şi eu “una” cu mobilele suspendate
    la mine era în miezul zilei; eu, pusă la patru ace, pofteam o ceaşcă … dulapul semiramidal era ornat, pe deasupra, cu vre-o cinci recipiente pline cu lapte pus la prins … dacă înţelegi ce vreau să zic 😉
    urmarea … “elvis a părăsit incinta” (pre)schimbat şi întrebîndu-se retoric de ce-s bărbaţii intoleranţi cu punctualitatea jumătăţilor lor(întîmplătoare)
    cînd m-am întors de unde aveam treabă
    dispăruse toată mobila din bucătărie … o luase tîmplarul casei la transformat şi ideea de mobilă suspendată a dispărut definitiv din “mentalul colectiv” 😛

    p.s. – n-ai vrea tu să-mi faci un pustiu de bine, dacă poţi şi vrei, să-mi pui pe mail cartea care nu o (mai) găsesc la comenzi on line ?
    a ta, desigur 😆
    ori, dă-mi o adresă de comandă dacă există posibilitatea de a o comanda
    merci !!!

  • Ha-ha! Mulţam fain, Cella! Se va rezolva cumva, vezi ca ai mail.

  • CELLA says:

    AFER’IM BOIERULE !!!

  • Să fii fericită!

  • iuzarescu says:

    Ma dor falcile…si nu de la cine stie ce partida de cunilingus infocata….ci de la hlizit la cititul povestioarei :))))

  • Bine că m-ai citit pe mine first, că aşa ai şi tu o scuză. :))

  • Ceasul rau…motanul negru! :)))))

    p si s: Păfurişa de la ce vine ?

  • Codeus says:

    Adriane sa mor io da tu nu te dezminti frate, esti mortal la fiecare text care ni-l pui pe aici. a fi musai sa fac economii sa-mi trimiti si mie cartea sau cartile care le-ai publicat. eu sunt sigur ca e fictiune ca ar fi prea de tot sa se intample asa ceva in realitate. )))

  • Pentru Doamna cu Poşete
    Să trăiţi!
    “Ră” şi “spuns”: e unul dintre multele alinturi ale iubitei.

  • Pour Le Codeus
    Hai, să trăieşti, cavaler de Şuncuiuş şi mă bucur că-ţi plac istorisirile mele mai mult sau mai puţin închipuite. Trimite-mi un mail cu adresa de livrare. 😀

  • zamolxis says:

    deh! numai in filme si brosurile publicitare pt condos oamenii traiesc fara dulapuri, cufere (sau daca le au, sunt goale). noi, restul, ne zbatem incontinuu cu instinctul pastrarii, de cele mai multe ori pa furis 😀

  • Mulţam de vizit, Zeitate! Cu instinctu’ merge până se rup, după care o luăm de la capăt. 😀

  • Codeus says:

    Ce adresa frate?!! aia de acasa? mai vorbim ca timp este destul eu inca sunt la Suncuius in urmatoarea perioada. sa ai o duminica faina Adriane

  • Da, bre, când doreşti, îmi dai un mail cu adresa unde vrei să-ţi ajungă cărticelele, OK?
    Sper să fie o duminică faină! Prietenii ştiu de ce, he-he!
    Şi tu să ai distracţii maximale pe unde eşti!

  • Codeus says:

    aha “prapaditule” te turezi la Ogrezeni”si io stau aici ca amaratul la Suncuius. )))) sa “versi” tot ce-a fost pe acolo.

  • O să bag impresii, of course. Stay tuned for another cartoon! 😀

  • pantera says:

    OMG! Cate resurse ai, omuleee! Esti ceva de speriat !! :)))

  • Şi-s abia la început, he-he!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.