Posts by Neliniştitu':
Cine suflă-n lumânare?
Pe groapa de la Unirea, cea de pe partea cu Hanul lui Manuc, unde intră Dâmboviţa în subterane, o ştiu de când era cât o palmă. Nici o sticlă de apă nu aduna în ea, săraca!
Deunăzi a împlinit un anişor şi am văzut că i-au dat şi ţevile.
Să-ţi trăiască, dom’ primar, da’ până când? Că parcă n-aş vrea s-o văd c-ajunge la majorat şi se-mpreunează cu Dâmboviţa!
În vizită la Trenul Regal – Evadarea nr. 30
Întâmplător am aflat despre sosirea Trenului Regal în Gara de Nord şi cu mare fericire şi emoţie am mers să-l vedem garat la Linia a 14-a, dacă nu mă înşel, dar oricum, se recunoaşte după locomotivă. Pentru doritori, mai stă acolo până duminică, 13 aprilie, şi se poate vizita începând cu ora 9:00. Despre istoria […]
George Cornilă a apărut cu “Toiagul de stejar”
Pe o vreme numai bună de probat loialitatea câinilor şi a umbrelelor, astă seară, începând cu orele 18 şi ceva, la Cărtureşti MŢR am avut parte de o lansare de mare clasă: George Cornilă, mai vechiul meu pretenar, susţinut îndeaproape de Editura Delfin, şi-a lansat “Toiagul de stejar”, primul vomul din trilogia “Regele lupilor”. A […]
Amorurile lui Matizel
Tot umblând prin oraş, Matizel s-a amorezat de una de la ţară, cam smotocită şi cu pleoape handmade. Băţoasă foc, ţăranca, n-a vrut să-i dea nici numărul, aşa că Matizel, în drum spre casă, s-a abandonat între planetarele uneia adevărate, de capitală. Cică el n-a vrut, dar l-a implorat cu plăcuţa de înmatriculare. Văzând că […]
Răzvan Nicula a dezvăluit “Pedeapsa cerului”
După cum vă anunţasem aici, astăzi, de la ora 15:00, a avut loc lansarea ultimului roman semnat Răzvan Nicula, „Pedeapsa cerului”. Atmosfera de afară a fost una de-a dreptul demnă de titlul minunatului roman, dar odată ce reuşeai să ajungi la adăpostul mai sus amintit, totul se schimba: căldură, lume bună, muzică bună şi televiziune […]
