De Dragobete la ICR s-a dat “Obsession” şi “Heaven from Hell”

În această seară, de la ora 18 şi ceva, să fi fost şi un sfert, la sala mare a Institutului Cultural Român, a avut loc lectura unor părţi din două piese, „Obsession” şi „Heaven from Hell”, ale tinerei autoare Edith Negulici.

Spectacolul „Obsession”, a fost pus în scenă pentru prima oară în primăvara lui 2012 de către Iulian Gliţă şi Doru Zanfir de la trupa „Teatrul în culise”.

Anul trecut a participat la Secțiunea Fringe din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Oradea / Toamna Orădeană şi la Iaşi Fringe Festival unde a câştigat şi Premiul Pentru Cel Mai Bun Spectacol.

Am avut ocazia să îi văd pe Meda Victor, sensibilă, dar senzuală, fragilă, dar convingătoare şi pe Mihai Smărăndache, când şovăielnic, când năvalnic, când obosit, când nervos, după cum îi cereau obsesiile şi stările personajului masculin.

Horia Gârbea, deja binecunoscutul amfitrion al evenimentului, a remarcat faptul că cele două texte ne-au oferit o altă formulă faţă de cea cu care ne-am obişnuit, cu muzică bună (Pink Floyd) în pauzele dintre „tablouri” şi multe momente de empatie lirică. Au fost piese scurte, concentrate, simţind mai degrabă că se află în faţa unei formule la care trebuie să se adapteze, decât în faţa unei piese de teatru autentice.

Puşi Dinulescu, abia aşteptând să ia microfonul, a subliniat că teatrul este conflict şi construcţie, insistând asupra faptului că lirismul textului citit nu trebuie să preceadă şi nici să se suprapună până la acoperirea totală a dramei ori a firului dramatic. Exemplele au fost multiple şi din secole diferite, ştiut fiind faptul că maestrul Puşi Dinulescu este un redutabil cunoscător şi fin teoretician al artei teatrale. Făcând referire la senzualitatea şi sexualitatea revărsată din lectura celor două fragmente, a încheiat fermecător cu un citat modificat al lui Camil Petrescu: „câtă sexualitate, atâta dramă”.

Dinu Grigorescu a punctat faptul că la Clubul Dramaturgilor, în particular, şi la o lectură publică, în general, autorul trebuie întâmpinat cu vocea lui şi nu cu vocea celor din sală, mai pricepuţi sau cei mai pricepuţi în subtilităţile teatrului. Pentru domnia sa, lectura celor două fragmente semnate de Edith Negulescu a reprezentat o surpriză foarte plăcută şi abia aşteaptă o punere în scenă la Teatrul Evreiesc a celor două piese, ştiut fiind faptul că autoarea este şi secretar literar la instituţia amintită.

Mircea M. Ionescu, directorul Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu, a mărturisit că domnia sa vede Clubul Dramaturgilor ca pe un atelier al dramaturgilor, nu un loc unde să vedem cât teatru ştie fiecare, ci o arenă unde să se supună dezbaterii textul respectiv şi să-l ajute pe autor în evoluţia sa dramaturgică viitoare.

Interesant a fost faptul că cele două fragmente lecturate au însumat aproximativ 30 de minute, iar discuţiile pe marginea lor s-au întins ceva mai mult de o oră şi asta pentru că au fost oprite de amfitrion. Ceea ce înseamnă, zic eu, profanul, că Edith Negulici are un viitor luminos înainte, cu sau fără obsesii.

Seara s-a încheiat cu invitaţia maestrului Horia Gârbea la premiera piesei „Secretul Atomic” de Lucia Verona, care va avea loc pe 26 februarie la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu.

Din nefericire, serviciul nu ne permite prezenţa la premieră, dar îi ţinem pumnii doamnei Verona şi aşteptăm cronica.

Pentru elucidare decisivă, puteţi citi cronicile maestrului Horia Gârbea aici şi aici.

Tags: Clubul Dramaturgilor, Dinu Grigorescu, Dragobete, Edith Negulici, Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, Horia Gârbea, Iaşi Fringe Festival, ICR, Institutul Cultural Român, Lucia Verona, Meda Victor, Mihai Smărăndache, Mircea M. Ionescu, Puşi Dinulescu, Secretul Atomic, Teatrul "Tudor Vianu" Giurgiu, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti